
Artista va interpreta „BORN AGAIN” pe scena Premiilor Oscar alături de RAYE și Doja Cat.
„Academia Americană de Film” a făcut marele anunț în data de 24 februarie (fusul orar al SUA). „Trei superstaruri globale. Un moment epic de Oscar”, a fost mesajul transmis de organizatorii prestigioasei gale prin intermediul conturilor de socializare.
Astfel, în data de 2 martie membra BLACKPINK va prezenta publicului prezent la Dolby Theatre din Los Angeles noul său cântec, „BORN AGAIN” cu ocazia celei de-a 97-a ediție a Premiilor Oscar, cea mai importantă ceremonie de premiere din lumea filmului. Momentul va marca o bornă istorică pentru industria muzicală din Coreea de Sud, Lisa devenind, astfel, primul artist K-Pop ce va cânta la Oscaruri, relatează soompi.com.
Doja Cat și RAYE, care interpretează cântecul alături de Lisa, o vor acompania pe artistă pe scenă pentru o prestație de zile mari ce va marca prima interpretare live a piesei „BORN AGAIN” de la lansare.
„BORN AGAIN” a fost lansat în data de 7 februarie și joacă rolul de cântec de prelansre pentru primul album întreg al Lisei, „ALTER EGO”. Piesa a debutat pe locul 69 în clasamentul Hot 100 al Billboard, 12 în Global Excl. U.S. și 22 în Global 200.
Gala Premiilor Oscar va avea loc în noaptea de 2 spre 3 martie (fusul orar românesc). Publicul din România poate urmări ceremonia de premiere live pe platforma VOYO.
Felicitări, Lisa!
