Mesajul ENHYPEN după despărțirea de Heeseung + scrisoarea idolului către fani

Grupul ENHYPEN a transmis un mesaj la scurt timp după vestea despărțirii de Heeseung.

Pe 10 martie, BELIFT LAB a anunțat că Heeseung va părăsi grupul și va debuta ca artist solo. Agenția a declarat, de asemenea, că ENHYPEN își va continua activitățile ca grup de șase membri.

Ulterior, grupul ENHYPEN a ținut să transmită fanilor următorul mesaj prin intermediul contului de X (fostul Twitter):

„Credem că fanii ENGENE trebuie să fi fost foarte surprinși după ce au văzut anunțul de astăzi.

Primul lucru de care ne-am făcut griji a fost ce vor crede ENGENE.
Deoarece ENHYPEN este un grup care există întotdeauna de dragul ENGENE, să îi vedem pe ENGENE îngrijorați sau suferind este mai dureros decât orice altceva pentru noi. Timpul pe care l-am petrecut împreună până acum este atât de prețios pentru noi, încât este imposibil de descris în cuvinte.
De aceea, respectăm și susținem alegerea făcută de Heeseung, care a petrecut acel timp alături de noi, precum și noul său început.
Pentru a alina măcar puțin grijile ENGENE și pentru a face fiecare zi una fericită pentru voi, noi, ENHYPEN, vom continua să evoluăm și mai mult în viitor.
Pentru a deveni un grup ENHYPEN de care fanii ENGENE, care ne susțin mereu și ne încurajează oriunde s-ar afla, să poată fi mereu mândri, vom deveni mai puternici și nu vom uita în niciun moment să fim recunoscători.
Vă suntem mereu recunoscători și vă iubim, ENGENE.”

Veștile despre plecarea lui Heeseung din gJrupul ENHYPEN au fost însoțite și de o scrisoare scrisă de mână către fanii ENGENE chiar de către starul K-Pop.

„Bună, aici Heeseung.

În primul rând, știu că mulți dintre voi, fanii ENGENE, trebuie să fiți foarte surprinși de această veste despre mine și îmi imaginez că aveți multe întrebări din cauza noutăților neașteptate. De aceea, am vrut să vorbesc direct cu ENGENE.
Cei șase ani pe care i-am petrecut au fost plini de momente atât de copleșitoare și prețioase încât este greu să le descriu pe deplin în cuvinte. Datorită membrilor care au împărtășit nenumărate emoții cu mine și vouă tuturor, ENGENE, care ați umplut mereu fiecare spațiu gol cu susținerea voastră, am reușit să fac pas după pas către un vis care odinioară părea imposibil de atins.
Acele momente vor rămâne printre cele mai strălucitoare clipe din viața mea. Nu voi uita niciodată acele clipe și vreau să continui să fiu cineva care susține ENHYPEN mai mult decât oricine altcineva.
Pe măsură ce am împărtășit rezultatele muncii mele cu agenția, am petrecut mult timp discutând cu mulți oameni despre cea mai bună modalitate de a le prezenta. După ce m-am gândit profund pentru o lungă perioadă de timp, am luat marea decizie de a urma direcția sugerată de companie, astfel încât să mă pot întoarce la ENGENE cu o versiune și mai bună a mea.
După cum știți cu toții, am continuat să lucrez la propriile mele proiecte și am petrecut mult timp sperând că într-o zi vi le voi putea arăta. Au fost atât de multe lucruri pe care am vrut să le împărtășesc, dar, în același timp, nu am vrut să îmi impun doar propriile dorințe în cadrul echipei.
Sunt deplin conștient de îngrijorările voastre și de numeroasele lucruri care se spun. Muncesc din greu să mă pregătesc, astfel încât să ne putem revedea cât mai curând posibil. Dorința mea de a mă întoarce și de a vă saluta cu o versiune mai bună a mea este complet sinceră.
Deoarece ENGENE mi-au oferit mereu dragoste și susținere nemărginită cuiva ca mine, care mai are încă atât de multe de îmbunătățit, îmi pare, de asemenea, foarte rău știind cât de surprinși și îngrijorați trebuie să fiți. Dar cred că aceste sentimente vin din grija și interesul pe care mi le-ați arătat.

Voi continua să merg înainte cu marea dragoste pe care mi-ați oferit-o gravată în inima mea.
ENGENE!
Vă mulțumesc și vă iubesc.”

Ce părere aveți despre această despărțire surprinzătoare de pe scena K-Pop?

Sursa: (1), (2).

Foto: allkpop, soompi

Lasă un comentariu