
Pudding a impresionat întreaga comunitate locală a unui sat din regiunea Yeonggwang, Jeolla de Sud după ce, zile în șir, și-a căutat și așteptat familia pierdută în dezastrul aviatic care a îndoliat Coreea de Sud.
O poveste impresionantă despre devotament și iubire necondiționată. Așa am putea reda în câteva cuvinte povestea câinelui rămas fără îngrijitori după ce aceștia au murit în timpul exploziei avionului Jeju Air.
Recent, Pudding a ajuns în grija unui grup dedicat protejării drepturilor animalelor, „CARE”, după ce anterior trăise în sat în grija celei mai vârstnice dintre victimele tragediei aviatice, un bărbat în vârstă de 79 de ani, și a familiei sale.
Bărbatul, care se apropia de vârsta de 80 de ani, călătorise la Bangkok, Thailanda, alături de familia sa, dar a pierit în mod tragic în timpul accidentului produs pe drumul de întoarcere în țară. Soția sa, fiica și nepoata în vârstă de șase ani au fost printre cei nouă membri ai familiei care și-au pierdut viața, lăsându-l pe Pudding fără stăpân.
După tragedie, Pudding a fost văzut hoinărind între casa familiei și centrul satului, observând mașinile și autobuzele ca și cum și-ar fi căutat familia. Sătenii mișcați de situația tristă a patrupedului au început să îl hrănească în absența îngrijitorilor pierduți.

În data de 1 ianuarie, grupul „CARE” a anunțat că l-a preluat pe Pudding, declarând prin intermediul conturilor de socializare următoarele, „Am hotărât că era periculos pentru Pudding să hoinărească prin sat fără un îngrijitor. După ce am contactat familia indoliată la funeralii, am decis să avem grijă de Pudding până când poate fi găsit un gardian potrivit.”
Reprezentanții grupului au descris întâlnirea cu patrupedul, moment care a evidențiat atașamentul lui Pudding față de îngrijitorii săi și speranța da îi revedea, „L-am găsit pe Pudding stând în liniște în afara primăriei din sat. Când ne-am apropiat, a alergat spre noi cu entuziasm ca și cum încă își aștepta familia.”
Pudding a fost de atunci transportat în capitala Seul și internat într-un spital veterinar. „Chiar dacă Pudding a părut puțin stresat pe parcursul călătoriei cu mașina, câinele pare a fi calm și blând (…) În momentul de față, desfășurăm examinări ale stării de sănătate din moment ce voma a conținut mâncare periculoasă ca ceapa sau oasele de pui.”
Organizația „CARE” are în plan să îi ofere lui Pudding îngrijirea de care are nevoie până la găsirea unui nou cămin.

Sursa: koreatimes
