
Actorul Lee Jun Ho se pregătește să revină pe micul ecran cu noua dramă de weekend a tvN, „Typhoon Family”, iar atenția publicului este deja uriașă.
Mulți se întreabă dacă „Typhoon Family” va reuși să urmeze succesul spectaculos al serialului „Bon Appétit, Your Majesty”, cu YoonA, care a cucerit Coreea și publicul internațional.
„Bon Appétit, Your Majesty” a devenit unul dintre cele mai mari hituri ale anului 2025, atingând 17,1% rating la nivel național și chiar 20% în Seul: cel mai ridicat nivel de audiență pentru o miniserie în acest an.
Întrebat despre performanța colegei sale din „King the Land”, Lee Jun Ho a mărturisit: „Actorii din King the Land avem un chat de grup, așa că am felicitat-o și i-am spus cât de minunat a fost succesul ei.”
Actorul a adăugat: „Cum drama ei a avut un impact global, e firesc ca oamenii să aibă așteptări mari și de la a noastră. Vreau să duc mai departe această energie bună, dar obiectivul nostru rămâne să spunem povestea cât mai bine și să ne concentrăm pe filmări.”
Referindu-se la șansa de a obține un nou succes major, actorul a recunoscut: „Sigur că îmi doresc asta, oricine și-ar dori. Dar cred că succesul apare atunci când se îmbină timingul, oamenii și poveștile potrivite. Cel mai important pentru mine este să mă bucur de proces, pentru că sinceritatea se vede întotdeauna pe ecran.”
Partenera sa de platou, Kim Min Ha, a subliniat la rândul ei: „Sunt 100% ambițioasă. Am pus toată inima în această poveste și sper ca sinceritatea noastră să ajungă la telespectatori.”
Noua dramă „Typhoon Family”, cu Lee Jun Ho și Kim Min Ha în rolurile principale, va avea premiera pe 11 octombrie, de la ora 21:10 (ora Coreei), urmând să preia slotul lăsat liber după succesul „Bon Appétit, Your Majesty”.
