Arhive pe autori: Kpop Romania

Fotografii cu Heechul in armata


Pe 2 Septembrie, „Elfii” din intreaga lume si-au luat adio de la membrul grupului Super Junior, Kim Heechul. El a intrat intr-un program de formare pentru patru spatamani, urmand mai apoi doi ani in serviciul militar.

Recent, imagini cu Heechul in uniforma militara au aparut online, lasand fanii sa se simta mai usurati la vederea idolului lor.

Prima imagine il reprezinta pe idol cu mana dreapta in sus in timp ce spunea jurmanatul sau militar, in timp ce a doua il arata increzator, cu o arma in mana, concentrat asupra ordinelor seniorului sau.

Comentand pentru inrolarea lui, Heechul a relatat, „Este un pic nefamiliar,  dar am auzite multe povesti despre membrul Kang In, deci cred ca o pot face bine.”

Dupa doua saptamani de formare obligatorie. Heechul se va muta pentru a completa cele 23 de luni  pentru serviciu public.

Sooyoung din SNSD ar fi putut muri în acel accident


Sooyoung SNSD a fost recent implicată într-un accident de masina, de la care ea a suferit o fractură sacrovertebrală, care a forţat-o să oprească toate activităţile ei.
SBS  ”One Night of TV Entertainment”, a difuzat raportul lor cu privire la accidentul de maşină a lui Sooyoung, care a inclus un interviu cu sora ei,actrita de muzical Choi Soojin.
Sooyoung mergea pe autostrada Gyeonbu pe 28 august, atunci cand masina ei a fost lovită de un alt vehicul după ce acesta a intrat pe banda de mers a lui Sooyoung.

Sooyoung călătorea de a participa la activităţile de voluntariat pentru deficienţe de vedere.

Sora lui Sooyoung a relevat gravitatea accidentului, ea a declarat, „Ea sângerea foarte mult.La momentul producerii accidentului, am fost atat de socată încat am crezut că va muri „.

Să sperăm  pentru recuperarea rapidă a lui Sooyoung !

Nichkhun si Jiyeon, cei mai frumosi idoli in viata reala


„Saptamana Idol” recent a avut 88 de idoli care au participat  la un sondaj: Ce idol arata cel mai bine in fata reala! Top cinci cele mai bune stele cu aspect masculin si feminin.

Idolii care au reusit sa aterizeze in clasament au fost Choi Si Won [SuJu], Kim Hyun Joong [SS501], TOP [BigBang], YoonA [SNSD], Suzy [miss A],  Taechyeon [2PM], Nichkhun, Jieyon si Qri [T-ara].

In cele din urma, cu toate acestea, putea fi doar un singur castigator, si a fost: Nichkun [2PM] si Jiyeon [T-ARA] la categoriile masculin si respectiv feminin.

JiYeon a fost numita dupa ce clasamentul a fost dezaluit, iar ea a fost inregistrata spunand, „Nu arat bine ca in fata camerelor. Cred ca arata la fel ca la imaginea televizorului, dar din moment ce arat mai bine in viata reala, va rog sa veniti si sa ma vedeti!”

Clasamentul complet va fi dezvaluit pe 3 Septembrie.

Sursa: AllKpop

”Iubire și Onoare” se numără printre câștigătorii ‘2011 Seoul International Drama Awards’


 

La data de 31 august, serialele au fost onorate la ceremonia ‘2011 Seoul International Drama Awards ” , a avut loc la Sala KBS în Yeouido, Seul.

Marele castigator al serii a fost serialul chinezesc, „Trei Regate„, care a luat acasă marele premiu onorific în această seară.

În categoria de cea mai bună imagine, telenovela „Iubire și Onoare” (In the name of honour) şi  „Passione” serial brazilian, fiecare   primind  Premiul de Excelenţă.

Actrita Na Moon Hee a primit premiul Cea mai buna actrita pentru rolul ei din drama nuvela, „‘It’s me, Grandma”.

 Park Yoochun(JYJ), care și-a facut debutul ca actor în „ScandalSungkyunkwan”, a primit Premiul de popularitate Asia, precum si  Premiul Hallyu Drama Actor.


În categoria dramă Hallyu, „Secret Garden” au luat „Triple Crown”. Tânăra cântăreață Ji Baek primit a primit premiul Best Soundtrack pentru  coloana sonoră a That Woman.

credit:korean drama guide

Între timp, „Mary stayed Out All Night” şi „Sungkyunkwan Scandal”, au castigat, de asemenea, premiile  Top Excellence și Excellence Best Picture.

Un total de 204 drame din 37 de  ţări  au   concurat  la  Premiile Drama Seoul International,  care  a fost lansate pentru prima dată în 2006.

sursă:allkpop

video credit:SeoulDramaAwards’s Channel Youtube

„Neverland” MV U-KISS


Se pare că indiferent de ceea ce U-KISS dezvăluie (fie că este vorba fotografii teaser, preview-TV, sau chiar un nou single), fani din intreaga lume continua să ceară băieţiilor să realizeze un nou videoclip, deoarece nu au putut aştepta prea mult pentru ai revedea.

Pe data de 31 August, a fost divulgat MV pentru piesa „Neverland” care a rezultat a fi la fel de bun ca teaser-ul deja lansat.

MV este o marca a evolutiei atât în sfera imaginii, cât și a talentului, încerând să transmită un sentiment de dramatic.

sursa:allkpop

Girl’s Day isi impartasesc momentele jenante din cariera lor


 

Desi domnisoarele din Girl’s Day sunt populare suficient pentru a face un progres japonez la doar un an dupa debutul lor, fetele recent au aratat ca sunt incontinuare considerate ca incepatori.

La o sedinta membrii grupului au povestit niste intamplari de care s-au simtit jenate.

Yura a relatat, „Trebuia sa cumpar ceva de la COEX asa ca MinHa  si eu am mers la mall. Chiar daca nu am avut nici un machiaj pe fata, nimeni nu ne-a recunoscut. Un tanar chiar a venit la noi si ne-a cerut numerele de telefoane.”

Hyeri a relatat faptul ca ea a primit o oferta de casting in timp ce-si astepta managerul in fata salonului  de frumusete. El a afirmat ca a detinut una dintre cele mai mari fabrici din Coreea.” Nu mi-a pasat ca el nu m-a recunoscut, deoarece nimeni nu face asta cand iesim afara. M-am simtit rau pentru ca el se simte ca la o frauda.”

MinHa: ” M-am dus la Dongdaemun sa fac niste cumparaturi. In timp ce ma plimbam prin magazine o persoana a venit la mine si m-a intrebat daca vreau sa fiu un model potrivit.”

JiHae a adaugat ca ea astepta in statia de autobuz atunci cand un om a oprit masina si a intrebat-o daca el ar putea s-o duca la o plimbare pana la destinatia ei.

Faptele acestea s-au intamplat in timpul perioadelor de la promotia melodiei „Twinkle Twinkle„, ceea ce multi considera a fi inaltarea lor spre faima.

SonJin a declarat: „Atarnam de noi insine cand nu suntem in salile de difuzare. Cand ma uit pe Twitter , fanii lasa comentarii de genul, „V-am vazut cumparand pui, a fost foarte dragut sa va vad.” Asta ma face sa vreau sa lucrez mai greu pentru ca imi dau seama ca oamenii se uita dupa noi.”

Source + Photo: AllKpop

 

 

Heechul se pregateste, isi va rade parul azi


HongKi a postat o poza pe twitter-ul sau, impreuna cu Heechul intr-o frizerie.

El a scris, „Heenim al nostru…privind regimul de asteptare, isi va rade parul.”

HongKi vine cu o tunsoare noua azi, insa  Heechul isi ia la revedere de la parul sau. La revedere parul permanent adorabil al lui Heechul. El se pregateste astazi pentru ziua de maine, cand va avea loc inrolarea.

Source: DKpopnews

Grupurile de fete care vor revenii în această toamnă


Industria muzicală a fost îmbogățită cu debutele grupurilor de fete pe tot parcursul anului,  dar acum  ”Queens of K-pop” se întorc pentru a  aduce totul la un alt nivel  în această toamnă.

Acestea sunt :

Brown Eyed Girls


A fost dezvăluit faptul că acestea se pregătesc în prezent pentru mult aşteptata lor revenire,  programată pentru luna octombrie cândva. Deşi grupul a fost ocupat cu activităţi individuale în ultimele luni, cele patru fete s-au întors împreună din nou pentru  producţia noului  album.

KARA

Va fi următorul grup fete  care își va a face revenirea  în această toamna. Au lansat deja teaserul  primulului videoclip pentru piesa ce dă și titlul albumului lor  al treilea, „Step”, prin intermediul  canalului lor oficial de YouTube.

 SNSD

După KARA, SNSD au anunţat recent revenirea lor oficială pentru septembrie-octombrie.

Wonder Girls

 care s-au ocupat promovarea în Statele Unite, vor face, de asemenea, revenirea lor pe piața muzicălă din Coreea în luna noiembrie a acestui an.

sursă: allkpop

Lee Hongki-look la moda in aeroport


Lee Hongki, membrul formatiei FT Island, a prezentat recent un look foarte stilat in aeroport.Artistul a filmat in Japonia Chuseok special “Noriko Goes to Seoul“ pentru KBS2TV. In data de 28 august s-a intors in Coreea de Sud, fiind zarit la aeroportul Incheon International.

Ceea ce a atras atentia a fost tinuta simpla si stilata in acelasi timp. Cu un tricou, o pereche de pantaloni scurti si o pereche de adidasi albi, Hongki a creat o tinuta deosebita. Nu au lipsit accesorii ca sapca neagra si o pereche de casti pe care la poarta pe gat. Cu toate ca tinuta este simpla, artistul tot arata ca o vedeta.

Emisiunea filmata in Japonia va fi difuzata pe 10 septembrie pe postl KBS2.

Sursa: allkpop.com

ZE:A lansează azi ”Why?”



„Why?”  e o  piesa care a fost special produsă ca un cadou faniilor care îi iubesc și susțin, este modalitea prin care băieții de la  ZE:A pot le mulțumii acestora.

MV conţine scene emoționante ale membrilor  în timp ce se distrau şi se relaxau la plajă.

 Ryeowook (Super Junior)  declară prin intermediul twitterului său :” MV este foarte bun, Îmi doresc ca și eu sa filmez unul asemănător” .

Voi ce părere aveți??

sursă:allkpop

KARA lansează teaser-ul pentru MV ”Step”


Așa cum am promis in articolul trecut, am revenit cu noi informații despre revenirea trupei KARA.

Acestea au lansat în cele din urmă un videoclip teaser pentru noul lor album, „Step”!

 Gyuri Seung-yeonNicole, Hara, și Jiyoung arată la fel de superbe ca întodeauna, preview-ul reușind sa capteze și chiar să amplifice așteptarea revenirea fetelor

Sursa: alkpop

Un nou grup masculin de idoli ‘N:SONIC’ isi pregatesc debutul


Un Nou grup masculin de idoli numit ‘N:SONIC’ se pregatesc pentru debut, ei au dezvaluit cateva detalii despre ei insisi pentru public.

Grupul viseaza sa devina precum TVXQ si B2ST, si  se vor introduce  pentru prima oara pe 1 septembrie prin intermediul  MBC Every1 ‘Infinity Girls’  si ETN ‘Hot Shot’.

Membrii sunt toti talentati intr-o gama larga de domenii, astfel incat isi vor aratat toate talentele intr-un spectacol.

Numele lor este o combinatie de „Neo” [insemnand „noi”] si SONIC. Piesa lor de debut, ‘Super Boy’, este o relatare pe o pista de dans.

Reprezentantii agentiei lor au comentat, „Ei sunt sinceri si au baze solide. Au planuit sa performeze doar pe scenele Koreene, dar vor avea unele etape peste tot in lume. Va rugam sa-i asteptati cu nerabdare , astfel ei sa se simta pregatiti pentru lumea K-Popului.”

Source+Photo: AllKpop

YoungWon anunta intoarcerea „Dalmatienilor”


Intoarcerea „Dalmatienilor” a fost confirmata de unul dintre membrii grupului, acesta a anuntat ca se vor intoarce in acest an.

Intr-un post recent pe pagina oficiala, YoungWon a actualizat fanii sai cu constructile si activitatile sale actuale, precum si anuntul cu revenirea lor.

YoungWon a declarat: „Iubitii mei Dalmatieni!!!!Iubitii mei Dalmatieni!!!! Ma ascultati, nu-i asa!?! ^^  Am fost chiar, chiar, chiar atins si va multumesc mult, mult de tot!!!Pentru ca sunteti dalmatienii nostrii putem fi mandri de asta! Si suntem mult mai increzatori ca niciodata!!!”

El a vorbit, de asemenea, despre aparitia lor cu privire la „Competitia Sportiva  a Idolilor” si a multumit fanilor sai care au fost prezenti la eveniment.

Dupa mai multe multumiri aduse la adresa fanilor, el a incheiat mesajul cu un anunt interesant. La sfarsitul postului, YoungWon a anuntat, „Ah si…! Pentru iubitii nostrii dalmatieni, o surpriza~ ^^! Si urmatorul album anticipat!!! Un album minunat al Dalmatienilor, anticipat!!! ^^ Ne intoarcem. Anticipat , Octombrie! ^^ Dalmatian, Dalmate, hwaiting!!!!!!!!!!^ ^ ”

In acest moment, agentia lor de divertisment nu a trimis inca anuntul lor oficial sau mai multe detalii despre revenirea grupului, dar se pare ca YoungWon a rupt primele stiri.

Nu sunteti incantati de revenirea lor?

Source: KoreaBoo

Noua trupa „Boyz” vor debuta in curand


Un nou grup format din 5 membrii, numita ‘Boyz’ se pregatesc pentru debutul sau in curand.

Grupul este de la VIP Entertainment si originalul nume a fost ‘VIP’, pentru motive evidente. Cu toate acestea, din cauza ca numele fanclubului trupei BigBang este VIP, au decis sa-si schimbe numele grupului in ‘Boyz’.

Numele celor 5 membrii sunt: Enok, Noa, Yoondam, JunWon si Haru.

O data exacta de debut nu a fost inca dezvaluita, speram ca baietii acestia sa aiba talent.

 

Source: AllKpop

 

Fostul membru U-Kiss, Alexander, isi trimite dragostea pentru fosta sa echipa


Acum cateva luni Alexander si Kibum  s-au retras oficial din trupa U-Kiss si au fost ulterior inlocuiti cu doi membrii noi, inainte de revenirea grupului, in primavara.

Totusi, in ciuda separarii, Alexander a ramas un sustinator public activ al grupului si, mai recent le-a felicitat a treia aniversare pe Twitter.

Alexander a dedicat doua tweet-uri pentru aniversarea celor de la U-Kiss. El a scris, „Chiar daca am mers pe cai diferite, faptul ca am inceput impreuna pe 28.08.2008, voi fi mereu mandru de el..:).” El mai tarziu a scris, „La multi ani pentru a treia aniversare, U-KISS-ME! Toate cele BUNE pentru revenire ^^ #3yearsofkisses @ukissSH @KiSSeop91 @u_kisseli @Kevinwoo91 @Dongho94 @90KKB“

Source: AllKpop

Ultimele cuvinte ale lui Heechul inainte de inrolare


In aceasta saptamana a fost difuzat la SBS, ‘Inkigayo’, Super Junior au primit doua premii consecutive Mutizen, pentrul ultimul lor hit, „Mr. Simple.”

Castigarea acestor premii a fost semnificativa, atat pentru grup cat si pentru fanii lor, deoarece a fost ultimul spectacol la care a participat Kim Heechul inainte de a se retrage pentru serviciul militar de pe 1 Septembrie.

Se pare ca din toti membrii grupului, doar liderul Leeteuk nu si-a putut stapanii emotile. Coplesit, lacrimile au inceput sa-i curga incontrolabil.

Leeteuk s-a exprimat, „Multumesc tuturor celor ce ne-au aratat dragoste. Heechul va trebui sa plece, asa ca va multumesc pentru ca ne-ati oferit un astfel de cadou special.”

Heechul a adugat: „Aceasta a fost ultima mea etapa inainte de armata. Ma simt minunat sa stiu ca am primit premii inainte de a pleca. Sunt recunoscator lui JungSoo (Leeteuk), precum si celorlalti membri.  Pentru fanii care ne-au iubit , sa stiti ca si noi va iubim pe voi la fel de mult. Multumesc intregului presonal de la „Inkigayo” care ne-a oferit din timpul lor, si sunt recunoscator tuturor managerilor care s-au pus cu temperamentul meu rau. Nu sunt bun la a ma exprima, asa ca voi incheia aici. Voi veni inapoi in conditii de siguranta, ramaneti cu bine!”

 

Source: AllKpop

Yoseob isi prezinta corpul musculos


Yoseob, membrul trupei B2st, a aratat recent ca el are un corp de zeu…ei bine, un fel de.

Pe 27 august, YoSeob a postat pe Twitter, „Mama mea mi-a trimis o fotografie vineri pe 19..keke” , apoi el a atasat o poza hazlie, a lui insusi, cu capul atasat la un carton taiat.

Fanii au comentat imediat despre bicepsii idolului, cat si despre infatisarea sa, „Muschii lui Yoseob”, „Chiar esti foarte dragut!”.

Source + Photos: AllKpop

‘Freeze!’ interzis pentru a doua oara, fara o explicatie


Standardele discutabile ale Ministerului de Egalitate intre sexe si Familie au fost subliniate inca o data cu interdictia melodiei de debut a celor de la Block B, „Freeze!”

Ca rapoarte anterioare, cantecul a fost interzis de catre MOGES la inceputul acestui an pentru continerea de versuri care descriu metode nesanatoase de intalniri. Doua linii, in special, au fost considerate a fi inacceptabile: ” Spune-le prietenilor tai sa se duca acasa”, si „Te astept chiar aici.”

Fanii au pus sub semnul intrebarii interdictia, mai ales ca versurile nu au mentionat alcool sau activitati sexuale.

Cu toate acestea, Brand New Stardom au decis sa re-editeze liniile de la     „Te vad numai pe tine, draga danseaza in seara asta”, si „Noaptea asta te asteapta”. Ei au retrimis cantecul pentru re-evaluare, in scopul de a-l pune in  „New Kids On The Block”, intr-un sfarsit melodia a fost acceptata.

Cu toate acestea, pe 27 august, MOGEF a interzis piesa inca o data, fara a da nici o notificare pentru societatea sau artistii sai, si nici nu au furnizat o  explicatie.

Fanii Block B, in speranta de a putea participa la showcase , au inceput sa protesteze, mai ales ca albumul nu mai este disponibil pentru vanzare catre minori.

U-Kwon, unul dintre membrii trupei, a comentat pe Twitter, „Copii nu mai pot asculta muzica idolilor.”

Source+Photo: AllKpop

Lee MinHo implicat in zvonuri despre chirurgia plastica


Lee MinHo continua sa fie unul dintre cei mai vorbiti actori din Korea, in aceasta saptamana, dupa o fotografie incarcata online care dovedeste prezenta actorului intr-un spital de chirurgie plastica.

Fotografia i-a facut pe unii dintre fani sa creada ca el poate a avut cativa ani de chirurgie plastica.

Fotografia a fost incarcata online in 2007 intr-un spital de chirurgie plastica langa Min Ho aflandu-se si doi dintre chirurgi.

Dupa ce fotografia a fost incarcata multi fani au lasat comentarii exprimandu-si parerile despre aceasta, „Care parte este schimbata?”, „Arata bine si in trecut.”, „Toate vedetele isi schimba ceva la un moment dat.”

Prins intre zvonuri, o sursa apropiata de Lee MinHo, a trimis o explicatie pentru fotografie. Pe 25 august, sursa a spus, „Aceasta imagine a fost vorbita mult timp pe net, deoarece a trecut, nu are niciun motiv sa devina o alta problema acum. Nu fiecare persoana care se duce intr-un spital de chirurgie plastica vrea sa-si faca o operatie. El a mers la spital cu niste prieteni si a facut o poza la cererea medicilor. Nimeni nu stia ca poza ar putea deveni o astfel de stire. Sunt ingrijorat de el, ar putea fi ranit de toate acestea.”

Intre timp, agentia la care lucreaza Lee MinHo si-a exprimat dezamagirea lor pentru aceste zvonuri. Recent, Lee MinHo este foarte solicitat de presa mai ales dupa relatia sa cu actrita Park MinYoung care a fost confirmata in mod oficial pentru public.

Poza din 2007:

 

 

Source + Photo: KoreaBoo

G.O Jay Park şi Kyuhyun părăsesc „Immortal Song 2”


Emisiunea „Immortal Song2” va trece prin schimbari drastice ale distribuţiei încă o dată!

După ce Hyorin SISTAR a dezvăluit că părăseşte emisiunea ca urmare a unui  program  personal încărcat,  din păcate plecarea ei a fost urmată şi de  către  Kyuhyun Super Junior,  G.O.MBLAQ  şi  Jay Park.

Idoli se vor retrage după spectacolul din data de  29 august astfel, aceasta va fi înregistrarea lor finală ca concurenţi ai acestei emisiuni.

Idoli s-au bucurat de un plus de popularitate datorită  performanţelor remarcabile de pe scena.

G.O.,  a aratat talentul său ca vocalist al trupei MBLAQ, şi a primit nickname-ul, „G.O’s Re-discovery”, redescoperindu-se pe sine, prin intermediul programului.
Între timp, Jay Park se pregăteşte de plecare pentru  State , unde  urmează   să  pregătească  noul său album.
În ceea ce priveşte Kyuhyun, activităţile sale cu Super Junior au făcut imposibil să mai rămână concurent la acest spectacol.

Aceşti cântăreţi  lucrează din greu pentru a produce  albume  noi,  să participe la spectacole, se pregătească  şi să îndeplinească  programele lor de promovare, deci nu e de mirare că au decis ca „Immortal Song 2” ar putea să nu se  mai  încadreaze în schedule lor.

A fost confirmat şi plecarea 4minute Jiyoon.

Acestea au fost melodiile mele  preferate   de pe toată desfăşurarea emisiunii „Immortal Song 2”.

Ale voastre care au fost???

Super Junior lansează “Superman” MV


O lansare surpriză ce a uimit fanii din toată lumea – SM Entertainment a dezvăluit music video-ul „Superman!” în urmă cu 3 ore.

„Superman” este melodia bonus  inclusă în „Versiunea B”-al cincilea  album Super Junior,  “Mr.Simple“  . MV  este compus din clipuri de la concerte şi din spatele camerei de filmat, dar şi imagini de la sedinta foto si de la filmarea MV.



La Mulți Ani ! Yesung


 

Membrul  trupei Super junior, Yesung, împlinește astăzi 27 de ani. Acesta  și-a sărbătorit ziua de naștere  împreună cu colegii săi de trupă,  Sungmin,  Kyuhyun,  Shindong,   și  Eunhyuk   la restaurantul părinților săi,  Handel and Gretle.

Yesung le mulțumește fanilor pentru urările primite și declară  : ”Datorită fanilor noștri, ziua mea de naștere poate fi atât de fericită”

sursa: sup3rjunior.com

Shinee Jonghyun-interviu pentru revista Ray


1.Daca exista posibilitatea de a incepe sa lucrezi…

J: Cand eram in gimnaziu imi doream sa formez o trupa, dar acum sunt foarte interesat de ceea ce fac. Dupa ce am absolvit liceul, am urcat pe o pozitie mai buna in compania la care activam (SME)  si am avut sansa sa debutez.

2.Si ce fel de rol ai in Shinee?

J: Cred ca sunt un element de legatura la echipei. Am decis ca ii voi uni pe membrii datorita personalitatii mele nerabdatoare (datorita dorintei mele de a avansa repede).

3.Cum iti petreci ziua libera?

J: Repet foarte mult cantecele si dansez. In ultimul timp repetam foarte mult. Chiar si in zilele libere nu avem mult timp liber (rasete).

4.Acum spune-ne daca esti dependent de ceva.

J: Ma simt aproape de limba japoneza pentru ca m-am uitat la anime-uri. M-am uitat la One Piece si urmeaza sa ma uit la Haré+Guu si altele.

5.Povesteste-ne un esec al tau.

J: Hmmm…nu am ce sa povestesc. Sunt genul de persoana care daca stie ca va da gres, nu va face lucrul respectiv de la bun inceput (rasete).

6.Ce fel de copil ai fost la gimnaziu si apoi la liceu?

J: Cu cei din jurul meu sunt placut. Acum, pentru a invata mai bine japoneza, cand ne pregatim, vorbesc cu staff-ul numai in japoneza si vorbim non-stop.

7.Ce parere ai despre fetele din Japonia (fanele)?

J: Sunt tinere pure. In timpul spectacolelor live simt ca ne urmaresc foarte atent de la inceput pana la sfarsit.

8.Care este expresia preferata din limba japoneza?

J: [shouuganainaa] Daca insisti. Nu am un motiv special pentru care imi place…doar ca suna interesant.

9.Daca ai avea o saptamana libera, ce ai face?

J: As vrea sa calatoresc. Daca as avea timp mi-ar placea sa mai vizitez Europa.

10.Cum ai vrea sa devii peste 10 ani?

J: Sper sa fiu cel mai frumos pentru categoria mea de varsta (rasete). Ceea ce vreau sa spun este ca mi-ar placea ca cei din jur sa ma perceapa ca un tip cool.

Sursa: dknews.net

 

YG Entertainment neaga zvonurile despre casatoria lui Daesung


Recent, au circulat niste zvonuri ca Daesung din trupa Big Bang a fost sa se casatoreasca. Cu toate aceastea, YG Entertainment, a respins oficial toate zvonurile nefolositoare.

Recent, unele site-uri de comunitati online au declarat cum ca Daesung se va casatori saptamana viitoare, la Biserica, el frecventand in prezent acest loc, cu toate acestea, YG Entertainment a declarat, „Nu este adevarat zvonul despre casatorie, nici macar n-are o prietena.”

A adaugat ca nu are nici un sens sa se pregateasca pentru casatorie, avand in vedere accidentul de masina de la inceputul acestui an, care a dus la moartea motociclistului.

Daesung a fost implicat intr-un accident de masina la sfarsitul lunii mai, cand acesta nu a reusit sa observe un motociclist si la calcat. Dupa mai multe investigatii, politia a stabilit ca el a fost de vina pentru moartea motociclistului, dar s-a ajuns la o intelegere cu familia victimei.

Daesung e prezent suspendat din promotile trupei BigBang, precum si din activitatile solo pentru tot restul acestui an si a fost vazut la inceputul acestei luni in timp ce a mers la Biserica. Ceilalti membrii din trupa vor fi implicati in diverse activitati solo pana la revenirea lor de grup in 2012.

 

Source: KoreaBoo

Artistii S.M.Entertainment sunt acum si pe Iphone-ul tau!


Oriunde te-ai duce, artistii S.M.Entertainment sunt cu tine!

Dlto (Delight the future) si S.M.Entertainment au co=produs aplicatia „Live Wallpaper & Widget” pentru Iphone denumita SSKIN. Aplicatia iti permite sa creezi propria imagine folosind fotografii individuale sau de grup ale artistilor  S.M.Entertainment si sa o folosesti ca wallpaper sau lockscreen.

Artistii ale caror poze se regasesc in aplicatie sunt: TVXQ, Super Junior, Girl’s Generation, Shinee si f(x).

Sursa: dkpopnews.net

KARA se întorc în luna Septembrie cu un nou album “STEP”


După 10 luni de la lansarea albumului   ‘JUMPING‘ ,  KARA se reîntorc în Korea pentru lansarea unui nou album “STEP”, ce va avea loc în data de 6 Septembrie. Piesa, ce dă și titlul albumului, va fi urmatorul videoclip și este compusă de SweetTune.În album se regăsesc melodii precum : ” EY OH (Intro)”, „Date (My Boy)”, „Rider”, “Strawberry”, „Follow”, și „KARA 4U” .

sursă: Naver

2PM scurt interviu


Nume: Taecyeon

Mancare preferata: Ramen

Cuvantul japonez preferat: Exboyfried (fost prieten)

 

 

Nume: Junho

Mancare preferata: Bibimbap

Cuvantul japonez preferat: Cool (aratos)

 

Nume: Junsu

Mancare preferata: Otoro ♥

Cuvantul japonez preferat: Voi fi bine ^__^

 

Nume: Nichkhun

Mancare preferata: Beef bowl (mancare cu carne de vita)

Cuvantul japonez preferat: Efort

 

Nume: Wooyoung

Mancare preferata: Hitsumabushi (miel la gratar cu sos de soia dulce)

Cuvantul japonez preferat: Stilat

 

 

Nume: Chansung

Mancare preferata: Kimchi jeon

Cuvantul japonez preferat: Sprijin

 

Sursa: dkpopnews.net


Leeteuk & Eunhyuk de la Super Junior discuta despre aniversarea a 5 ani de existenta a emisiunii „Kiss the Radio”


Emisiunea „Kiss the radio” de pe KBS 2FM a devenit un punct de atractie turistica pentru cei din Coreea de Sud. Aceasta, datorita celor doua gazde, Leeteuk si Eunhyuk, membrii ai formatiei Super Junior.
Sute de fani se aduna in fata studioului pentru a-i putea vedea pe cei doi DJ care converseaza cu ascultatorii timp de 2 ore in fiecare seara. In timp ce alte vedete evita gazduirea emisiunilor de radio din cauza programului incarcat, cei doi sustin programul „Kiss the radio” de 5 ani, inregistrand locul intai la rating si devenind mandria producatorilor de radio.
Revista Sports Korea a sustinut un interviu cu cei doi, cu ocazia implinirii a 5 ani de radio.

I.Va felicitam mai devreme pentru aniversarea a 5 ani de radio. Va mai amintiti prima emisiune?

Eunhyuk: Imi amintesc foarte bine, imi amintesc pana si ce haine am purtat. PD-ul cred ca a avut emotii mari pentru ca am pre-inregistrat emisiunea atunci. Aveam emotii dar fiecare secunda era o experienta noua si am fost frant de oboseala la final.

Leeteuk: Imi amintesc ca mi se spunea ca trebuie sa muncesc mult asa ca in prima saptamana am ales ca invitati celebritati „mai dificile”.

I.Ce fel de celebritati?

Leeteuk: Oameni care ofera raspunsuri partiale sau care raspund intr-un mod la care nu te-ai astepta. Cei de care imi aduc aminte cel mai bine sunt seniorii Yang Dong Geun sau SG Wannabe.

I.Probabil ca acum v-ati atasat de postul de DJ.

Leeteuk: Am crescut de mic ascultand programele „Raise the volume” si „Starry night”. Stiam ca imi doresc sa fiu DJ dupa ce am devenit cunoscut. Cu toate astea, nu aveam idee ca voi face asta atat de mult timp si credeam ca voi fi norocos daca voi putea fi Dj 2 sau 3 ani. Cred ca, cu cat fac asta mai mult, devin mai lacom. Vreau ca oamenii sa-mi asculte vocea si sa-si creeze vise.

Eunhyuk: In contrast cu raspunsul lui, eu nu am asculat radio inainte de a deveni DJ. Am descoperit farmecul lui mult mai tarziu. La inceput credeam ca rolul de DJ era sa rada si sa-i distreze pe ceilalti, dar mi-am schimbat parerea. Trebuie sa cunosti multa muzica, sa fii atent cu invitatii tai si chiar sa conversezi cu ascultatorii. Toate sunt sarcini dificile pe care le invat.

I.De fiecare data cand intrati in direct, se strang foarte multi fani afara.

Leeteuk: La inceput veneau in vizita doar fanii coreeni, dar de cand curentul K-Pop a castigat popularitate si in China, Japonia si sud-estul Asiei, numarul fanilor straini care ne viziteaza, a crescut. Recent ne-au vizitat si fani din Europa si America de Sud. Am auzit de asemenea, ca studioul nostru a devenit o atractie turistica.

Eunhyuk: Uneori le cumparam gustari. Ieri, le-am oferit inghetata fanilor. Am auzit ca fanii care nu au posibilitate sa vina, asculta si traduc emisiunile. Ma simt responsabil pentru promovarea culturii coreene si sper ca vom putea sa transmitem si peste hotare.

I.Ati facut greseli in timpul transmisiilor live?

Leeteuk: Eu am emotii cand preluam apeluri de la ascultatori. Odata prezentam povestea unei persoane care si-a pacalit profesorul de 1 aprilie dar expresiile folosite erau foarte explicite. Am avut mari emotii.

Eunhyuk: M-am simtit prost odata din cauza pronuntiei mele in engleza la prezentarea unor melodii pop. Am prezentat melodia „Party in the U.S.A” si a iesit „Party in Yoosa”.

I.Cred ca v-ati confruntat cu probleme, mai ales daca va intalniti zilnic ascultatorii.

Eunhyuk: Cum si eu sunt om, mi-e greu sa zambesc si sa ma simt bine in studio cand am o perioada mai grea sau mai proasta. Acum, de fiecare data cand mi se intampla ceva rau, incerc sa folosesc radioul pentru a alunga stresul si a ma umple de energie.

Leeteuk: Studioul a devenit casa mea. Imi este mult mai usor sa ma simt bine acum.

I.V-ati confruntat vreodata cu situatii de urgenta?

Leeteuk: Pe 19 aprilie 2007, toti membrii formatiei au fost implicati intr-un accident de masina. Am fost ranit grav si am fost nevoit sa lipsesc de la radio exact 33 de zile. In timp ce ascultam radio in salonul de la spital mi-am dat seama cat de important este postul de DJ.

Eunhyuk: Am fost singur fara hyung Teuk. De fiecare data cand terminam emisiunea, intotdeauna ne luam la revedere de la colegi in fata scarilor. In aceea zi am plecat in graba, fara sa mai apuc sa salut pe cineva si apoi a avut loc accidentul. M-am simtit ca o piaza rea si asa aca, dupa accident, m-am asigurat ca intotdeauna salut pe toata lumea la plecare.

I.Ce crezi ca e atragator la programele radio?

Leeteuk: Televizorul este unidirectional acolo unde radioul iti permite o comunicare din ambele parti. Asta il face distractiv si cred ca este unul dintre motivele pentru care oamenii obositi sau singuri asculta radio. Este unul din mijloacele media care iti poate oferi siguranta sau te poate consola cand ai nevoie.

I.21 august este ziua in care aniversati 5 ani de „Kiss the radio”. Ce planuri aveti?

Leeteuk: Avem programate activitati de revenire pentru promovarea celui de-al 5-lea album, asa ca nu vom putea participa la o emisiune live. Daca este posibil, ne dorim sa invitam oaspetii nostrii intr-un stil guerilla. Ceva de genul „Orice vedeta care ne asculta acum este invitata sa vina in studioul nostru”. Eu voi intampina in special formatiile de fete. (Rasete)

I.Aveti in minte pe cineva care ati dori in mod special sa fie invitat in emisiune?

Eunhyuk: Ga-In. Imi place foarte mult. Te rog treci pe la noi (Rasete)

Leeteuk: Cred ca ar fi distractiv sa invitam un Dj de la un program rival care emite in acelasi timp ca si noi. Seniorul Jung Yeob, Younha si Lee Suk Hoon, ati auzit?

I.Doriti sa adaugati comentarii de incheiere?

Eunhyuk: Imi doresc ca emisiunea noastra sa fie perceputa ca un program care leaga inimi. Un program care ofera putere.

Leeteuk: Vreau sa fiu Dj 10 ani. Va trebui sa-mi execut serviciul militar intre timp dar sper sa ma pot intoarce la „KIss the radio” dupa aceea.

Sursa: allkpop.com

Donghae si Yesung, membrii formatiei Super Junior s-au ranit in timpul filmarilor la emisiunea “Dream Team 2”


 

Se pare ca  Donghae si Yesung, membrii ai formatiei  Super Junior, s-au ranit in incidente separate in timp ce filmau un episode pentru ‘Dream Team 2‘. In data de 21 august, Donghae si Yesung se aflau la Gangwon pentru a filma pentru  KBS. Fiind cunoscuti pentru aptitudinile atletice, cei doi au concurat gresiv pe parcursul intregii zile. Astfel ca, Donghae s-a ranit la genunchi iar Yesung s-a ranit la sold.

Un reprezentant al SM Entertainment a declarat, “Rana de la genunchi al lui Donghae si rana de la sold al lui Yesung  au devenit motive de ingrijorare. Ambii au primit tratament pe loc de la un asistent si li s-a spus ca nu au rani grave.

Dupa ce au primit ingrijirile necesare, cei doi membrii au reluat filmarile, dand dovada pana la capat de o atitudine profesionista. Totusi, deoarece baietii sunt in mijlocul actiunilor de promovare ale noului album, cei doi mebrii vor face teste suplimentare pe 22 august pentru a se asigura ca sunt sanatosi.

 

Sursa:allkpop.com

G.NA dezvăluie preview-ul videoclipurilor “Banana” și “Top Girl”, odată cu lansarea celui de-al doilea album


“Banana”După dezvăluirea preview-ul videoclipului “Banana”, ce a captat atenția publicului prin interzicerea difuzării lui pe postul MBC, G.NA prezintă în cele din urmă preview-ul pentru piesa “Top Girl”, piesa ce dă și titlul celui de-al doilea mini album. 

 

 

Acesta conține 5 piese TOP Girl, Banana, Hate You, Without You și Icon.  Poze de la ședința foto a albumului:

 

 

 

 

 

 

Sursă: alkpop

 

Heechul a vorbit despre decizia sa de a se inrola in armata.


Dupa anuntul oficial ca el se va inrola in armata luna viitoare, Heechul de la Super Junior a dat un interviu celor de la Star News si a dezvaluit gandurile sale privind inrolarea viitoare.

Heechul a spus: „Deja merg spre o varsta mai inaintata decat a majoritatii, deci vreau sa ma inrolez in liniste , daca e posibil. Dupa inrolare, am planificat sa le spun tuturor prin intermediul postului de radio  Leeteuk . Cei din jurul meu mi-au spus ca nu arat respect pentru fanii mei, sau pentru oricine altcineva e interesat de mine,  sunt de acord. De aceea am dezvaluit decizia mea despre inrolare astazi.”

El a continuat, „Am intarziat aceasta decizie, deoarece nu a trecut mult timp de la al cincilea album lansat de Super Junior, „Mr. Simple”, de asemenea, m-am gandit ca ar fi bine sa apelez la decizia mea , in actiuni, in timp ce sunt in starea de spirit necesara. De fapt, ma simt mult mai confortabil acum, in timpul ramas voi incheia activitatea mea de difuzare, precum voi face si o vizita in orasul meu natal Kangwon-do , exista o multime de lucruri pe care le am de facut acolo.”

Heechul a multumit membrilor cat si fanilor sai, „Sincer, le multumesc membrilor din Super Junior. Sunt prea timid sa le spun direct sau sa le scriu un mesaj spunand ‘Voi baieti aveti nevoie de hyung al vostru’. Sunt atat de recunoscator lor si am incredere ca vor duce echipa , intr-un mod minunat, mai departe si fara mine.

Pentru fanii sai, el a spus, „Va multumesc ca m-ati iubit neconditionat in timpul acestor 6 ani. Nu vreau sa va intreb daca ma veti astepta . Oricum, va rog sa ma incurajati din nou cand o sa ma intorc cu o inima noua si o s-o iau de la inceput”

Source: AllKpop

Photo: Star News

Wonder Girls se intorc in Korea in noiembrie cu un nou album!


In urma anuntului de ieri, in ceea ce priveste Wonder Girls facut de Teen Nick US, JYP Entertainment a anuntat , de asemenea, ca Wonder Girls va lansa un nou album in Coreea in luna noiembrie.

JYP Entertainment a declarat:

„Wonder Girls vor termina filmarile in Octombrie si vor incepe cu promotile lor din S.U.A in Decembrie 2011.

Pe parcursul lunii noiembrie, Wonder Girls au planificat lansarea albumului lor in Korea si participarea la diferite activitati coreene. Prin urmare, speram ca fanii nostrii coreeni vor fi incantati de eforturile din viitor ale fetelor de la Wonder Girls.”

 

Source: AllKpop

Jang Geun Suk isi surprinde fanii: vorbind in japoneza fara translator


 

In data de 20 august, Jang Geun Suk a sustinut o intalnire cu fanii  in  primaria Omiya Sonic din orasul Saitama, intalnire la care au participat in jur de 2.000 de fani.

Jang Geun Suk a dat startul acestui eveniment prin interpretarea unei melodii din soundtrack-ul dramei “You’re Beautiful”. 10 fani norocosi au fost adusi pe scena pentru a castiga seturi cosmetice cu autograful starului si au facut chiar poze cu starul.

Ceea ce a surprins pe toata lumea a fost vorbirea cursiva a starului  in limba japoneza. Jang Geun Suk a parcurs intregul eveniment fara a avea un translator si a sustinut chiar si un interviu.

A declarat: “Nu e vorba ca nu puteam vorbi in japoneza pana acum, dar am vrut sa ma concentrez cat am putut de mult la evenimentele oficiale, de aceea am vorbit in coreeana. Pentru a ma apropia mai mult de fanii mei, am de gand sa vorbesc mai mult in japoneza. Am studiat in masina, am fost vizionat si ascultat multe drame japoneze si multa muzica japoneza.”

 

Sursa: alllkpop.com

Kpop Flash Mob – 27 August !


Data eveniment : 27 August

Locatia : Bucuresti [ Parcul Herastrau ]

Ora : 11:00 AM [ la aceasta ora ne intalnim – la foisor – vom face mici repetitii si vom discuta putin – in jur de ora 13:00 – 14:00 vom sustine flashmobul ]

Organizatori : Trupa de dans Endless in parteneriat cu Kpop Romania

Pagina de facebook 

Repetitiile pentru flash mob ! Organizatorii au 2 variante – depinde de voi pe care o gasiti cea mai convenabila si placuta !

1. Sala de dans Barakka Dance [ ADRESA: Str. Verzisori, Nr. 7, Sector 4, Bucuresti (langa maternitatea Bucur si sediul BGS) ]   

La sala tariful persoana/ora este de 10 lei. Noi vrem cam 1 h 30 min – 2 h . Depinde de bugetul fiecaruia.

2.Foisorul din parcul Herastrau

  

Foisorul este destul de incapator + totul free . Vom avea muzica.

  • Repetitiile se vor desfasura in fiecare saptamana pana la flash mob, incepem din vinerea aceasta ( 12 august – atentie ! vinerea aceasta nu putem efectua pregatiri decat la sala -incepand de saptamana viitoare vom incepe si in parc -dupa cum se stabileste) urmarim sa avem in fiecare vineri [ 12 – 19 si 26 august ]- la cererea fanilor vom mari numarul zilelor de antrenamente.
  • Dansurile de la flash mob : (  atentie la timpul  precizat in paranteza – doar acel fragment este necesar )
  • F(x) - Danger (0.26-0.59)
    
    F(x) Hot Summer (1.08-1.30)
    
    B2st-Breath (1.22-1.53)
    
    f(x)-Lachata (0.51 - 1.15  )
    
    SNSD-Genie (0.38- 1.08)
    
    SuJu-Sorry Sorry ( 0.11-0.30)
    
    Suju-Bonamana ( 1.08-1.38 )
    
    2ne1-I am the best (0.22-0.37)
    
    T-ara - Bo Peep Bo Peep (0.11-0.32)
    
    SHINee - Ring Ding Dong (0.17 - 0.33 )
    
    4Minute - Muzik (0.40-1.12)
    

Ce urmarim noi defapt : asa cum ati vazut si in alte tari si din cate stiti ca inseamna un flash mob – toti participantii trebuie sa se sincronizeze ! acesta este cel mai important lucru – daca nu … putem sa ne ducem in parc  sa dam drumul la muzica si incepem sa dansam.. una,doua,trei persoane.. poate mai vin si altii  – NU – Toate antrenamentele urmaresc invatarea pasilor de dans si sincronizarea tuturor persoanelor. Daca vrem sa iesim in evidenta pozitiv trebuie sa facem lucrurile  la nivelul cel mai serios – momentan sa incercam sa avem un flash mob frumos si sa lasam multe persoane cu gura cascata..pentru ca SI NOI PUTEM ! Asa ca, daca sunteti in Bucuresti si vreti sa participati la flash mob inscrietiva si nu ratati aceasta sansa – nu trebuie sa ai 6 ani de dans ca sa participi – pasii sunt foarte usori si oricine ii poate invata.Deci..ce mai astepti ?

Completeaza formularul de mai jos.  Dupa ce va inscrieti primiti date exacte privind ora si locatia precum si un numarul de telefon pentru contact .

← Înapoi

Mulțumesc pentru răspuns. ✨

Boyfriend canta pentru prima data „You and I”


Astazi la M! Countdown baietii de la Boyfriend au cantat pentru prima data live melodia  “YOU & I“.

Au hotarat sa cante melodia in urma feedback-urilor pozitive pe care le-au primit din partea atat din partea fanilor dar si a criticilor.

De data aceasta nu au mai prezentat un look „cute” ci un stil total diferit menit sa cucereasca inimile oricarei fete.

Boyfriend este o trupa lansata si pregatita de Brave Brothers si DQ cei care au lucrat in trecut si cu MBLAQ,B2ST si Rain.

sursa: allkpop.com

Kim Junsu „Scent of a Women”


Kim Junsu  isi va face debutul in curand in drama prezentata de SBS numita “Scent of a Women”.

Pe 21 iulie  un reprezentat al sau a declarat: “Kim Junsu  are un rol foarte special in aceasta drama.El interpreteaaza un cantaret foarte popular care tine un fanmeeting.”

Scena va fi filmata pe 28 iulie cu aproape 400 de fani drept figuranti.

Primul episod din aceasta drama va fi difuzat pe 23 iulie si ii are ca roluri principale pe Kim Sun Ah si Lee Dong Wook.

Source + Image: Star News via Nate

Jaebum,Kyuhyun si Huh Gak vor fi de asemenea concurenti la „Immortal Song 2”


Impreuna cu Changmin de la AMLee Hong Ki, de la F.T. Island ,  Junsu de la 2PM la “Immortal Song 2 “ vor participa si Kyuhyun de la Super Junior si Jay Park dar si Huh Gak.

Pe 20 iulie Kwon Jae Young a scris pe twitter: “ Reincepem! Hyurin,G.O ,Jiyoon,Kyuhyun,Jaebum,Huh Gak haideti sa ne distram si urmarindu-i!”

Kwon PD a declarat de asemenea: “ Sunt sigur ca Jaebum ne va pregati o mare surpriza.Kyuhyun a fost ales pentru ca se stie ca este unul dintre vocalistii principali de l Super Junior.Huh Gak este un contaret pe care coreenii il plac foarte mult.Pe de alta parte consider ca Huh Gak a fi si o motivatie pentru ceilalti concurenti.”

Intre timp participantii deja inregistreaza melodiile pentru concursul ce va avea loc pe 25 iulie.Episodul va fi difuzat insa pe 6 august.

Source: OSEN via Nate

2NE1 Dezvaluie datele concertelor lor


2NE1 vor  tine primul lor concert pe data de 27 si 28 august la Olympic Hall in Seoul Olympic Park.

Biletele puse in vanzare s-au epuizat deja dezvaluind entuziasmul fanilor.

YG Entertainment  au anuntat astazi  datele celor doua concerte.

Cel de-al treilea show va fi pe 26 august tot la Olympic Hall inSeoulPark.

Initial erau in plan doar 2 concerte dar fanii au mai cerut unul pentru ca nu toti au reusit sa cumpere bilete.

Astfel YG Entertainment a declarat: “Fetele sunt nerabdatoare deoarece au visat la momentul asta de cand si-au facut debutul.Ele vor lucra extreme de mult pentru a nu va dezamagi.”

Source: 10Asia

Yunho este cel mai dorit artist coreean pentru o casnicie


 

Yunho de la TVXQ a fost ales de catre celebritatile nopone drept “idolul ideal”.

Membrul AKB48 Atsuko Maeda a declarat: “ El este cu adevarat frumos.”

In numarul din 16 iuliei a revistei AnAn, Yunho  a ajuns in frunteai topului “Cel mai dorit artist coreean pentru casatorie” subclasandu-i chiar si pe Lee Byung Hun si Oh Won Bin.

Tu ce crezi de rezultate?

sursa: KoreeaBoo

Junsu isi arata suportul pentru colegii sai Yoochun si Jaejoong


 

Junsu de la JYJ si-a incantat fanii cu mesajul sau calduros pentru colegul lui Yoochun.

Pe 20 iulie Junsu a postat pe twitter: “Yoochun ai facut totul ca la carte pana acum. Tu chiar esti cel mai bun actor.Jaejoong Hyung este deja ocupat cu incercarile lui de a ne inveseli.”

Yoochun a filmat recent drama ‘Miss Ripley‘, pentru KBS.Filmarile s-au terminat ieri.Junsu  si-a aratat sustinerea si pentru Jaejoong care va incepe in curand sa filmeze  ‘Protect the Boss‘ la SBS din luna august.

 

Source: TV Report via Naver

Super Junior – al 5lea album


Dupa un an si doua luni Super Junior isi pregatesc comeback-ul pe scena muzicala.

Data lansarii noului album este 3 august iar imaginilie individuale cu membrii vor fi dezvaluite incepand cu ziua de azi.

Primul este Eunhyuk:
 Membrii au un look aparte pentru noul album.

Super Junior a declarat: “Cu cat fanii au asteptat mai nerabdadori, cu atat surpriza va fi mai mare cu acest album. Cu noul sound si noua atitudine vrem sa comunicam cu fanii din toate colturile lumii. Asteptati-ne in continuare!”

#2 – Donghae

Stati cu KpopRo pentru mai multe detalii pe viitor.

sursa: allkpop

Cube vorbeste despre controversa legata de faptul ca Lee Kikwang fumeaza


Pe 29 iulie au aparut pe internet doua poze despre care fanii erau intrebati “Daca este sau nu Lee Kikwang cel care fumeaza”

Calitatea fotografiei nu permite foarte bine distingerea fetei persoanei.

Cube Entertainment a declarat: “ Poza nu este foarte clara dar daca Kikwang intr-adevar ar fuma este dreptul lui pentru ca are de mult varsta legala pentru a face asta”

Suntem impresionati de reactia celor de la Cube.Ei se arata destul de deschisi asupra faptului.

Pe unii fani ii bucura acest lucru dar sunt si multi care vor dori sa se indeparteze de Kikwang.

Source: Kuki Media via Nate

Daesung si familia omului decedat in accidentul de masina au ajuns la o intelegere.


Tocmai s-a raportat de catre mass-media OSEN cu cateva momente in urma faptul ca Daesung si familia victimei din accidentul de masina din luna mai au ajuns la o intelegere.

Detaliile exacte nu au fost inca dezvaluite.

“Astazi Daesung si familia victimei au ajuns la o intelegere.Familia si-a exprimat dorinta ca Daesung sa nu se mai autopedepseasca gandindu-se la incident.Ei au spus ca il simpatizeaza chiar pe Daesung si l-au incurajat sa isi continuie cariera ca si pana acum.” A spus un reprezentant.

Pe 31 mai Daesung a lovit mortal cu masina un motociclist care era pe strada in urma unui alt accident cu o alta masina.Politia l-a gasit vinovat pe Daesung care pe toata perioada anchetarilor nu a facut nici o aparitie publica.

Multi fani Kpop il asteapta pe Daesung inapoi pe scena muzicala.

sursa: allkpop.com

Shinee au sustinut cu succes primul concert in Taiwan


Dupa incheierea cu succes a primului concert in Taiwan, membrii formatiei Shinee au simtit pe propria piele cat de populari sunt nu numai in Coreea de Sud, dar si in afara hotarelor.

Pe data de 16 iulie, baietii au sustinut primul concert din Taiwan  “SHINee THE 1st CONCERT IN TAIPEI – SHINee WORLD, concert sustinut la Taipei Arena.

Baietii au cantat “Noona Is So Pretty (Replay)“, “Love Like Oxygen“, “Ring Ding Dong”; in total 30 de melodii, incluzand si pe cele cantate individual. Performantele unice si pline de farmecul personal al baietilor au captivat audienta.

Fanii au fost incantati in special de melodiile cantate de Taemin-“Boy Meets Girl“, Onew-Princesses Can’t Sleep“, Key si Taemin-My First Kiss“ si Minho-“OMG”.

De asemenea, cantaretul Zhang Li Yin a aparut ca invitat special si a interpretat impreuna cu Jonghyun melodia Wrongly Given Love“.

Dupa incheierea concertului din Taiwan, Shinee vor incepe promovarile pentru “SHINee JAPAN DEBUT PREMIUM RECEPTION TOUR” avand ca date stabilite: Fukuoka (22 iulie), Kobe (23 iulie), Tokyo (27-28 iulie), Sapporo (8 august) si Nagoya (11 august).

Sursa: allkpop.ro

Cine credeti ca sunt cei mai votat idoli in topul celor mai frumoase corpuri in costume de baie?


Cine credeti ca sunt cei mai votat idoli in topul celor mai frumoase corpuri in costume de baie?

Potrivit clasamentului de pe 11 iulie a celor de la SBS Inkigayo Star Ranking, 33 de idoli au fost alesi drept cele mai dorite modele de costume de baie datorita corpurilor lor de invidiat.

UEE de la After School a primit cele mai multe voturi la categoria sa.Dar rezultatul nu este atat de surprinzator deoarece  se stie ca UEE este pasionata de inot.

Pe locul doi este Bora membra trupei SISTAR.In continuare o urmeaza: Nana de la After School,Victoria de la f(x) si Yuri  de la SNSD.

Bora s-a bucurat de multa atentie datorita promovarii ei pentru noul sau single “Ma Boy”.A primit chiar si porecla “papusa Barbie” datorita corpului ei.

Fanii au remarcat si picioarele lungi ale membrei After School Nana.Formele Victoriei si piele lui Yuri au atrs de asemenea atentia.

Pe de alta parte la categoria “idoli masculini” Joon de la MBLAQ detine clasamentul.Este insa urmat de Jay Park cel care a primit o multime de voturi de asemenea.Pe locul al treilea este Nichkhun de la 2Pm urmat de Lee KiKwang de la  B2ST si Jo Kwon de la  2AM.

Source: Star News via Nate