
Membra grupului de fete și-a surprins plăcut fanii atunci când a distribuit câteva fotografii cu preparatele culinare de sărbătoare pregătite chiar de ea.
Prin intermediul contului personal de Instagram, YoonA a distribuit la story, în data de 16 septembrie, mai multe fotografii însoțite de textul „Jeon ASMR. Am făcut o mulțime de donggeurangttaeng de sărbători pentru că îmi place.”
În cadrul fotografiilor, artista le arată urmăritorilor din mediul online câteva donggeurangttaeng (chiftele de carne coreene) frumos modelate și perfect gătite, etalându-și, astfel, calitățile de bucătar.


Anterior, YoonA și-a demonstrat abilitățile în ale gătitului când a pregătit fursecuri de casă pentru staff-ul său în cadrul unui show TV. De această dată, prepararea perfectă a clătitelor coreene (jeon) i-a impresionat din nou pe urmăritori.
YonnA a debutat în 2007 ca parte a grupului K-pop de fete Girls’ Generation care a devenit rapid un reper al industriei. De asemenea, aceasta continuă să activeze și în alte domenii precum K-drame, filme și emisiuni de varietăți.
Sursa: allkpop
