
Changbin, membru al trupei Stray Kids, și-a sărbătorit ziua de naștere într-un mod special, alegând să ofere sprijin copiilor aflați în dificultate.
În onoarea zilei sale, artistul a donat 100 de milioane de woni (aproximativ 71.970 de dolari) către Centrul Medical Samsung din Seul. Fondurile vor fi folosite pentru a acoperi costurile intervențiilor chirurgicale, tratamentelor și programelor dedicate bunăstării psihologice a copiilor și adolescenților vulnerabili care nu își pot permite îngrijirea medicală din cauza problemelor financiare.
„Sunt profund recunoscător că pot să le întorc dragostea fanilor mei de ziua mea și să ofer o mică rază de speranță copiilor. Sper ca darul meu să îi ajute să se recupereze și să crească sănătoși”, a transmis Changbin prin intermediul agenției sale.
Reprezentanții Centrului Medical Samsung au mulțumit pentru gest, subliniind că donația și generozitatea artistului vor fi o sursă de putere pentru tinerii pacienți și familiile acestora, și au promis că fondurile vor fi folosite cu atenție pentru tratament și recuperare.
Changbin este cunoscut pentru implicarea sa constantă în cauze caritabile. În 2025, el și colegii din Stray Kids au contribuit la sprijinirea zonelor afectate de incendiile de vegetație din provinciile Gyeongsangul de Sud și de Nord, donând către Hope Bridge Korea Disaster Relief Association și World Vision. În 2023, artistul a oferit ajutor victimelor cutremurului din Turcia și Siria, fiind inclus în Honor Club al organizației The Promise.
sursa: soompi
