
Internauții au început să speculeze că presupusul „fost iubit cântăreț” al regretatei actrițe Kim Sae Ron ar putea fi artistul solo WOODZ (Jo Seung Youn).
Conform afirmațiilor lui Lee Jin Ho, Kim Sae Ron nu ar fi avut o relație cu actorul Kim Soo Hyun în perioada anterioară anului 2021, așa cum s-a susținut anterior. În schimb, ea ar fi fost implicată într-o relație cu „cântărețul A” de la începutul lui 2021 până în jurul lunii mai 2022.

YouTuberul a prezentat și o fotografie cu o rulotă de cafea trimis de Kim Sae Ron pe platoul de filmare al videoclipului lui „A”. La momentul respectiv, expeditorul nu fusese identificat. După apariția acestei imagini, internauții au început să caute indicii online și au găsit o rulotă de cafea asemănătoare trimisă lui WOODZ în timpul filmărilor unui videoclip muzical, ceea ce a alimentat suspiciunile.

Totuși, nu există dovezi clare care să confirme că Kim Sae Ron a trimis acea rulotă sau că ea și WOODZ au fost într-o relație, așa cum susține Lee Jin Ho.
De asemenea, Lee Jin Ho a declarat că accidentul lui Kim Sae Ron, din mai 2022, ar fi avut loc la scurt timp după despărțirea de „cântărețul A”. Potrivit acestuia, actrița ar fi fost afectată emoțional și ar fi băut alături de o cunoștință apropiată în seara accidentului, care a avut loc pe 18 mai 2022.
Internauții au observat și o altă coincidență interesantă: compania care a livrat rulota de cafea din imagine este aceeași care a colaborat în trecut cu agenția Gold Medalist. Această companie a trimis o rulotă pe platoul dramei „The Great Shaman Ga Doo Shim”, în sprijinul lui Kim Sae Ron, care era atunci sub Gold Medalist. Ulterior, aceeași companie a trimis o rulotă și pentru Kim Soo Hyun, când acesta a început filmările pentru „Queen of Tears”.


În prezent, WOODZ își îndeplinește serviciul militar obligatoriu în calitate de soldat activ și este programat să fie externat pe 21 iulie 2025.
sursa: allkpop
