
Filmările pentru noua dramă par să fi atras atenția internauților, aceștia evidențiind faptul că un monument al patrimoniului cultural a fost afectat pe parcursul proiectului.
În data de doi ianuarie, un internaut a adus prin intermediul contului personal de socializare critici cu privire la desfășurarea filmărilor pentru noua dramă KBS2, „The First Night With the Duke” (titlu în lucru), punctând faptul că mai multe cuie au fost înfipte în fațada academiei confucianiste Andong Byeongsan Seowon, locație desemnată ca Sit Istoric Nr. 260 și drept sit din patrimoniul mondial UNESCO.
Pe parcursul aceleiași zile, primăria Andong aducea clarificări. „Este adevărat că am oferit permisiunea pentru filmări. Condițiile permisiunii specifică în mod explicit că «Instalarea de structuri suplimentare și orice acțiuni care ar putea deteriora patrimoniul cultural în cadrul zonei protejate sunt interzise» și «Filmările trebuie realizate într-o manieră care nu afectează siguranța și conservarea patrimoniului cultural».”
Pe măsură ce controversa a continuat să escaladeze, rețeaua KBS a venit cu scuze publice:
„În primul rând, ne cerem sincer scuze pentru îngrijorările provocate spectatorilor cu privire la acest incident.
Echipa de filmare a primit permisiunea de a filma la Andong Byeongsan Seowon la sfârșitul anului trecut. Cu toate acestea, în timpul procesului de montare a recuzitei, un vizitator de la fața locului a adus obiecții, întrebând cum s-au putut bate cuie într-un monument de patrimoniu cultural pentru agățarea recuzitei.
În ceea ce privește motivele, KBS recunoaște gravitatea situației apărute la fața locului și regretă profund cele întâmplate. Lucrăm în momentul de față pentru a înțelege în întregime detaliile incidentului și discutăm cele mai bune metode posibile pentru restaurare. În acest moment, reprezentanții dramei țin legătura cu oficiali ai Byeongsan Seowon, desfășurând inspecții la fața locului și coordonând procedurile necesare restaurării. Mai mult, discutăm activ măsuri pentru prevenirea apariției unor noi astfel de incidente și abordăm orice alte daune suplimentare ce ar putea apărea.
Încă o dată, prezentăm tuturor cele mai sincere și profunde scuze pentru situația legată de filmările pentru dramă.”
„The First Night With the Duke” este o dramă romantică, fantezie care spune povestea unei studente obișnuite de colegiu al cărei suflet este transferat către un personaj secundar dintr-un roman de dragoste, petrecând noaptea cu un protagonist masculin obsesiv. În rolurile principale îi vom vedea pe Seohyun din Girls’ Generation și Taecyeon din 2PM.
Sursa: soompi
