
Actrița Shin Se Kyung se va întoarce pe marele ecran!
Shin Se Kyung va fi protagonista noului film al regizorului Ryu Seung Wan, care este cunoscut pentru „Veteran” și „Smugglers”. Producția se învârte în jurul agenților secreți din Coreea de Nord și de Sud care investighează crimele de la granița cu Vladivostok.
Shin Se Kyung va juca rolul lui Chae Sun Hwa, o angajată a unui restaurant nord-coreean, alături de Jo In Sung ca lider al echipei Serviciului Național de Informații (NIS) și Park Jung Min ca agent al Departamentului de Securitate de Stat din Coreea de Nord, formând o chimie dinamică pe ecran.
Ultimul film al actriței a fost „Tazza: The Hidden Card” (2014), iar pe lângă rolul ei din documentarul „Another Record” (2021), aceasta s-a concentrat în principal pe drame, precum „Six Flying Dragons”, „Bride of the Water God”, „Rookie Historian Goo Hae Ryung”, „Run On” și „Sword of Aramun”.
Filmul va avea premiera anul viitor, iar filmările urmează să înceapă la sfârșitul acestui an.
sursa: allkpop
