ONEWE navighează prin labirintul emoțiilor în cel mai nou videoclip pentru „MAZE”

Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii ONEWE. Artiștii au revenit cu muzică nouă și noi povești captivante.

În data de 7 octombrie, ora 12:00 (ora României), cei cinci muzicieni au revenit pe scena muzicală sud-coreeană cu un nou mini-album, al patrulea, și videoclipul piesei centrale, „MAZE”.

Intitulat „MAZE: AD ASTRA”, noul material discografic surprinde profunzimea emoțională specifică trupei și evoluția artistică a acesteia. Mini-albumul conține un total de șapte piese, „Lucky 12”, „UFO”, „Hide & Seek”, „Trace”, „Diary” și „Beyond the Storm”, și face trimitere, prin titlul său, la dictonul latin „Per aspera ad astra”/Prin greutăți, spre stele”.

În ceea ce privește cântecul central, „MAZE”, acesta livrează un sunet proaspăt, dar complex, contopind secțiuni brass pline de energie, linii jucăușe de bass și un ritm distinct ce oglindesc, împreună, suișurile și coborâșurile relațiilor umane. Piesa iese, de asemenea, în evidență și prin schimbarea unică de armonie și solo-uri instrumentale dinamice-toate acestea subliniind priceperea și talentul membrilor ONEWE care au participat, cu toții, la producția și compoziția mini-albumului.

Din punct de vedere vizual, videoclipul piesei „MAZE” vine să reflecte conceptul albumului, acela de străbatere a unor labirinturi emoționale, contopind cinematografia remarcabilă cu o dimensiune imaginară a luminii, spațiului și descoperirii de sine. Cu o contribuție creativă totală și un sunet unitar, ONEWE dovedește, din nou, de ce este una dintre cele mai distincte K-Trupe din punct de vedere muzical.

Puteți urmări videoclipul piesei „MAZE” mai jos și asculta cel mai nou mini-album al trupei ONEWE pe toate platformele de streaming.

Sursa: allkpop

Foto: chosun.com

Lasă un comentariu