
Actrița Seo Hyun Jin participă la conferința de presă pentru seria Netflix „Trunk„ !
Actrița Seo Hyun Jin a atras toate privirile la evenimentul de prezentare al seriei Netflix „Trunk„, care a avut loc pe 26 noiembrie la Raum Art Center, Gangnam, Seul. Seo Hyun Jin a purtat un sacou negru decorat cu bijuterii elegante la guler și o fustă mini asimetrică. Ținuta a fost completată de dresuri negre fine, ușor transparente, și pantofi negri eleganți, de tip pumps.
Cu o coafură see-through bangs (breton transparent), Seo Hyun Jin a adăugat un plus de rafinament prin cercei și inele decorate cu diamante. Ținuta purtată de Seo Hyun Jin provine din colecția de toamnă/iarnă 2024 a brandului Erdem. Sacoul costă 5,19 milioane de woni (aproximativ 17.480 RON), iar fusta 1,69 milioane de woni(aproximativ 5.700 RON).

Seo Hyun Jin a completat ținuta cu bijuterii din colecția Mimosa de la Damiani. Inelele cu diamante, care par să înfășoare de trei ori degetele, costă 14,98 milioane de woni (aproximativ 50.460 RON). Valoarea totală a bijuteriilor purtate de actriță ajunge la 24,36 milioane de woni (aproximativ 82.200 RON).
Seria Netflix „Trunk„ se încadrează în categoria mister-melodramă iar acțiunea se învârte în jurul unei agenții de căsătorii secrete, dezvăluită după descoperirea unui cufăr plutind pe un lac, și despre povestea neobișnuită a doi oameni implicați în acest serviciu. Premiera seriei a avut loc pe 29 noiembrie.

