Cel mai activ site românesc de unde primești informațiile necesare despre idolii și actorii tăi preferați. / Știri, filmări, concerte, bârfe, traduceri și multe altele!
Este aproape sfârşitul anului şi astfel SBS îţi prezintă ceremonia de încheiere a anului prin evenimentul ce are loc anual ci anume „Gayo Daejun”. MC-ii acestul show au fost Suzy din miss A, IU şi actorul Jung Gyu Woon. Mai jos lista cu cei ce au cântat la eveniment până acum, fiţi pe fază pentru ce va urma.
SHINee
Ailee
B1A4
Sung Si Kyung & CL
SECRET
SISTAR
CNBLUE & F.T. Island
GLAM & SeeU
T-ara
TEEN TOP
EXO-K
J.Y.Park, 15&‘s Park Ji Min, Baek Ah Yeon, and Lee Hi
f(x)
Ga In
2NE1
Simon D, Epik High şi Dynamic Duo
Trebuie văzut
miss A
MBLAQ
A Pink
G.NA
INFINITE
SM Performance
4minute
2AM
F.T.Island
After School
Boyfriend
CN Blue
B.A.P
Kim Wan Sun şiKARAHara / Kim Won Jun şi SHINeeTaemin
Acum mă scutaţi dar am nevoie de ceva care să îmi închidă gura până nu intră musca. A rămas aşa de când am văzut scena celor de la B.A.P să nu mai spun EXO, SHINee, SM Performance şi restul…
Vă prezint mai jos agenţiile din Coreea şi treupele ce fac parte din aceea agenţie. În paranteză la fiecare agenţie scrie de care agenţie aparţine sau dacă e principală. Dar singurele agenţi Car sunt desie stătăroare şi nu sunt conduse de către altele sunt SM Entertainment şi LOEN Entertainment care are sub ea alte agenţii. Lista conţine trupele care sunt în acest moment la agenţie sau dacă trupa nu mai există aceasta este tăiată cu o linie.
SM Entrtainment (Unitate la conducere)
CSJH The Greace (Grup de fete)
TVXQ (Grup de băieţi)
Super Junior (Grup de Băieţi)
Girls Generation (Grup de fete)
SHINee (Grup de băieţi)
f(x) (Grup de fete)
BoA (Solistă)
Kangta (Solist)
Iconiq (Solist)
EXO (Grup de băieţi)
TRAX (Grup de băieţi)
SM The Ballad
Super Junior- H (Sub-unit)
Super Junior- KRY (Sub-unit)
Super Junior- M (Sub-unit)
Super Junior- T (Sub Unit)
Taetiseo (Sub-unit)
J-Min (Solistă)
H.O.T (Grup de băieţi)
S.E.S (Grup de fete)
JYP Entertainment (Unitate principală formată de LOEN Entert.)
Wonder Girls (Grup de fete)
2PM (Grup de băieţi)
San E (Solist)
JOO (Solistă)
Miss A (Grup de fete)
JJ Project (Grup de băieţi)
San E (Solist)
15& (Duo de fete)
Baek Ah Yeon (Solistă)
G.o.d (Grup de băieţi)
YG Entertainment (Unitate principală)
BigBang (Grup de băieţi)
SE7EN (Solist)
PSY (Solist)
Tablo (Solist)
Gummy (Solistă)
2NE1 (Grup de fete)
1TYM (Grup de băieţi)
Teddy (Solist)
Lee Hi (Solistă)
Epik High (Grup de băieţi)
TS Entertainment (Unitate principală formată de LOEN Entert.)
SECRET (Grup de fete)
B.A.P (Grup de băieţi)
Untouchable (Duo de băieţi)
Bang&Zelo (Duo de băieţi)
Pledis Entertainment (Unitate principală formată de LOEN Entert.)
After School (Grup de fete)
Orange Caramel (Sub-grup de fete)
Son Dambi (Solistă)
NU’EST (Grup de băieţi)
Hello Venus (Grup de fete)
LOEN Entertainment (La început Soul Records. Unitate a conducere )
IU (Solistă)
ZIA (Solistă)
Sunny Hill (Grup de fete şi băieţi)
FIESTAR (Grup de fete)
J.Tune Camp (Sub-Unit al JYP Entert. Creată de LOEN Entert.)
Rain (Solist)
MBLAQ (Grup de băieţi)
Two X (Grup de fete)
FNC Music (Sub-Unit Mnet Media)
CNBLUE (Grup de băieţi)
F.T. Island (Grup de băieţi)
M-Signal (Duo de băieţi)
AOA (Grup de fete)
Juniel (Solistă)
DSP Entertainment (Agenţie Principală)
KARA (Grup de fete)
Rainbow (Grup de fete)
SS501 (Grup de băieţi)
A-JAX (Grup de băieţi)
Puretty (Grup de fete)
Core Contest Media (Agenţie principală a MNET Media)
T-ara (Grup de fete)
Gangkis (Grup de fete)
Davichi (Duo de fete)
Yangpa (Solistă)
Co-ED School (Grup de fete şi băieţi)
5Dolls (Grup de fete)
SPEED (Grup de băieţi)
Cube Entertainment (Anenţie formată de LOEN Entr. Soră cu JYP Entr.)
4minute
B2ST (Grup de băieţi)
G.NA (Solistă)
Trouble Maler (Duo băiat şi fată)
Brand New Stardon Entertainment (Unitate Principală)
Block B (Grup de băieţi)
Miss $ (Grup de fete)
EvoL (Grup de fete)
Phantom (Grup de băieţi)
A Cube Entertainment (Sub-Unit Cube Entr)
A Pink (Grup de fete)
Huh Gak (Solist)
Mario (Solist)
B2M Entertainment (Nu ştiu exact)
SPICA (Grup de fete)
Lee Hyori (Solistă)
Heo Young Sang (Solist)
Kim Kyu Jong (Solist)
Big Hit Entertainment (Sub-Unit al JYP Entertainment)
2AM (Grup de băieţi)
8Eight (Grup de fete şi băieţi)
Homme (Duo)
Lim Jeong Hee (Solist)
David Oh (Solist)
GLAM (Grup de fete)
Star Empire Entertainment (Unitate principală creată de LOEN Entert. A făcut parte din Brand New Stardom)
Miji
Nine Muses (Grup de fete)
Jewerly (Grup de fete)
ZE:A (Grup de băieţi)
Star Ship Entertainment (Unitate creată individual)
SISTAR (Grup de fete)
K-Will (Solist)
Boyfriend (Grup de băieţi)
SISTAR 19 (Dou de fete)
YMC Entertainment
Yhesung (Solist)
Ailee (Solistă)
Mighty Mouth (Duo de băieţi)
Bachigi (Duo)
MYNAME (Grup de băieţi)
Woollim Entertainment (Unitate principală)
INFINITE (Grup de băieţi)
Tasty (Duo de băieţi)
T.O.P Media (Unitate principală formată de LOEN Entert.)
Teen Top (Grup de băieţi)
100% (Grup de băieţi)
NH Media/ Entertainment (Unitate principală)
U-KISS (Grup de băieţi)
Cube DC Entertainment (Sub-Unit Cube Entert)
BtoB (Grup de băieţi)
AB Entertainment
EXID (Grup de fete)
Open World Entertainment (Unitate principală)
THE BOSS/DGNA (Grup de băieţi)
Nega Network (Unitate principală formată de LOEN Entert.)
Brown Eyed Girls (Grup de fete)
Brown Eyed Soul (Grup de băieţi)
LUNAFLY (Grup de băieţi)
Monkey Funch Entertainment (Unitate principală)
Dalmatian (Grup de băieţi)
MC Mong (Solist)
Sniper Sound (Unitate creată individual)
Glime (Solistă)
Outsider (Solist)
DR Music (Unitate principală)
RaNia (Grup de fete)
Dream Tea Entertainment (Unitate principală)
Girls Day (Grup de fete)
Jevice (Grup de fete)
GP Basic Entertainment (Unitate principală)
JQT (Grup de fete)
KT Music (Unitate principală)
Boohwal (Solist)
Alte agenţii
Amuse Korea: Cross Gene (Grup de băieţi)
Brave Entertainment: Brave Girls (Grup de fete)
Brave Entertainment: Big Star (Grup de băieţi)
Amoeba Culture: Dynamic Duo (Duo de băieţi)
Amoeba Culture: Supreme Team (Dou de băieţi)
YMC Entertainment: Eru (Solist)
Startory Entertainment: LEDApple (Grup de băieţi)
MediaLine Entertainment: N-Train (Grup de băieţi)
JTM Entertainment: NS Yoon-G (Solistă)
Shinhwa Entertainment: Shinhwa (Grup de băieţi)
WM Entertainment: B1A4 (Grup de băieţi)
GNG Production: Tiny-G (Grup de fete)
D-Buissnes Entertainment: D-Unit (Grup de fete)
Yedang Entertainment: C-Clown (Grup de băieţi)
DS Entertainment: TAHITI (Grup de fete)
Choeun Entertainment: 24K (Grup de băieţi)
THE&M Entertainmen: Mr.Mr (Grup de băieţi)
Happy Face Entertainment: Dal Shabet (Grup de fete)
S-a anunţat deja că Zinger din SECRET nu va putea participa la evenimentele de sfârşi de an, însă se pare că SECRET vor colabora cu B.A.P pentru SBS Gayo Daejun şi MBC Gayo Daejaejun, ambele fiind trupe debutate sub agenţia TS Entertainment.
Primul proiect al The Color of K-Pop este Dazzling Red care a lansat o nouă melodie pentru SBS Gayo Daejun.
Dazzling Red a alcătuit din Hyuna din 4minute, Nana din After School, Hyorin din SISTAR, Hyosung din SECRET şi Nicole din KARA. Acestea au lansat This person care e compusă de Brave Brothers.
De asemenea, trebuie menţionat că toate profiturile acestor cântece vor fi donate unor copii săraci.
Celălalt proiect este Dynamic Black compus din Lee Joon din MBLAQ, Kikwang sin B2st, Hoya din INFINITE, Jinwoon din 2AM şi L.Joe din Teen Top care cţntă Yesterday, compusă de Shinsadong Tider.
2BiC au lansat singlelul Did You Forget Everything, melodie care este acompaniată de o orchestră de 50 de membri.
Dazzling Red din proiectrul The Color Of Kpop au lansat încă o melodie. Se numeşte This Person şi este cântată de Hyuna din 4minute, Nana din After School, Hyorin din SISTAR şi Hyosung din SECRET.
TS Entertainment a făcut o colaborare între gruprile SECRET şi B.A.P. Însă nu cu toţi membri. Cei ce au participat la această colaborare sunt Youngjae din B.A.P şi Sunhwa din SECRET. Melodiia se numeşte Everything is Preety.
Ultimul dar nu cel din urmă este Lee Seung Gi care a lansat MV-ul melodiei Forest . Videoclipul face referire la povestea fetei cre apare în videoclipul melodiei Return. Cele două melodii fac parte de pe mini-albumul lansat de acesta luna trecută. Aveţi ambele MV-uri mai jos în caz că nu aţi văzut încă videoclipul melodiei Return.
Mystic White din proiectul The Color of K-Pop a lansat o melodie nouă pentru evenimentul de la sfârşit de an, SBS Gayo Daejun.
Mystic White este alcătuit din Jiyoung din KARA, Bora din SISTAR, Sunhwa din SECRET, Gayoon din 4minute şi Lizzy din After School. Acestea s-au adunat pentru a lansa melodia Mermaid Princess, produsă de Kim Do Hoon.
Priviţi mai jos:
Dramatic Blue este un alt proiect al The Color of K-Pop format din Yoseob din B2st, Jo Kwon din 2AM, Woohyun din INFINITE, G.O din MBLAQ şi Niel din Teen Top. Melodia lansată de aceştia se numeşte Tearfully Beautiful şi e compusă de Sweetune.
D DD DD DD D
D DD DD DD D
Opreşte-o, opreşte-o, te rog
Vorbeşte, vorbeşte, vorbeşte (x2)
Cum poţi face asta?
Sunt rănită foarte mult acum
Te-ai gândit la mine, măcar?
Sunt uşoară pentru tine?
Da, voi asculta, chiar dacă vor fi numai minciuni
Da, voi zâmbi, la fel ca toate celelalte fete cu car te-ai jucat
(Vorbeşte) Continui să spui acele cuvinte ridicole
(Vorbeşte) Dar să nu creţi că te voi crede
(Vorbeşte) Penttru că tot ce spui sunt minciuni
(Vorbeşte) Spune-mi adevărul
(Vorbeşte) Nu te mai juca cu mine
(Vorbeşte) Tot ce îmi spui pare să fie o minciună
Vorbeşte, vorbeşte, vorbeşte (x2)
De la început, au fost numai minciuni
Nu îmi spune că îmi tu spui doar adevărul
Acum e greu să te mai cred
Sunt uşoară pentru tine?
Da, voi asculta, chiar dacă vor fi numai minciuni
Da, voi zâmbi, la fel ca toate celelalte fete cu car te-ai jucat
(Vorbeşte) Continui să spui acele cuvinte ridicole
(Vorbeşte) Dar să nu creţi că te voi crede
(Vorbeşte) Penttru că tot ce spui sunt minciuni
(Vorbeşte) Spune-mi adevărul
(Vorbeşte) Nu te mai juca cu mine
(Vorbeşte) Tot ce îmi spui pare să fie o minciună
Îmi vorbeşti din nou dar nu vreau să aud, opreşte-te
Nu-mi spune numele
Nu-mi spune numele
Nu-mi spune numele
Vorbeşte, vorbeşte, vorbeşte (x2)
(Vorbeşte) Continui să spui acele cuvinte ridicole
(Vorbeşte) Dar să nu creţi că te voi crede
(Vorbeşte) Penttru că tot ce spui sunt minciuni
(Vorbeşte) Spune-mi adevărul
(Vorbeşte) Nu te mai juca cu mine
(Vorbeşte) Tot ce îmi spui pare să fie o minciună
Ailee a lansat în final melodia My Grow Up Christmas List (Christmas Wish). Melodia de bucură de două versiuni în engleză şi coreană, dar doar cea în engleză are videoclip. Mai jos aveţi cele două versiuni.
Versiunea în coreană
Sunggyu din INFINITE a mai lansat o melodie de pe albumul ‘Another Me’ şi anume melodia I Need You.
SECRET au lansat versiunea dance a melodiei Talk That.
G.NA a făcut o colaborare cu Sanchez din Phantom pentru duetul Beautiful Day. Melodia este produsă de Kim Do Hoon iar Sanchez s-a ocupat şi el de scrierea versurilor.
Son Dam Bi a lansat melodia I Wanted To Love, pentru filmul ‘One Day’ în care joacă actorii americani Anne Hathaway şiJim Sturgess.
Changmin din TVXQ cântă A Person Like Tear pentru drama ‘Jeon Woo Chi‘, în care personaje principale sunt UEE şi Cha Tae Hyun.
Am revenit cu partea a2a în care veţi găsi şi câteva femei deoarece nu am găsit prea mulţi idoli bărbaţi cu părul vopsit mov sau albastru. Nu ştiu câtă lume ar avea curajul ăsta dar mie una îmi plac la nebunie unele dintre culorile lor. Aşa că fără prea multă vărbărie mai jos aveţi o listă, dacă mai ştiţi şi alţi idoli cu aceste culori, nu ezitaţi să ne spuneţi.
TOP din BigBang
G-Dragon din BigBang
Hoya din Infinite
Thunder din MBLAQ
L.Joe din Teen Top
Youngwon din Dalmatian
Dongwoo din INFINITE
Junhyung din B2ST
Bang Yongguk din B.A.P
Zelo din B.A.P (se pune şi şuviţa aia)
Dara din 2NE1 (e mov nu roz)
Lime din Hello Venus
Nicole din KARA
Jieun din SECRET
Park Bom din 2NE1
Minzy din 2NE1
Nu ezitaţi să lăsaţi o părere şi sper că partea a3a să vină cât mai repede, va fi cu roşcaţi.
SECRET şi B.A.P au lucrat împreună pentru a filma un filmuleţ pentru o campanie anti vionelţă.
Filmuleţul o are în centrul atenţiei pe Sunhwa, dar merge şi la ceilalţi membi care scriu mesaje sau stau pe calculator. Campania a fost lansată împotriva violenţei în şcoală şi îi arată pe embri celor două trupe asaltaţi de murdărie. În cele din urmă murdăria este curăţată de cuvinte precum „Mulţumesc”, „Scuze” sau „Te iubesc”.
Mai jos aveţi filmuleţul de 30 de secunde. Se pare că pentru prima dată de la debut îi vedem pe toţi membri B.A.P bruneţi.
Pe internet au apărut diferite clipuri de la ştirile coreene care raportau imagini de la locul accidentului de maşină al trupei SECRET. Ba mai mult, se pare că alţi şoferi de pe autostradă chiar au avut… să-i spunem ghinionul de filma în timp ce maşina starurilor se răsturna peste parapet.
Aş fi rea dacă v-aş spune asta, dar… cam aşa arată ştirile coreene, dacă eraţi curioşi 😀
Continuând, iată ce a povestit un martor: „După ce a traversat podul şi s-a mutat pe prima bandă din dreapta, vehiculul s-a întors în formă de U de parcă aluneca pe gheaţă.” (Voi puteţi observa acelaşi lucru în primul clip.)
Bărbatul a continuat: „Maşina chiar zbura. Era ca şi când urmăreai un film de acţiune; a zburat prin aer şi apoi a aterizat peste parapet. Sunhwa a ieşit prima din maşină şi a spus că avea dureri; nu arăta deloc bine. De asta n-am recunoscut-o la început. Mai târziu, poate Zinger sau altcineva a ieşit prin spate.”
Pe 11 decembrie la ora 2:00 după-amiaza, autocarul cu care SECRET călătoreau mergea spre Jamsil la un concert când acesta a lovit un parapet de pe marginea drumului şi s-a răsturnat.
Hyosung a fost rănită grav şi transportată imediat la spital. S-a raportat faptul că şi Zinger are răni grave, aceasta având coaste rupte şi multe vânătăi. În afară de cele două, celelalte membre au putut pleca de la spital.
TS Entertainment a declarat „Prioritatea de top este sănătatea membrelor.” Activităţiile trupei SECRET au fost amânate până când contiţia fetelor va fi mai bună.
Premiile se numesc ‘So-Loved Awards’ şi sunt decernate online în Europa fiind vorba doar de muzica kpop. Deja s-a ajuns la cel de-al treilea an în care se desfăşoară iar anul acesta a avut cel mai mare succes cu un număr total de 307,086 de voturi.
BigBang au fost printre câştigătorii de top aceţtia lund premiile pentru ‘Best Male Band‘, ‘Best Mini Album‘ şi ‘Best Song‘ iar G-Dragon pentru ‘Best Male Solo‘. Block B nu s-au lăsat nici eu mai prejos şi au câştigat ‘Best Album‘, ‘Best OST‘, ‘Best Music Video‘, şi ‘Best Hip Hop Group‘, arătându-şi popularitatea în Europa.
2NE1 se numără printre puţinele grupuri feminine care au câştigat ceva. Acestea şi-au adăugat la colecţie premiile pentru ‘Best Female Band‘ şi ‘Best Japanese Release‘. ‘Best Female Newcomer‘ i-a revenit lui Ailee şi G.NA s-a ales cu ‘Best Female Solo‘.
B.A.P au dovedit că au succes şi în Europa câştigând premiile pentru ‘Best Newcomer‘ şi pentru ‘Best Choreography‘. CNBLUE au câştiga detaşat faţă de restrul trupelor nominalizate la ‘Best Rock/Alternative Group‘ cu un scor de 70%.
Lista cu nominalizaţi şi câştigători mai jos.
Best Band (female)
1. 2NE1 (45.2%)
2. f(x) (12.5%)
3. Secret (7.7%)
Best Band (male)
1. Big Bang (30.4%)
2. Super Junior (22.6%)
3. SHINee (10.9%)
Solo Artist (female)
1. G.NA (30.8%)
2. Ga In (29.4%)
3. Ali (16.7%)
Solo Artist (male)
1. G-Dragon (52.9%)
2. Xia (22.2%)
3. Tablo (10.7%)
Big Star au lansat un nou single. Acesta se numeşte I Get A Feeling şi pare a fi o melodie de iarnă.
Yoseob nu îşi mai sâcâie fanii cu teasere şi lansează melodia Caffeine de pe albumul ‘The First College’ care e câteva postări mai jos.
Beautiful World, versiunea coreeană a melodiei We Are The World a fost în sfârşit lansată. La ea au luat parte B.A.P, SECRET şi alte 60 de staruri din Coreea. Melodia este pentru campania ‘IF LOVE EARTH, TAKE ACTION’.
„Beautifuk World” va fi numele melodiei în varianta coreeană a celbrei melodii „We Are The World” pe care starurile din America au cântat-o ca şi speranţă pentru Haiti în 2010.
W-Foundation, o organizaţie publică de sub Ministerul Coreean de Ştinţă şi Economie, au anunţat că B.A.P şi SECRET, se vor alătura altor 60 de staruri la interpretarea melodiei.
Ionsooni, The One, Jo Sung Mo, Yoon Il Sang, Yoon Si Yoon, Jo Yeo Jung, Min Hyo Rin, Um Ki Joon, HoneyLee, Lee Jin, Ji Chang Wook, şi Baek Jin Hee.
Videoclipul melodiei va fi lansat pe 28 noiembrie, air mai jos sunt cele două teasere lansate.
Sunhwa, care momentan primeste multa iubire impreuna cu sotul ei de la televizor,Hwanghee, arata un look diferit pentru pictorialul din ‘1st Look‘.
Cantareata si-a lasat la o parte imaginea feminina pentru o imagine mult mai chic care ii scoate ochii in evidenta dar si care se axeaza pe frumoasa ei piele la diferite umbre.
Sunhwa a comentat, “Cum imaginea mea s-a mai ‘solidificat’ cu participarile la diferite show-uri, am fost disperata dupa un photoshoot ca asta in care pot sa arat o parte mai serioasa din mine.Am vrut sa arat tuturor ca exista si o astfel de parte in mine.”
Grupul de fete SECRET va încheia anul promovând o nouă melodie începând din decembrie.
După ce pe 20 octombrie au încheiat promoţiile pentru ‘Poison’, fetele au luat o mică pauză şi acum se pregătesc de revenire.
Deocamdată nu se ştie ce concept vor aborda sau alte detalii dar se pare că fetele au lucrat cu un nou partener pentru single. Aşteptăm să vedem ce urmează.
Banii pe care îi câştigă fiecare grup sunt ceva important, dar când vine vorba de cel care strânge mai mult e şi mai interesant.
Yewon din grupul de fete Jewelry a declarat că ea face cei mai mulţi bani „Am adunat cei mai mulţi bani recent. Dar înainte, nu făceam aşa mult.”
Din Secret Sunhwa adună cel mai mare profit, urmată de Jieun. Grupul obişnuia să împartă profitul în părţi egale, indiferent de activităţiile solo dar la doi ani după debut fiecare a început să aibă activităţiile ei solo. Jieun a spus că a strâns mai mult din vânzările albumului ei solo şi de asemenea pentru că se ocupă şi de refrenurile de fundal.
UEE din After School este cea care face cei mai mulţi bani. „Am primit reacţii bune din promoţiile din Japonia. Dunt numărul 1 cu doar puţin”. UEE a adunat atât cât a adunat din faptul că a avut diferite activităţi solo şi fiindcă a apărul şi în drame de televiziune.
Din Super Junior cine credeţi că aduce cei mai mulţi bani în casă? Dacă aţi spus Siwon aveţi dreptate. Kyunhyun a spus o dată „El este numărul 1 în gospodărie, venituri, faţă şi înălţine”. Leeteuk de asemenea a spus „Anul trecut am realizat că aveam 8 programe. Speram că aş putea fi primul, dar nu am fost, Siwo a fost”. Eunhyuk a adăugat şi el „Nu contează cât de mult facem noi, este mai puţin decât Siwon are”.
YoonA din Girls Generation este şi ea printre idolii cu cel mai mare profit, Tiffany a declarat „Sincer YoonA este numărul 1. Chiar acum ea este cea care face cel mai mult profit, dar nou avem promiţiile ‘TaeTiSeo’ şi sper ca şi profitul meu să crească.”
SISTAR nu se lasă nici ele mai prejos şi o au pe Hyorin care face cei mai mulţi bani. Banii din promoţii, reclame şi vânzări sunt împărţiţi în mod egal, dar veniturile din drame sunt daţi doar membrelor care au făcut parte din acea dramă.
Ultimul dar nu cel din urmă este L din INFINITE. Woohyun a declarat „L este faimos ca fiind membrul care cumpără lucruri pentru staff cu al lui loc 1”. L a spus şi el „Cred că ar trebui să dai la fel de mult cât primeşti pentru ca ei să se întoarcă. Oricum, chiar dacă sunt numărul 1, diferenţa este de aproape 10,000 KRW (aprox 32 de lei)
Se pare că Mir din MBLAQ îşi schimbă gusturile în ceea ce priveşte femeile aproape zilnic. După ce înainte erau alte fete acum se pare că Mir consideră că femeia ideală pentru el este nimeni alta decât Hyosung, membră a trupei SECRET.
Dezvăluirea a fost făcută la MBC „All The K-pop” în timpul căreia Mir a declarat „Femeia ideală s-a schimbat din nou şi din nou, dar Hyosung va fi mereu idealul meu”, această confesiune a surprins pe toată lumea care se afla la emisiune.
Cânt MC-ul a întrebat „Te-ai gândit vreodată la Hyosung înainte să mergi la culcare”, Mir a răspuns sincer „M-am gândit la ea înainte să merg la culcare.”
Şi Hyosung a fost luată prin surprindere şi a început să explice despre „triunghiul amoros” al ei cu alşi idoli.
Ea a spus „Lee Joon din MBLAQ a tot răspândit zvonuri. A fost şi a spus mai multor oameni că aş fi interesată de el.” De asemenea ea vrea să îi trimită lui Joon un videoclip de avertizare.
Acum ce pot spune lui Mir îi cam place să se dea la femei, iar dacă mai o să existe mulţi interesaţi de Hyosung triunghiul nu o să mai fie triunghi ci poligon. Voi ce ziceţi s-ar potrivi cei doi?
Pe 1 octombrie,Sunhwa si Kwanghee au aparut impreuna la emisiunea speciala de Chuseok, ’Wrestling Idol‘.
Inainte de meciul lui Sunhwa impotriva membrei After School-Ga-Eun, Sunhwa a avut un interviu cu Kwanghee. Pe durata interviului, audienta a inceput sa tipe, “Sarut-o!“, si colega de grup a lui Sunhwa, Hyosung, a sarit in ajutorul ei, tipand:“Ce vreti sa spuneti prin sarut?!” Oricum, Kwanghee doar a ranjit si a spus: “Sunhwa, ei imi spun sa te sarut. Ce ar trebui sa fac? Te voi saruta pe obraz daca vei castiga meciul.”
Dupa ce Ga-Eun a castigat meciul, Sunhwa a spus “Am pierdut pentru ca nu am vrut sa ma saruti!” facandu-i pe ceilalti sa rada.
Emisiunea de pe MBC every1- ‘Weekly Idol‘ dezvaluie care dintre membrele SECRETeste cea mai populara printre idolii de sex opus.
Cele patru membre SECRET au incercat sa ghiceasca pe ce loc se afla fiecare dar au sfarsit prin a-l suna pe ‘sotul’ virtual al lui Sunhwa,membrul ZE:A- Kwanghee din ‘We Got Married‘.
Kwanghee a raspuns, “[Printre idolii barbati, cea mai populara din membrele SECRET este Hyosung.] Cand Hyosung danseaza, toti barbatii inebunesc.”
Auzind raspunsul dezamagitor a lui Sunhwa la tocmai ce zisese, Kwanghee a continuat, “Si chiar daca, Sunhwa este cea mai draguta dintre toate.”
Emisiunea va fi transmisa pe 3 octombrie, dar pana atunci..voi ce parere aveti?
Membrul ZE:A, Kwanghee si membra SECRET, Sunhwa au incercat sa copieze ‘moda aeroportului’ al cuplului David si Victoria Beckham, pe 8 septembrie, in emisiunea WE GOT MARRIED.
Cei doi, care si-au inceput viata de ‘cuplu’ de curand, erau in drum spre aeroport cand s-au decis sa incerce un look chic de cuplu impreuna, rezultand o intalnire la shopping.
Kwanghee a spus in interviu, “Pozele paparazzi-lor care ii urmaresc pe sotii Beckham sunt uimitoare. Forta lor nu este o gluma. Vreau ca lumea sa se uite la noi si sa spuna: ‘Cuplul ala e asa cool’ , de asemenea. Sunt sigur ca sunt unii oameni care cred ca ce spun eu acum este imatur, dar nu am fost in stare sa incerc pana acum. Deci vreau sa incerc sa traiesc asa o data”.
In drum spre magazin, Sunhwa a intrebat entuziasmata, “Imi cumperi haine?“. Kwanghee respunzand, “Va fi o promotie. Vom purta hainele frumos si vom avea grija de ele,dupa care le vom returna“, dupa care amandoi au ras.
Dupa ce Kwanghee s-a decis cu outfit-ul lui Sunhwa, cei doi au mers la o mica intalnire,la aeroport si au incercat noul look. Kwanghee,de asemenea, i-a dat lui Sunhwa o papusa in dar, spunand, “Sa te gandesti la mine“. Sunhwa a spus mai tarziu, in interviu, “A fost asa copilaros. Dar Kwanghee are mult mai bine decat papusa“, aratandu-si afectiunea fata de sotul sau.
Miryo face parte din trupa Brown Eyed Girls si tocmai si-a inceput cariera de solista cu lansarea videoclipului Dirty. Mai jos aveti MV-ul. Sper sa va placa, e destul de interesant 😀
Nici Secret nu doresc a fi lenese si se intorc cu un PV pentru So much for goodbye. De fapt, este e o balada foarte emotionanta si expresiva.
Hehe, si iata-i si pe Block.B! O sa va placa melodia, credeti-ma 😉 Nu e plictisitoare, are un sound fresh, iar toate cantecele de pe noul lor album au fost compuse de membrul Zico. Enjoy it XD
Vara a venit, soarele arde cu putere … si parca nu prea ai chef sa iesi din casa, preferi sa stai in camera ta cufundat/a in k.pop, savurand o inghetata.
Vedetele din Coreea isi pregatesc arsenalul de melodii, pregatind remake-uri sau noi cantece care cuceresc publicul.
٭ Kim Hyun Joong a fost primul cantaret al momentului care a intampinat vara cu doua noi clipuri ce nu pot fi ratate – daca inca nu le-ai vazut, te poti bucura de ele mai jos:
٭ Daca ai chef de o vara ‘hot’, chiar foarte hooooooot, fetele de la f(x) te poftesc sa canti si sa dansezi alaturi de ele, in cel mai nou videoclip – fresh si foarte colorat – intitulat “Hot Summer” [melodia este un remake dupa o melodie a trupei Monrose] ~ check it:
٭ Pentru cei ce au chef de putin rock, combinat cu pop si sunete de tobe patrunzatoare, Heechul ca invita sa ascultati melodia noii trupe de la SM – M&D, formata din membrul SuperJunior si Jungmo din Trax.Videoclipul “Close Our Mouth” reuneste componenti ai BEAST, Ft.Island, Miss A si multi alti artisti, rezultand un MV spectaculos, perfect pt o zi torida ~ check the MV:
٭ In caz ca iti plac baladele,te anuntam ca baietii de la B1A4 au revenit pe scena, cu un nou video pentru melodia “Only Learnt Bad Things”, cantec inclus pe mini-albumul de debut al baietilor – “Let’s Fly”.Look’ul proaspat al trupei – mult mai matur dar la fel de dragut – a incantat fanii din toata lumea.Mai jos gasiti videoclipul ~ nu uitati sa-l vizionati!
٭ Si daca esti ‘clubbing addict’, 2PM te pofteste sa ridici mainile sus in noul videoclip “Hands Up” – ridica mainile, sari, distreaza-te, uita de tot si de toate alaturi de baietii de la 2PM!
٭ Fetele de la Apink, isi incearca deasemenea norocul, cu “It Girl” ~ un nou MV ce arata – ca si in clipul de debut – naturaletea fetelor si dragalasenia lor.Desi cantecul nu face referire la ‘vara’, e perfect pentru o dupa-amiaza calduroasa deci nu uita sa iti rapesti 5 minute si sa asculti noua melodie pe care Cube Ent. ne-o ofera cu ajutorul trupei Apink:
٭ Muzica de cartier?!Nu chiar … Desi rappul baietilor din Block B si imaginile de incepul ale noului clip te duc cu gandul la asta, melodia este mai degraba perfecta pentru distractie in compania prietenilor. Ritmul ‘bom-bom’ te cuprinde inca din primele secunde si te face sa dai ‘REPLAY’ si sa ii revezi pe simpaticii din Block B. Daca si tu esti un ‘Block B lover’, dar daca nu cu siguranta o sa devi dupa vizionarea acestui nou clip ~ check it out:
٭ Seara se asterne, soarele apune, iar pe fundal se aude noua melodie a fetelor de la Secret, “Moonlight” … frumos scenariu, nu?Ei bine, puteti incerca toti aceasta experienta, indiferent ca soarele apune sau rasare, melodia trupei Secret este perfecta vara asta ~ merita ascultata:
٭ Nici IU nu se lasa mai prejos si intampina si ea vara cu o noua melodie – mai lenta, asa cu ne-a obisnuit –
٭ Si daca va era dor de 4minute, sau va intrebati ce mai fac fetele, sa stiti ca ele au lucrat din greu in ultima perioada, inregistrand pentru melodia “Silly Boy” – alaturi de rapperul trupei B2ST – iar MV-ul se regaseste pe mini-albumul trupei 015B, lasanat acum 2 zile de Cube Ent
٭ Ft.Island spun si ei „Hello Hello” publicului – intr-o melodie ce nu trebuie ratata:
٭ YG Ent. se pregateste de lansarea noului clip 2ne1 – in doua zile ne vom putea bucura de muzica buna cu care fetele ne-au obisnuit – desi momentan ne tin in suspans, puteti asculta cantecul [versiunea completa] iar noi vom reveni cu MV-ul in curand.
٭ Si baietii de la SHINee pregatesc surprize fanilor, ei pregatind un nou videoclip ce va fi lansat luna viitoare [in jurul datei de 12 Iulie], insa momentan nu au dezvaluit nici-un teaser pentru viitorul comeback, dar cu siguranta SM investeste si munceste din greu pentru comeback’ul celor de la SHINee.
Momentan acestea sunt cantaretii care au spus “Bun venit, vara!”, dar cu siguranta in urma lor vin si alte trupe ce vor zgudui industria k.pop/
Tu ce parere ai, care este cel mai ‘hottest’ hit al verii 2011?
Artistii de top din Korea au calatorit recent in Bangkok, Thailanda pentru ‘Thailand Hallyu Concert‘ ,in comemorarea a 50 de ani MBC, si pe 17 aprilie, MBC a difuzat concertul.
Cu membrele SNSD,Tiffany & Yuri, si membrul 2PM– Nichkhun ca MC, artistii care au urcat pe scena au fost TVXQ, SNSD, Wonder Girls, 2PM, SG Wannabe, T-ara, B2ST, Son Dambi, After School, Brown Eyed Girls, F.T Island, 4minute, Norazo, CNBLUE, MBLAQ, SISTAR, miss A, 2AM, si Secret.
Membrul 2AM- Jo Kwon si membra BEG- Ga-In si-au tinut de asemenea spectacolul ca “Adam Couple” de la “We Got Married”. Fanii care au fost dezamagiti ca acest cuplu s-a retras din show au fost surprinsi ca acestia au interpretat melodia de cuplu, “We Fell in Love“.
In plus, 2PM si miss A au colaborat pentru melodia celor de la 2PM- “10 Out Of 10′, in timp ce 4minute si B2ST au urcat pe scena impreuna pentru „One Candle“.
Song Ji Eun si-a facut debutul solo cu melodia ‘‘Going crazy’’ acum doua saptamani,dar inca este in topurile muzicale chiar daca debutul ei coincis cu revenirea altor staruri muzicale.
Cand a fost intrebata de pupularitatea ei Ji Eun a raspuns: ‘‘Cand am fost aproape sa lansez albumul consideram ca daca va ajunge in top50 va fi cu siguranta un succes pentru mine.Agentia mea nu m-a presat cu legatura la clasamente sau vanzari deoareca albumul a avut menirea sa dovedeasca talentul meu ca si cantareata.Rezultatele sunt cu siguranta peste ceea ce ma asteptam eu, ma simt excelent acum!’’
In timp ce se pregatea pentru debutul ei solo Ji Eun a declarat ca a lucrat mai mult timp cand era solo decat atunci cand era cu trupa. Aluat lectii de pian si si-a antrenat muschii faciali pentru diferite expresii.
Ji Eun a explicat: ‘‘ Acum ca am inceput sa cant singura la TV, am realizat ca expresiile faciale sunt foarte importante.Inainte credeam ca live-ul meu conta in cea mai mare masura si pana acum m nu am avuta prea multa expeerienta solo,este foarte dificil.Sunt foarte multe lucruri pe care inca nu le stiu acum cand nu mai sunt cu grupul meu.’’
Ea a continuat: ‘‘ Sunt insa foarte ingrijorata de respiratia mea pentru ca nu o pot controla de fiecare data cand am emotii.Devin foarte nervoasa cand trebuie sa am o apaitie live la TV.
A mentionat de noul sau stil: ‘‘Sincer nu mi-a placut culoarea parului meu la inceput,dar steam ca trebuie sa fac effort ca sa arat bine (rade). Ma bucur ca am reusit sa imi arat o noua latura a mea si ca fanilor le place (rade din nou)’’
Conceptul ‘‘Going crazy’’ este legat de culoarea parului.Pe de alta parte este o balada standard cu parti hip hop in care versurile duc melodia la un alt nivel .
Ea a inceput: ‘‘Cum am spus si mai inainte, melodia a fost creata dupa o norma dar mai tarziu s-a schimbat pentru a-mi arata o noua latura a mea.Vreoiam sa las un impact puternic publicului.’’
Ji Eun a explicat de asemenea ca si colaborarea cu rapper-ul Bang Yong Guk a fost un castig pentru ea: ‘‘Colaborand cu Yong Guk m-a ajutat sa ies din cochilia mea.Mereu am crezut ca idolii trebuie sa se uite la camera si sa cante cat de frumos pot ei, dar lucrand cu partenerul meu m-a ajutat foarte mult sa ies in fata.Nu am avut nici o problema sa lucrez cu el chiar daca nu a mai fost promovat demult.’’
Ji Eun a concluzionat interviul discutand despre planurile ei de viitor pentru ea si SECRET: ‘‘Acest album solo poate fi privit si ca o detasare de culoarea originala SECRET.Ceilalti membri isi vor realiza cate un album solo cu diferite culori deci acordati-le suport si iubire (rade)’’
Aspectul lui Hyosung, membra a trupei Secret, fara nici un fel de machiaj a devenit un subiect fierbinte.
La data de 10 martie, ea a actualizat o mini-pagina cu poze cu fata ei fara machiaj. In imagini, Hyosung face diferite expresii faciale, cu părul ei blond uşor acoperit de o camasa cu gluga.
Spre deosebire de aspectul ei de la emisiuni, unde ea are un machiaj cu o deosebita grosime, fotografiile ei „goale” ii arata partea mai conservatoare. In special, fanii au fost atrasi de pielea ei palida si frumusetea asiatica.
S-au spus lucruri ca: „nu te-am recunoscut pentru o secunda „, „Fata ta este destul de draguta”, „îmi place fata ta fara machiaj” si „Tu ar trebui sa vi doar fara machiaj. „
Membrul B2ST- Lee Kikwang a făcut publică afirmaţia că este interesat de Jun Hyosung, membră SECRET.
Pe 12 martie, membrul B2ST a apărut că invitat în KBS, “ 100 de puncte din 100”, membra miss A- Min a fost invitată de asemenea în program, şi mulţi au fost interesaţi de posibilă interacţiune între cei doi deoarece Kikwang a menţionat înainte că fată lui ideală era Min.
Dar se pare că Kikwang s-a răzgândit, şi a spus “ În prima fază Min era idealul meu ca fată, dar recent, am descoperit o altă membră a altui grup de fete care mi-a făcut inima să bată”. Idolul a mai spus că idealul său de faţă nu e nimeni decât Hyosung.
Lee Kikwang a continuat: “ Dintre toate cele 4 membre SECRET, doar Hyosung mi-a sărit în ochi”. Chiar şi membrul Yoseob a mărturisit că încă de la începutul promovării pentru “Shy Boy” – SECRET, Kikwang nu încetat niciodată să arate interes pentru Hyosung.Auzind, Hyosung (care era regular invitată în show) şi-a arătat fericirea timid cu un zâmbet larg. În timpul înregistrării, Kikwang a continuat să se arate interesat de Hyosung prin acţiuni ca aplaudatul şi având câte o reacţie bună la fiecare cuvânt pe care aceasta l-a zis.
La unul din episoadele de la „100 de puncte din 100”, membri si oaspetii de la spectacol a trebuit sa-si dea seama piesa care au trebuit sa o cante. In plus, fiecare grup a trebui sa cante toate partile in limba engleza in coreeana dupa ce si-au dat seama numele interpretului si titlul melodiei.
Park Myungsoo, Guzal Tursunova, Kim Kyungjin, YoSeob ( B2ST ), Min si Tony Ahn ( Miss A ), faceau parte din echipa albastra. Iar Kim Shinyoung, Hyosung (SECRET ), Onew ( SHINee ), Kim Hyunchul, Soyeon ( T-ara ), G.O. ( MBLAQ ) faceau parte din echipa roz. Prezentatoul MC din acest episod era Park Kyunglim.
Hyosung a fost primul care a recunoscut melodia „Hurricane Venus” de BoA si a incercat sa cante cantecul intreg in coreeana. A inceput bine si a facut dansul in forma de V pe care BoA o face cu mana. YoSeob a fost urmatorul, insa, a uitat versurile si a inceput sa mormaie incercand sa si le aminteasca.
Onew, la randul sau a aratat ca el stie intradevar, versurile ei. Cu toate acestea, s-a incurcat atunci cand a trebuit sa cante „Electronic, Manic, Supersonic, Bionic energy” in coreeana. Onew a cantat ”konghak” pentru „manic” in loc de „deultteun”. Atunci cand a incercat sa cante si pentru a doua oara, s-a incurcat din nou exact la aceeasi parte.
Echipa albastra a castigat datorita lui YoSeob care a cantat in coreeana corect toate partile in engleza de la „Hurricane Venus”.
Vocalista principala a trupei SECRET, Song Ji Eun a primit foarte multa atentie care a multumit’o, dupa debutul ei solo cu single’ul “Gonig Crazy”. In fapt cantecul ei domina marile clasamente ale Coreei in timp real cum sunt Melon, Bugs!, Dosirak si Mnet.
Luand in considerare ca ea este prima, iar dupa ea sunt Big Bang si IU, Song Ji Eun are mare success ajungand pe locul 1 in aceste clasamente in timp real, acest lucru fiind formidabil.