
Un incident grav de violență s-a petrecut săptămâna trecută în metropola franceză. Autoritățile din hexagon investighează un atac „cu posibile motivații rasiale și sexiste”.
Procurorii din Toulouse, Franța, au solicitat poliției investigarea cazului de hărțuire a unui streamer din Coreea de Sud care a fost abuzat verbal în timp ce transmitea live din orașul francez săptămâna trecută. Incidentul a generat un val masiv de critici atât în Coreea de Sud, cât și în Franța.
Conform ziarului Le Figaro, procurorul din Toulouse, David Charmatz, a inaintat cazul pentru investigație departamentului regional de poliție ca posibil atac care ar putea implica motivații de ordin rasial și sexist.
Incidentul a avut loc în data de 7 mai. Atunci Yoo Yoon Jin, o creatoare de conținut din Coreea de Sud cunoscută online ca Jinnytty transmitea online pe Twitch, unde are mai bine de un milion de urmăritori, o plimbare prin centrul orașului Toulouse. În timpul emisiei, un bărbat pe un scooter electric s-a apropiat de femeie, din spate, aducându-i injurii și adresându-i-se într-un mod vulgar. Agresorul a părăsit scena incidentului nu înainte de a-i da acesteia peste telefon.
Fiind transmis live, episodul violent a ajuns rapid la un număr mare de oameni, generând furie printre spectatorii din ambele țări. Mulți utilizatori francezi ai platformei de livestreaming au postat mesaje de scuze și susținere pe X, în timp ce comentariile venite din Coreea de Sud subliniau îngrijorări legate de siguranță și rasim în Europa.
La scurt timp după incident, viceprimarul din Toulouse, Emilion Esnault, a oferit o declarație prin care își arată susținerea față de Jinnytty, „Susținere totală pentru Jinnytty, streamerul atacat și insultat în timpul unei transmisiuni live în Toulouse.”
Actori principali ai pieței mass-media din Coreea de Sud, precum KBS sau MBC, au acordat atenție sporită incidentului. „Europa are o problemă serioasă cu rasismul”, a fost reacția unui cititor la un articol al MBC. La rândul său, un altul a completat, „Situația din orașele mari din Europa este cumva mai bună, dar trebuie să fii precaut în zonele rurale.”
Până la ora publicării informațiilor relatate de koreaherald.com, Yoo nu a oferit o declarație publică pe marginea acestui caz.
Foto descriptiv: stirileprotv.ro
