
Din moment ce noua revenire a lui Chung Ha a fost confirmată, agenția acesteia a lansat programul pentru revenirea cu cel de-al treilea mini-album, „Blooming Blue”.

Din moment ce noua revenire a lui Chung Ha a fost confirmată, agenția acesteia a lansat programul pentru revenirea cu cel de-al treilea mini-album, „Blooming Blue”.

Din moment ce prima parte a acestui an s-a încheiat, internauții coreeni au început să facă totalurile. Unii discută despre cele mai bune melodii, alții despre cele mai bune albume, evident din prima jumătate a lui 2018, iar arții numesc artiștii care ar putea să câștige un premiu mare la festivitățile de premiere de la sfârșit de an.

După cum știți deja, trupa MAMAMOO va avea o revenire în viitorul apropiat, iar pentru promovarea acesteia a început să lanseze din ce în ce mai multe poze.

După ce a lansat programul de revenire și câteva teasere concept, grupul Triple H a mai dezvăluit o serie de poze promoționale.

Taeyang din Big Bang demonstrează că este un artist adevărat chiar și pe scena din armată!

Veste bună pentru fanii trupei EXID, grupul va putea evolua în formulă completă din nou!

Recent, Baekhyun din EXO și-a actualizat contul de Twitter, lăsând un mesaj special pentru EXO-Ls. Acesta a întrebat fanii despre ce mănâncă. Idolul a scris: „Tot ce ați mâncat? Sau ce veți mânca? Sunt interesat! Începeți! Am mâncat salată”.

Jisook, fosta membră a trupei Rainbow, a fost văzută purtând această îmbrăcăminte la o conferință de presă pentru unul din viitoarele ei proiecte.

În timp ce membrii mai în vârstă din Big Bang sunt ocupați cu serviciul militar, mezinul se pregătește intens de revenirea sa pe scena muzicală!

Veste tristă pentru fanii care au așteptat cu nerăbdare revenirea de astăzi a trupei DIA, comeback-ul a fost amânat!

După lansareaa două versiuni reușite pentru lighstick-ul său oficial, BTS decide să lanseze și o a treia versiune!

SEMINA, cel de-al doilea sub-unit de la Gugudan, bucură fanii cu un nou teaser de grup.

După ce a lansat programul de revenire, grupul Triple H a început să dezvăluie primele poze concept pentru comeback.

După cum știți deja, trupa MAMAMOO va avea o revenire în viitorul apropiat, iar pentru promovarea acesteia a început să lanseze din ce în ce mai multe poze.

Din moment ce ne aflăm în perioada Campionatului Mondial de Fodbal din Rusia, reprezentanții de la FIFA 2018 au organizat un sondaj cu întrebarea „Ce melodie doriți să auziți la stadionul de la Cupa Mondială 2018?” – iar trupele BTS și EXO se află printre nominalizate.

Fără îndoială, Kang Daniel din Wanna One este unul dintre cei mai faimoși idoli ai momentului, iar orice produs care are legătură cu el se vinde într-o perioadă scurtă de timp.

După ce a lansat primul teaser pe 3 iulie, Triple H a dezvăluit și programul pentru comeback.

Muzica k-pop devine din ce în ce mai populară la nivel internațional, iar aceasta demonstrează rezultatele topurilor de la Billboard!

Internauții coreeni au adus în discuție situația actuală a artiștilor agenției SM Entertainment. Potrivit unora, SM se află într-o perioadă nu chiar reușită, deoarece toate revenirile care au avut loc în prima jumătate a lui 2018 nu au fost atât de impresionante.

Se pare că mezina trupei Girls Generation își dorește o revenire solo și e posibil să aibă parte de ea!

Designerul Park Yun Ho, un fost soldat care și-a încheiat serviciul militar de curând, a vorbit despre situația actuală a lui G-Dragon din Big Bang și despre tratamentul special de care ar fi beneficiat acesta în spitalul militar în care a fost internat.

Pe 3 iunie, presa coreeană a raportat că festivitățile de premiere de la sfârșit de an au început o competiție aprigă pentru a obține grupul BTS la spectacolele lor.

Recent, Black Pink a susținut un fanmeeting la Goyang Starfield, unde s-a întâlnit cu fanii săi, a discutat cu ei și chiar a făcut poze. La eveniment au venit mulți fani chiar și din străinătate, iar unul dintre ei a reușit să se facă remarcat.

E un nou început de lună, și după cum știți deja, cei de la K-Ville Entertainment lansează un top al celor mai vizualizate ”100 Videoclipuri K-POP” de pe Youtube. Să vedem ce s-a întâmplat pe parcursul primei luni din această vară.

Din moment ce A Pink se află la mai puțin de 24 de ore până la noua ei revenire, agenția acesteia lansează un ultim spoiler.