
Al cincilea album întreg din cariera grupului BTS are acum și un nume oficial – „ARIRANG”.
În primele momente ale zilei de 16 ianuarie, idolii au făcut public numele viitorului material discografic, cât și detaliile referitoare la multiplele versiuni pe care fanii le vor avea la dispoziție. Astfel, conform anunțului oficial, cel de-al cincilea album întreg al grupului BTS se va intitula „ARIRANG”, un nume cu o puternică încărcătură culturală și emoțională.
Amintind de cântecul cu același nume, noul album este modul prin care RM, Jin, SUGA, J-Hope, Jimin, V și Jungkook își exprimă dragostea față de fanii care i-au așteptat în toți acești ani de pauză, cât și respectul față de originile coreene ale membrilor. Un cântec popular în Coreea de Sud, iubit de generații întregi de ascultători, „ARIRANG” abordează prin versurile sale teme precum dorul, pierderea și suferința, dar și iubirea, conexiunea de nezdruncinat între oamenii legați de sentimente puternice și speranța, relatează blogul southofseoul.net.
Intraductibil în orice alta limbă, dar simțit în profunzime de poporul coreean, termenul descrie perfect sentimentele care îi leagă pe membrii BTS de fanii lor și care acum, după aproape patru ani de pauză, sunt mai puternice ca oricând.
Albumul „ARIRANG” va ajunge la fani începând cu data de 20 martie, perioada de precomandă începând din această noapte, ora 4:00, ora României. Conform soompi.com, în format fizic albumul va fi disponibil în 16 versiuni după cum urmează:
- „ARIRANG”
- „ARIRANG” (Rooted in Korea Ver.)
- „ARIRANG” (Rooted in Music Ver.)
- „ARIRANG” (Living Legend Ver.)
- „ARIRANG” (Weverse Albums Ver.)
- „ARIRANG” (Modern Korea Vinyl)
- „ARIRANG” (Group Red Vinyl)
- „ARIRANG” (Standard Vinyl)
- „ARIRANG” (RM Silver Vinyl)
- „ARIRANG” (Jin Pink Vinyl)
- „ARIRANG” (SUGA Clear Vinyl)
- „ARIRANG” (j-hope Cream Vinyl)
- „ARIRANG” (Jimin Burgundy Vinyl)
- „ARIRANG” (V Velvet Red Vinyl)
- „ARIRANG” (Jung Kook Orchid Vinyl)
- „ARIRANG” (Travel Tag CD Box Set)
- „ARIRANG” (Deluxe Vinyl)
- „ARIRANG” (Deluxe Vinyl – B&W Ver.)
- „ARIRANG” (Deluxe Vinyl – Color Ver.)

Până vom putea asculta noul album propun să călătorim puțin înapoi în timp, în 2016, când membrii BTS cântau „ARIRANG” în fața fanilor francezi la evenimentul KCON FRANCE x M COUNTDOWN.
Foro: soompi
