
(Tipul din stânga este Choice)
Choice 37 este un american ce a ajuns să lucrete pentru YG Entertainment şi mai nou să apară în videoclipul „One Of A Kind” al lui G-Dragon.
Î: Spune-ne ceva despre tine şi cum ai început să faci beat-uri?
Bună, numele meu este Choice 37. M-am născut şi crescut în California de Sud. Am început să fac beat-uri pentru că aveam nevoie să cânt rap peste ele cu trupa mea.
Î: Muzica ta acum este o mare departajare faţă de muzica de pe Diligence(album al lui lansat în 2007), a fost asta o tranziţit grea?
Nu chiar. Câteva din track-urile pe care le-am folosit mai târziu le-am exclus pe pe Diligence pentru că nu erau terminate. Spre exempul GD „Butterfly”.
Î: Cum ai ajuns să lucrezi la YG?
S-a înâmplat în L.A în 2008. Mă simţeam blocat şi pierdut. Am spus o rugăciune. Mi-am împachetat bagajele, am luat ceva bani apoi am plecat în Coreea. Am fost ajutat de omul meu Teddy.
Î: Ai o legătură extraordinară cu muzica lui GD, cum a început?
Teddy a ascultat câteva beat-uri pe care le aveam şi apoi a arătat câteva celor de la YG şi lui GD.
Î: Cred că am ascultat „A Boy” a lui GD de vre-o 10 ori atunci când am dat peste ea. Sunt nebună?
Mie îmi spui. Eu cred că sunt.
Î: Cine sunt producătorii tăi favoriţi acum?
Momentat Diplo, Bangladesh, şi Hit Boy.
Î: Încă ţi legătura cu hip-hpo-ul American? Dacă da, în asculţi în prezent?
În cea mai mare parte a timpului ascult numai numai hip-hop American. Blu, Kendrick Lamar and all of TDE, A$AP Rocky, Danny Brown, Childish Gambino, G.O.O.D music, MMG şi Riff Raff.
Î: Ultimul tău hit este GD „One Of A Kind”, ai făcut acel beat cu GD în minte sau este ceva ce el a ales?
Cântecul a fost ales de YG şi apoi dat lui GD.

Deci cand o sa simt ca nu mai am nici o cale de inceput,o sa imi fac bagajele si o sa plec in Coreea^^ BB ;X –> VIP forever
ApreciazăApreciază
hai cu mn….eu deja am inceput sa imi fac bagajul si lista cu ce o sa fc cand ajung in coreea, prima data trb sa ma casatoresc cu TOP oppa si dupa sa o cunosc pe CL…..si…. and plecam?:))
ApreciazăApreciază
Pai…iti urez casa de piatra si copii din plastilina;)) Dar cand plecam sa fie in taina ca sa nu afle sora mea ca vrei sa il furi pe TOP …oricum banuiesc ca Taeyang ma astepta deci ar trebui sa plecam cat de curand :))
ApreciazăApreciază
Ma luati si pe mine?:)) Tocmai vroiam sa iti zic sa nu atentezi la Taeyang dar il poti pastra. Am o lista lunga la care sa atentaz:)) dar de pe la alte compani:))
ApreciazăApreciază
Domnisoara Crissa este asteptata sa se imbarce in zborul(momentan si din pacate imaginar)catre dulcea noastra Coreea de Sud…dar minho e tot al meu ;))) 😀 Cine mai doreste cine mai pofteste? 😀
ApreciazăApreciază
Pastrează-l şi pe Minho :)) eu îi vreau pe Himchan, Yongguk, Heechul, Leeteuk, Rain etc (eu atentez la ăştia mai învârstă) :))
ApreciazăApreciază
Ok…asa ramane;)) :>
ApreciazăApreciază
sa il fur???? a fost a meu de cand l-am vazut in Nineteen
cand l-am vazut prima data eram: „wowow ….tipul asta ar trb sa fie intr-o trupa”
si cand am descoperit Big Bang :” TIPUL ALA CHIAR ESTE INTR-O TRUPA”
…si de momentul ala nu pot trai fara Big Bang :))
ApreciazăApreciază
Vin si euuuuuuuuuuuuuuu , deja mi-am trimis CV-ul la o casa de discuri =)) . Eu il iau pe Taemin si pe Kyuhyun , nimeni nu se atinge de ei =)))) !!!
ApreciazăApreciază
Big bang Big bang–>VIP forever ;x
ApreciazăApreciază
Scuze …comentariul de jos trebuia sa fie aici. 😀
ApreciazăApreciază
voi faceti cum vreti dar la top o sa ma dau putin sa vad cum merge iar poi trec la mai tot doritul g-dragon
ApreciazăApreciază