I.M din MONSTA X se va înrola în armată

I.M din MONSTA X va fi ultimul membru al grupului care se va înrola în serviciul militar, urmând să facă acest pas în februarie.

Pe 12 februarie, agenția Starship Entertainment a anunțat prin intermediul fancafe-ului oficial a trupei MONSTA X: „I.M va intra în centrul de antrenament pe 9 februarie, unde va urma instrucția militară de bază, după care își va îndeplini serviciul militar obligatoriu ca soldat activ.”

Agenția a precizat, de asemenea: „Nu va avea loc niciun eveniment oficial separat în ziua înrolării sale. Deoarece ceremonia de înrolare include numeroși recruți și membri ai familiilor acestora, îi rugăm pe fani să se abțină de la a veni la fața locului, pentru siguranța tuturor celor implicați.”

Aceștia au adăugat: „Vă rugăm să îi oferiți lui I.M dragostea și sprijinul vostru neclintit, pentru ca el să își poată îndeplini cu succes îndatoririle militare și să revină mai sănătos ca niciodată.”

Începând cu înrolarea lui Shownu în iulie 2021, toți membrii MONSTA X, cu excepția lui I.M, și-au finalizat deja serviciul militar. Hyungwon a fost eliberat din armată în luna mai, ceea ce a permis grupului să își sărbătorească cea de-a 10-a aniversare printr-o revenire cu componența completă.

sursa

Lasă un comentariu