Jin din BTS a urcat pe scenă alături de Coldplay la concertul din Seul al trupei britanice

Apariție surpriză în timpul concertului trupei Coldplay de la Seul. Solistul Chris Martin și membrul BTS au oferit un moment artistic intens savurat de fani.

În data de 19 aprilie, Jin a urcat pe scenă ca invitat al trupei Coldplay în timpul concertului din capitala sud-coreeană. Parte a turneului „Music Of The Spheres”, spectacolul a avut loc la Goyang Sports Complex din Goyang și s-a bucurat de un interes semnificativ din partea fanilor.

Trupa rock a interpretat alături de Jin două piese, „My Universe” și „The Astronaut”. În vreme ce „My Universe”, cântec lansat în 2021, este o colaborare deja emblematică între trupa britanică și super-grupul K-Pop, „The Astronaut” este piesa lansată de Jin în 2022 cu doar câteva luni înainte de înrolarea în armată. Fanii au fost, astfel, mai mult decât încântați să-i vadă pe Jin și membrii Coldplay pe aceeași scenă după doi ani și șase luni.

Videoclipuri care surprind apariția lui Jin s-au răspândit rapid în mediul online, evidențiind entuziasmul publicului. Un moment care a ajuns imediat la inimile fanilor a fost acela când solistul Coldplay a ales să-și exprime afecțiunea față de Jin printr-un sărut pe obrazul acestuia.

Jin din BTS nu este singurul artist K-Pop care li se alătură membrilor Coldplay pe parcursul concertelor din Coreea de Sud. Grupul de fete TWICE a fost, de asemenea, unul dintre invitații trupei britanice.

În data de 16 aprilie artistele au interpretat alături de membrii Coldpay piesa „We Pray”, marcând, astfel, lansarea unei noi versiuni a hitului, „We Pray – TWICE Version”.

Etapa sud-coreeană a turneului „Music Of The Spheres”va continua cu alte trei concerte programate pentru zilele de 22, 24 și 25 aprilie.

Sursa: allkpop, Billboard, Coldplay/ Instagram

Lasă un comentariu