Publicația japoneză Shūkan Bunshun publică fotografii cu Ju Haknyeon și Asuka Kirara împreună în Roppongi

Cunoscuta publicație japoneză de investigații a publicat recent fotografii în care apar fostul membru THE BOYZ, Ju Haknyeon (26 de ani), și Asuka Kirara (36 de ani), fosta actriță audi-video, împreună pe străzile din Roppongi, unul dintre cele mai faimoase cartiere de divertisment din Tokyo.

În imagini, Ju Haknyeon este îmbrăcat complet în negru, purtând mască și bonetă pentru a-și ascunde identitatea, în timp ce Asuka Kirara poartă o rochie simplă și ochelari de soare, afișând o ținută lejeră. Într-o fotografie, Ju Haknyeon este surprins îmbrățișând-o pe Asuka din spate, iar într-o altă scenă, cei doi apar ținându-se de braț și discutând într-o manieră relaxată.

Potrivit Shūkan Bunshun, „Cei doi au continuat să se îmbrățișeze chiar și în timp ce trecătorii se uitau”, sugerând o lipsă de preocupare pentru privirile curioase ale publicului.

Conform unui raport publicat de Dispatch pe 21 iunie, Ju Haknyeon ar fi petrecut seara de 30 mai în Roppongi alături de doi cunoscuți. După o primă oprire într-un bar și o a doua într-un local karaoke, grupul s-a deplasat spre un salon privat, unde li s-au alăturat Asuka Kirara și alte trei femei japoneze. Ulterior, Ju Haknyeon și Asuka ar fi părăsit salonul împreună și s-ar fi îndreptat către locuința acesteia.

Până în prezent, atât Ju Haknyeon, cât și Asuka Kirara neagă implicarea într-o relație sexuală contra-cost, în ciuda speculațiilor din media și pe rețelele de socializare.

sursa: allkpop

Lasă un comentariu