
Cum ar fi să te întâlnești cu prima iubire după 10 ani? „Serendipity’s Embrace” abordează acest subiect, cu o distribuție de excepție!
Bazat pe un webtoon popular, „Serendipity’s Embrace” va spune povestea unor tineri care își găsesc dragostea adevărată și își îndeplinesc visele după ce se întâlnesc accidental cu prima lor dragoste din urmă cu 10 ani.
Kim So Hyun joacă rolul Lee Hong Joo, producător de animație căreia îi este frică de dragoste din cauza amintirilor dureroase din relația ei anterioară – și care trece printr-o schimbare neașteptată după ce se întâlnește cu Kang Hoo Young (Chae Jong Hyeop), care a fost martor la unele dintre cele mai grele momente din trecutul ei.
Videoclipul teaser, recent lansat, începe cu motto-ul lui Kang Hoo Young: „Câte coincidențe întâlnim în timpul vieții noastre?”
Conform celor prezentate deja de echipa de producție, cei doi protagoniști vor continua să se întâlnească în mai multe rânduri întâmplător. Pentru mai multe imagini, vă invităm să urmariți filmulețele de prezentare de mai jos:
Serialul începe pe 22 iulie și va avea 8 episoade.
Surse: soompi, facebook
