Jin din BTS se pregătește de o aventură de-a dreptul haotică în noul show de varietăți „Handsome Guys”

Watch: BTS’s Jin Joins Cha Tae Hyun, Lee Yi Kyung, And More For A Chaotic Adventure In New Variety Show 'Handsome Guys'

Alături de Cha Tae Hyun și Lee Yi Kyung, printre alții, Jin le promite fanilor o călătorie pe cât de haotică, pe atât de amuzantă.

Regizată de PD Ryu Ho Jin, care a stat și în spatele seriei „Unexpected Business”, „Handsome Guys” este o emisiune de varietăți desfășurată în aer liber unde membrii distribuției din care fac parte Cha Tae Hyun, Lee Yi Kyung, Kim Dong Hyun, Oh Sanguk și Shin Seung Ho călătoresc prin Coreea de Sud, explorând cultura bogată a acesteia, locuri emblematice, minuni ale naturii și personalități fascinante. Fiecare episod va avea câte un invitat nou, Jin din BTS fiind primul.

Într-un teaser recent lansat, cei cinci membri a distribuției, alături de Jin, se întâlnesc pentru prima dată, minunându-se de componența neobișnuită a echipei lor. Cu un ansamblu care include actori, un luptător UFC, un scrimer medaliat cu aur olimpic și un star global, chiar și veteranul show-urilor de varietăți, Cha Tae Hyun, nu se poate abține să nu comenteze, „Distribuția asta e atât de ciudată”, provocând râsete.

Teaserul oferă și un mic fragment din călătoria haotică și neprevăzută care îi așteaptă. Împărțiți în două echipe, Cha Tae Hyun, Kim Dong Hyun și Shin Seun Ho vs. Lee Yi Kyung, Oh Sanguk și Jin, aceștia călătoresc prin țară în timp ce îndeplinesc misiuni ce constau în rezolvarea unor jocuri quiz cel puțin ciudate cu promisiunea de „a merge acasă rapid” ca premiu pentru reușita lor. De la dormitul pe saltele în ceea ce pare a fi un planetariu la exclamația plină de dramatism a lui Jin, „Nu am făcut niciodată așa ceva!” show-ul promite o porție copioasă de râsete și distracție.

Emisiunea „Handsome Guys” va avea premiera în data de 1 decembrie, ora 12:40, ora României. Până atunci puteți arunca un ochi la ce îi așteaptă pe Jin și cei cinci temerari mai jos.

Sursa: soompi

Lasă un comentariu