Momentele acelea…

Noi, fanii kpop, suntem foarte diferiți.  Fete sau băieți, avem naționalități diferite, poate nici măcar nu ascultăm aceleași trupe și nu ne plac aceeasi idoli. Însă pe toți ne leagă ceva și nu vorbesc aici doar de muzică.

Vă invit mai jos să urmariți momentele, în care noi, fanii veritabili, avem reacțiile exact la fel 🙂

Cine-i tipu/tipa?
Momentul acela când cineva îți ia telefonul și se uită la poza de pe ecran întrebând ‘Cine-i ăsta/asta?‘ Tu zâmbești cu mândrie și spui ‘Prietenul meu/ Prietena mea’…apoi iți adresează privirea aceea iar tu nu mai ai pic de zâmbet pe față ci doar:

Să nu aud vreun comentariu că ți-o capeți

Sindromul Big Bang
Am pierdut șirul de câte ori am pățit asta. Când cineva e de-a dreptul uimit încât spune Wow eu nu pot zice altceva decât ‘Fantastic baby. Dance’  și îmi vine să am aceeași reacție precum ei

Vă rog cineva să-i oprească până nu-și pierd mințile de tot o_O

Planuri serioase de viitor
Trebuie să recunoaștem, de când ne-a lovit febra kpop-ului ne gândim din ce în ce mai mult  să jefuim o bancă ca să luam un bilet de avion pentru  Coreea. Cum noi fanii avem imaginația bogată, nu ne oprim la o simplă vizită, ci să ne punem și pirostriile cu o bunăciune asiatică.

Cine nu l-ar dori în fiecare dimineață?

Probleme cu memoria
Nu știu voi, dar eu chiar am stat mult timp să mă gândesc ce am făcut sau mai bine zis ce am ascultat înainte de kpop. Îmi vin câteva trupe în minte dar apoi…

…offfff am uitat din nou….

Indecis
Deci, vă place o trupă la nebunie dar nu știți care să fie bias-ul vostru? Ce prostie, eu chiar pot alege! El e…

sau…poate el…


Bine, gata, cedez, nu știu!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Știi melodia?
Momentul în care un prieten te întreabă dacă nu ai auzit melodia lui X sau dacă nu știi noi piese în engleză sau română. Tot ce poți tu face este să stai și….ăăăă…

….habar nu am….

La școală
Ai cel mai greu test posibil și te-ai pregătit exemplar pentru el. Ești sigur că vei lua cea mai bună notă, dar brusc îți amintești că trupa ta favorită a scos o nouă melodie care începe să iți ruleze în cap tocmai atunci când primești testul….iar mintea ta se golește…..gândul îți zboară la bias-ul tău….

Nu ai luat cea mai bună notă din clasă….

Ce scrie?
Ai dat follow pe toate sit-urile posibile la toți idolii posibili, iar într-o dimineață unul dinte ei postează ceva. După ce te uiți 5 minute la caractere și îți dai seama că nu înțelegi nimic te hotărăști să traduci cu Google. Ceea ce a ieșit este de neînțeles și începi să-ți verși furia…

Doar să nu dați foc la ceva.

Manipularea
Haide, știu că îți plac asiaticii, uită cât de bine arată!‘ De câte ori nu ați folosit fraza asta doar ca să vă corupeți prienii să le placă kpop-ul. Nu de alta dar, te simți chiar dezamăgit când nu ai cu cine vorbii despre coreeni. Uneori chiar iese iar o persoană normală devine

…dar alteori primești din nou figura aceea


Unii nu înțeleg oricum…

Tipul ideal
Vine la tine o prietenă foarte fercită^^
Ea: Ascultă, am găsit un băiat perfect pentru tine…
Tu: (oprind-o) E coreean?
Ea: (din nou cu privirea aceea) Nu!
Tu: Îl poți păstra atunci.
Deci tipul tău ideal e chiar bias-ul tău.

Hai, știu că-ți place…..mă abțin de aici =))

Știu…sau nu
Ok, deci am lămurit,știi fiecare vers în parte de la cântecul tău preferat din kpop, despre idoli în cel mai mic detaliu, dar acum, întrebare de baraj, cât de multe știi despre muzica din țara ta și cântăreți?

La fel ca mine.

Ce ai spus?
Partea bună a kpop-ului și a ce poți învăța din el, este atunci când te enervează cineva. Gândește-te, poți sa-i adresezi cuvinte de laudă fără ca măcar să înțeleagă ceva.

Noi facem legea aici!!!!!

Așa că în final marea noastră dorință…

…are urmări bune…


Nici eu nu regret nimic.

23 de gânduri despre „Momentele acelea…

  1. Avatarul lui anasabauanasabau

    Genial articolul :))) ma doare burta de cat am ras =)))
    Eu la Planuri de viitor deja am sus de tot pe lista sa devin un designer de bijuterii cunoscut, nu de alta da asa o sa am si eu bani de Corea :)))

    Apreciază

    Răspunde
          1. Avatarul lui anasabauanasabau

            Nici o problema, pana la urma la inchisoare nu-i chiar atat de rau iti dau mancare gratis =)))) si dc e inchisoare in Corea cine stie pe cine gasim….

            Apreciază

            Răspunde
  2. Avatarul lui AndreeaAndreea

    SUPERB x 100000000 parca cititi ganduri fetelor !!!!! superb articolul si chiar e adevarat,in plus patesc sau am patit de vreo cateva ori sa ma intrebe „cine naiba e tipu din telefon” fiind pe ecran…se pare ca nu sunt singura sau ma mai intreaba niste colege daca stiu acea melodie(nu conteaza) si eu da…..bine….defapt NU STIU . oricum e super sa fii fan k-pop,dar greu in cazul nostru,al fetelor:(,sau la teste pateam de multe ori sa cant o melodie,dar incercam sa ma opresc pt ca era test la mate. sa speram ca vom ajunge sau or sa ajunga ei la noi cat de curand \m/ FIGHTING 😀

    Apreciază

    Răspunde
  3. Avatarul lui Speedy👑🎶😈Crissa

    Deci ca sa incepem cu inceputul=)))
    Tipul/tipa = Same here
    Planuri serioase = Sincer nici char cu pirostrii dar vreau sa ajung acolo:))
    Probleme cu memoria = Linkin Park, Tokio Hotel, Evanescence, Whithin Temptation, are rost sa continui?:)) Inca le ascult
    Indecis = E adevarat dar cand mi-se pune pata pe ceva (respectiv un membru) nu il mai scap din ochii:))
    Sti melodia = Ma interesez si cu privire la alte melodii in afara de cele kpop
    Ce scrie = De aia nu dau follow, tumblr are raspunsuri la orice=))
    Sti..sau nu = Din pacate uneori aflu fara sa vreau, dar stiu destule:))

    So yeah TRUE:))

    Apreciază

    Răspunde
  4. Avatarul lui SMTownerSMTowner

    Eu una nu am probleme cu coruptul oamenilor….am corupt deja toata clasa (suntem 29) si altii…muahahaaha
    Foarte tare articolul…ne regasim cu totii

    Apreciază

    Răspunde
  5. Avatarul lui DayumiDayumi

    Mai adevarat de-atat nici nu se poate.
    Cand ma gandesc ca sunt total pe dinafara cu orice muzica inafara de k-pop.Imi zic colegele de nustiu ce trupe, eu n-am auzit niciodata de ele si zic doar. „Da.Da.Aha.Da”
    Si partea cu testele…In tumpul tezei la mate cand era trecut de jumate ora iar eu abia ca rezolvasem ceva in capul meu era „Ige museun ilya iroge jhum narae”.Apoi m-a apucat MaMa Beat.
    Cu poza ce sa mai zic,am fost intrebata de sute de ori cine-i in poza.
    Citeam eu aici si imi aminteam la fiecare punct cate-o chestie amuzanta.
    Si ca sa ajung in Coreea ma gandeam sa ma fac judecatoare sa am salar mare.Altfel nu-mi pot cumpara bilet de avion.Dar pana atunci e prea mult.Cred c-o s-o iau si eu pe jos.O sa-mi dureze doar vreo 4 ani daca mai fac si autostopul dintr-un oras in altul.

    Apreciază

    Răspunde
    1. Avatarul lui GrrrGrrr

      eu am patit-o chiar mai rau, in timpul examenului la mate (adica luna trecuta) am inceput sa cant cv si dupa am trecut la dansat gangnam style fara sa-mi dau seama. m-am trezit cand mi-a zis supraveghetoarea ca ma da afara =))))…ehhh, cel putin am luat o nota mare (cred ca din cauza coreenei pe care o vb)=)))

      Apreciază

      Răspunde
  6. Avatarul lui andra kimandra kim

    exact asa sunt si eu!!…nu suport oamenii care zic ca nu le place k-popul cand ei nici macar nu au ascultat o melodiie sau nu i-au vazut!!!..-_-

    Apreciază

    Răspunde
  7. Avatarul lui RalucaRaluca

    Genial! Uite inca un lucru care ne leaga pe noi, fanii Kpop : situatiile awkward prin care trecem, fie ca e vorba de parintii care nu ne inteleg preferintele, prieteni, testul pe care il ratezi din cauza melodie care ruleaza din nou si din nou si din nou si…sau poza de pe ecranul telefonului. P.S. Aia cu pirostriile mi-a placut :))).

    Apreciază

    Răspunde
  8. Avatarul lui tokkininjatokkininja

    E asa adevarat articolul.Imi mai lua un coleg telefonul , se uita la poze si intreba „Cine is travestiti astia?” iar eu eram gen: http://24.media.tumblr.com/tumblr_m72x2ylFQb1ragto8o1_500.jpg sau http://i558.photobucket.com/albums/ss28/princessaili/gif%20macros/tumblr_m510jrW3TA1qi04e0.gif
    Am ami incercat sa corup si alte colege , da nu mi-a iesit…Poate anul asta am mai mult noroc :> muahahahaha~
    Ma deranjeaza mult ca unele persoane nu vor sa dea o sansa kpop-ului , doar pentru ca e cantat de asiatici,si zic din start ca nu le place , dar nu au auzit niciodata alta melodie inafara de Gangnam Style sau Gentleman(si faza e ca alea le asculta si chiar le place >.< ).Dar,asta e…

    Apreciază

    Răspunde
    1. Avatarul lui loverinnloverinn

      same here! eu am reusit sa corup o colega (marea mea realizare =))=))=))=)) ) dar restu danseaza pe gangnam style in clasa da ei spun ca ii detesta pe asiatici….

      Apreciază

      Răspunde

Răspunde-i lui Darya Maryana Darya Anulează răspunsul