
Jonghwan, fost membru al grupurilor FAVE1 și 100%, a anunțat oficial că se va căsători.
Pe 23 ianuarie, Jonghwan a împărtășit vestea personal fanilor printr-o postare pe X, publicând o scrisoare scrisă de mână în care și-a exprimat sincer sentimentele și recunoștința.
Mai jos puteți citi scrisoarea lui Jonghwan:
„Salut, sunt Jonghwan.
Vă scriu această scrisoare pentru că am ceva ce vreau să vă spun personal. Deși mă simt puțin nervos și precaut, m-am gândit mult timp la asta și mi-am dedicat sinceritatea pentru a găsi o modalitate de a transmite această veste, așa că îmi adun curajul să o împărtășesc cu voi.
Am promis să mă căsătoresc cu o persoană dragă, alături de care vreau să-mi petrec restul vieții.
Chiar și în mijlocul vieților noastre aglomerate, ea mă vede așa cum sunt și este o persoană caldă, care rămâne mereu în liniște alături de mine și îmi înțelege sentimentele.Unii dintre voi poate fiți puțin surprinși de această veste neașteptată, dar gândindu-mă la toți cei care ați avut încredere în mine și m-ați vegheat până acum, m-am gândit că este responsabilitatea mea să vă împărtășesc această veste cu sinceritate.
Timpul petrecut împreună cu voi toți, precum și dragostea și sprijinul pe care le-am primit în acea perioadă, au fost cea mai mare sursă de putere pentru mine în viața mea și nu le voi uita niciodată cât voi trăi.
Numai datorită acelor sentimente calde sunt cine sunt astăzi.
Dacă mi-ați putea da binecuvântările voastre în spirit, chiar și de la distanță, aș fi atât de fericit încât nu mi-aș putea dori nimic altceva.Indiferent de calea pe care o voi urma în viitor, nu voi uita niciodată dragostea și sprijinul pe care mi le-ați oferit cu toții și, pentru a mă ridica la înălțimea acestei iubiri, voi face întotdeauna tot posibilul, în liniște, acolo unde sunt.
Sper sincer ca și zilele voastre să fie pline de momente fericite.Le mulțumesc sincer fanilor care mă susțin mereu.”
Felicitări lui Jonghwan și viitoarei sale mirese!

sursa: soompi
