
Lee Jong Won și Kim Do Yeon ar putea forma un nou cuplu pe micul ecran!
Pe 18 iulie, publicația MyDaily a raportat că actorii Lee Jong Won și Kim Do Yeon au fost selectați pentru rolurile principale în viitorul serial „Wish Upon a Moon Flower” (titlu literal).
Ulterior, agenția THEBLACKLABEL a lui Lee Jong Won a confirmat: ”„Wish Upon a Moon Flower” este unul dintre proiectele pe care le analizează în prezent.” De asemenea, Fantagio, agenția lui Kim Do Yeon, a declarat: „Ea ia în considerare oferta de a apărea în serial.”
„Wish Upon a Moon Flower” spune povestea unei iubiri imposibile dintre Yang Cho Seol, o maestră în arta făuririi de săbii dintr-un sat de prizonieri de război, și Baek Je Hee, un general de elită dintr-o națiune inamică ce a ales să dezerteze. În ciuda trecutului dureros, cei doi sunt atrași inevitabil unul de celălalt.
Scenariul este semnat de Jang Yoo Ha, cunoscut pentru drama populară „Doona!” difuzată pe Netflix.
Lee Jong Won este în discuții pentru rolul lui Baek Je Hee, cel mai redutabil general al Regatului Gaero. Moștenind frumusețea mamei sale, el își impune autoritatea printr-o privire tăioasă și o atitudine implacabilă. De temut și fără milă, preferă să mențină distanța față de toți cei din jurul său.
Lui Kim Do Yeon i s-a propus rolul Yang Cho Seol, o fierăreasă talentată, respectată pentru îndemânarea și rafinamentul ei. În ciuda faptului că lucrează în condiții dure, ea emană grație, demnitate și forță interioară. Prezența ei impune respect și este învăluită de o frumusețe senină care contrastează cu mediul în care trăiește.
Rămâneți alături de noi pentru mai multe actualizări!
sursa: soompi
