RM și V din BTS, ultimele fotografii din armată înainte de ziua eliberării

BTS's RM and V (Kim Taehyung) are the only Asian acts listed on Billboard's  2024 R&B/Hip-Hop Chart Toppers HONOR ROLL list | allkpop

Idolii își poartă fanii în culisele vieții de soldat activ chiar și în cele câteva ore rămase până la încheierea oficială a stagiului militar.

Deși mai sunt doar câteva ore pănă când artiștii vor redeveni civili, RM și V continuă să-și încânte fanii cu noi fotografii. Dacă liderul grupului K-Pop a ales un colaj cu instantanee cu el în uniformă militară, V a revenit cu noi cadre din sala de forță. Chiar daca acestea din urmă nu mai sunt de mult o noutate, ele reușesc întotdeauna să trezească reacții pătimașe din partea fanilor.

Așa s-a întâmplat și astăzi, 9 iunie, când V a distribuit prin intermediul contului de Instagram o fotografie de la antrenament alături de actorul Song Kang și câteva momente de la o mini-ședință foto într-una din clasicele cabine foto stradale specifice Coreei de Sud. În plus, așa cum îi stă în fire, idolul s-a ținut de glume atunci când a ales să posteze o fotografie de la bazin alături de camarazii săi, fanii trebuind să-și testeze abilitățile de detectivi și să-l recunoască pe artist doar după statură.

Dar poate fotografia care a generat cele mai aprinse discuții de această dată este cea în care V apare alături de regizorul și scenaristul Park Chan Wook, personalitate marcantă a cinematografiei sud-coreene care și-a pus amprenta asupra unor producții emblematice, precum „The Handmaiden”, „Lady Vengeance” sau „Decision to Leave”.

Filmele sale, care au câștigat notorietate de-a lungul anilor datorită cinematografiei, umorului negru și a subiectelor dure abordate adesea, combină elementele de mister cu genuri precum thriller sau crime, conform wikipedia.

Cum V și-a arătat de multe ori în trecut interesul pentru acest gen de producții, declarând nu de puține ori că l-ar încânta un rol de antagonist, fanii nu au avut nevoie de mai mult pentru a da din nou frâu liber speculațiilor cu privire la o eventuală revenire a membrului BTS pe micul sau, de ce nu, marele ecran.

Până atunci însă atât V, cât și RM vor finaliza oficial stagiul militar mâine, 10 iunie, urmați de Jimin și Jungkook a doua zi, 11 iunie, și SUGA pe 21 iunie.

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Imagine

Foto: allkpop, Taehyungimpact/ X, SKPopCulture/ X

Lasă un comentariu