[EDIT] Block B se despart!

Block B au avut probleme cu agenţia lor, Stardom Entartainment, iar lucrurile au mers din rău în mai rău şi astfel din cauza neînţelegerilor ce au avut loc între agenţie şi grup, s-a ajuns la consecinţa finală, şi anume despărţirea.

Iniţial, procesul avea să se desfăşoare în linişte şi fără intervenţii din partea presei. După ce mai multe întâlniri între avocaţii celor două tabere au avut loc şi după ce Stardom Entartainment a fost declarată învingătoare, băieţii au decis că plecarea de la agenţie este cel mai bun lucru care se poate întâmpla.

Ca răspuns la zvonurile despre despărţire, directorul agenţiei a declarat: „Am luat decizia de a anula complet orice legătură cu membrii grupului Block B. Astfel, toţi membrii Block B îşi vor vedea fiecare de activităţile solo.”

În plus, însuşi Zico, liderul trupei, şi-a exprimat părerea de rău într-un interviu, spunând clar că şansele ca o altă agenţie să semneze un contract cu toţi membrii Block B sunt minime. Totodată, întrebat despre viitorul grupului, acesta a spus ca formaţia de K-Pop va urma aceeaşi cale precum celebra trupă SS501 – nicio şansă de reunire şi activităţi solo pentru membrii grupului.

Voi ce părere aveţi?

EDIT:

OK, DA, A FOST O FARSA DE 1 APRILIE!!!

Am văzut că mulţi au crezut, mulţi cred că mi-au urat „numai de bine”, dar eu una m-am amuzat. Ideea îmi aparţine (lui Lexie doar i s-a părut o idee bună). Puteţi să vă supăraţi pe mine, şi dacă mă înjuraţi nu o faceţi în comentarii, căci ştiu că vă va trece.  Block B nu se despart şi chiar dacă nu ştim nimic de ei încă, sunt încă un grup.

Ţeapă :))

35 de gânduri despre „[EDIT] Block B se despart!

  1. Avatarul lui seyakwonseyakwon

    Doamne pune ca e gluma
    Doamne pune ca e gluma
    Doamne pune ca e gluma
    ASTA NU POATE FI ADEVARAT
    si eu astept ca nebuna de luni de zile un comeback de la ei

    Apreciază

    Răspunde
  2. Avatarul lui aegyokoreaaegyokorea

    Am auzit ca si EXO se despart :O Cica o sa mai lanseze un album si gata , pentru ca membrii nu se inteleg si in ultima vreme nu au prea vorbit.Si acum a venit randul meu sa spun ca e pacalala de 1 aprilie.:)))

    Apreciază

    Răspunde
  3. Avatarul lui Doris CN BlueDoris CN Blue

    Block B nu se despart! Si va rog nu mai faceti glume de genu de prost gus pt ca iar o sa ma trezesc pe pagina pt Block B si pe grup cu pers care cred ca se despart 🙂

    Apreciază

    Răspunde
    1. Avatarul lui SooRaSooRa

      Ha !
      Tocmai vroiam sa intru sa spun ca am sapat pe internet dupa orice urma de despartire si nu am gasit nimic,dar s-a clarificat situatia.
      Mda .. Tot nu-mi place 1 aprilie.

      Apreciază

      Răspunde
  4. Avatarul lui deni KHJdeni KHJ

    ce bine ca a fot o gluma, nu vroiam ca si Block B sa se desparta ca prima trupa pe care o ador si care de la Kim Hyun Joong am in inceput sa-mi placa k-pop-ul ,ma bucur ca a fost o fasa

    Apreciază

    Răspunde
  5. Avatarul lui Nico lletaNico lleta

    Bwaaa!!..Eu faceam ca toate alea si tipam prin casa ca se despart…..si dupa citesc tot si aflu ca e o farsa…mai du`te in pana mea:)))….ce mai speriat:)…Bne ca a fost o farsa ca muream :O:)))…totusi reusita;)…majoritatea au crezut:P…printre care si eu:)))

    Apreciază

    Răspunde
  6. Pingback: Retrospectiva anului 2013 pe blogul K-Pop Romania | K-Pop Romania

Răspunde-i lui steffaniaaa Anulează răspunsul