-1759674420186_d.png)
TIRTIR dezvăluie primele teasere cu V din BTS.
După ce în data de 28 octombrie, brandul sud-coreean de cosmetice semnala startul unei noi ere prin abordarea unei noi identități vizuale și prin anunțarea unui ambasador de brand surpriză, iată că începutul de noiembrie aduce primele teasere promoționale cu misteriosul reprezentant al mărcii, nimeni altul decât V din BTS.
În data de 3 noiembrie, idolul a fost prezentat în mod oficial ca ambasador de brand printr-un teaser pe cât de scurt pe atât de captivant, mai ales datorită vocii inconfundabile a starului K-Pop. Rostind doar numele mărcii de cosmetice, V își face, astfel, debutul ca ambasador global al TIRTIR.
„Expresivitatea și percepția lui V sunt în bună legătură cu direcția de «personalitate și diversitate» urmărită de TIRTIR și mă aștept ca, prin influența sa, brandul să fie capabil de o mai profundă conectare cu consumatorii din întreaga lume”, se arată într-o declarație a unui reprezentat TIRTIR citată de sportskeeda.com.
Între timp, TIRTIR se pregătește de deschiderea unui magazin de tip pop-up în Los Angeles, în data de 15 noiembrie.
Foto: mid-day.com
