Lee Jung Hyun a devenit mamă pentru a doua oară

Singer and actor Lee Jung-hyun celebrates the birth of her second daughter. Captured from Lee Jung-hyun's Instagram account

Lee Jung Hyun, cântăreața și actrița în vârstă de 44 de ani, a anunțat nașterea celui de-al doilea copil, o fetiță sănătoasă!

Pe data de 18 noiembrie, artista a anunțat venirea pe lume a fetiței sale printr-o postare de pe Instagram Aceasta a spus: „Dragilor, am adus pe lume o binecuvântare prețioasă pe 30 octombrie. M-am recuperat atât de repede încât, chiar din a doua zi, umflăturile au dispărut, iar oamenii nici nu și-au dat seama că sunt mamă.”

Lee Jung Hyun și-a exprimat recunoștința, menționând că, în ciuda îngrijorărilor legate de vârsta sa, este ușurată și recunoscătoare pentru o naștere în siguranță. „De data aceasta, m-am recuperat chiar mai repede decât după prima mea naștere, cu Seo-ah. Toată lumea de la spital a fost surprinsă. Nu am avut umflături și am putut merge imediat,” a spus ea. „Operația a decurs atât de bine încât aproape că nu am avut nevoie de analgezice. Respect profund toate mamele din lume.”

Artista s-a căsătorit cu un medic mai tânăr cu trei ani decât ea în 2019 și au avut prima fiică în 2022. Recent, ea a împărtășit experiența celei de-a doua sarcini în emisiunea de divertisment de pe KBS2, „Stars’ Top Recipe at Fun-Staurant.”

Multă sănătate mamei si bebelușului!

Sursa

 

Lasă un comentariu