
Cei doi membri SEVENTEEN au lansat un nou videoclip!
Hoshi și Woozi și-au lansat recent primul album single, „BEAM”. Materialul reprezintă călătoria celor doi artiști, de la zilele petrecute ca stagiari până la apartenența la unul dintre grupurile de top ale industriei K-Pop, cei doi muzicieni țintind constant să iasă din zona de confort.
„Am visat mult să lucrăm ca o unitate și acum că putem, în sfârșit, prezenta «BEAM» lumii sunt mai mult decât entuziasmat. Acest album reflectă cu adevărat genul de muzică pe care am dorit să-l creăm.”, afirma Hoshi într-o declarație citată de billboard.com. La rândul său, Woozi a adăugat, „Este o experiență incredibilă să lansez un album cu cel mai apropiat prieten al meu.”
Călătoria celor doi spre iubirea de sine și originalitate este redată în acest album single printr-un total de trei piese: melodia centrală „Same Age”, „PINOCCHIO” (feat. So!YoON) și „STUPID IDOT”, la realizarea căreia atât Hoshi, cât și Woozi s-au implicat activ ca textieri și compozitori.
Puteți vedea mai jos videoclipul piesei „STUPID IDIOT”, lansat astăzi, cât și cel pentru cântecul de rezistență, „Same Age”.
Foto: Billboard
