
După ce şi-ai lansat cel de-al treilea mini-album, The Moments, NU’EST şi-au spus gândurile cu privire la comeback-ul lor, în timpul unei conferinţe de presă de pe 13 Februarie. Aceştia chiar au spus ceva despre rivali lor B.A.P care tocmai ce şi-au făcut şi ei comeback-ul.
Băieţii au asistat la evenimentul ce a avut loc la Centrul de Artă Interpark, şi şi-au spus gândurile cu privire la B.A.P, pe care i-au numit rivali lor deoarece au debutat în timpuri apropiate. „Ar fi o minciună dacă am spune că nu ne gândim la B.A.P”, au început aceştia.
Baekho a adăugat „Este adevărat că îi avem pe cei din B.A.P în minţile noastre. Pentru mine, cred că B.A.P au dovedit de ce sunt în stare foarte bine. Devin puţin gelos pe rolul lor activ (pe piaţa muzicală)….Văzându-i pe B.A.P, cred că şi noi ar trebui să muncim din greu de asemenea.”
Făcându-şi comeback-ul după 6 luni JR a comentat „Am practicat foarte greu cu gândul că am stat 6 luni în pauză. Vă rugăm să continuaţi să susţineţi NU’EST.”
Dacă nu aţi văzut încă videoclipul celor de la NU’EST aveţi mai sus link-ul către acesta.
Doamne să nu aud acum că începe un război între Babyz (fanii B.A.P) şi LOVE (Fanii NU’EST), la fel ca şi cu EXO. Vă spun eu care sunt fan B.A.P, EXO şi NU’EST, toate cele trei trupe sunt EXTREM de bune în ceea ce fac.

EXO forever
ApreciazăApreciază
si eu sunt fan……TOATE TREI!!!……mam saturat de razboiae stupide intre fani care se cred „fani adevarati”….nu sunt deloc fani adevarati sunt doar niste copii razgaiati care vor sa iasa in evidenta….din moment ce trupele sunt prietene intre ele dc noi k fani sa ne certam?…..nu o sa inteleg niciodata asta…
ApreciazăApreciază
Love forever
ApreciazăApreciază