V din BTS duce moda epocii Joseon la Hollywood într-o apariție memorabilă la „Vogue World: Hollywood”

BTS

Într-o seară în care industria modei și a filmului și-au dat mâna pentru a celebra o colaborare de decenii, membrul BTS a dus cu el o parte din Coreea în cetatea filmului.

V din BTS scrie istorie pentru industria K-Pop după ce a devenit, în seara zilei de 26 octombrie (ora locală a SUA), primul artist K-Pop care participă la „Vogue World: Hollywood”, eveniment de înaltă clasă din lumea modei internaționale.

Cu această ocazie idolul a ales să aducă un omagiu originilor sale și moștenirii culturale coreene prin vestimentația intens discutată în mediul online. Obișnuiți să îl vadă întotdeauna îmbrăcat în piese vestimentare și cu accesorii ale brandurilor pe care le reprezintă, fanii au fost profund impresionați să observe că, de această dată, V a adus cu el o parte din istoria coreei printr-o piesă personalizată marca Jaybaek Couture, designer sud-coreean.

Paltonul lung, gri, care aducea aminte de portul tradițional Hanbok, a fost accesorizat în jurul taliei cu un șnur roșu însoțit de un noriage, piesă întâlnită în vestimentația monarhilor din era Joseon ce avea rol atât estetic, cât și de talisman aducător de noroc.

Pentru restul serii, V a optat pentru o ținută gri, de această dată cucerind camerele de fotografiat și invitații de gală într-un costum simplu, dar elegant. În materie de accesorii, muzicianul a optat de această dată pentru un ceas vechi de 120 de ani, datând din vremea domniei regelui Gojong, prins de unul din buzunarele sacoului.

Membrul BTS a reușit, în acest fel, să aducă laolaltă strălucirea Hollywoodiană și moștenirea culturală coreeană într-o manieră elegantă și naturală în care cele două lumi s-au completat armonios, consolidându-și, astfel, statutul de star global fără a renunța la originile sale.

V Suits Up for Vogue World 2025

V Suits Up for Vogue World 2025

BTS

V remains unshaken amid online smear campaign

Sursa: sportskeeda.com

Foto: vogue.com, sportskeeda.com, poprant.indiatimes.com

Lasă un comentariu