Super Junior: 13… sau nu? Fanii vorbesc

În timpul concertului Super Show 5 din Singapore, Eunhyuk, liderul temporar al trupei Super Junior, a făcut o declaraţie care, pe de o parte, i-a mulţumit pe unii fani, iar pe de altă parte, i-a supărat pe restul.

Fanii mulţumiţi de declaraţia lui Eunhyuk şi care şi reacţionaseră pe internet înainte de asta sunt ELF-ii din Coreea de Sud şi China, în timp ce fanii supăraţi sunt ELF-ii din Japonia, sud-estul Asiei, precum şi ELF-ii din vest.

Replica lui Eunhyuk care a stârnit atâta forfotă este următoarea: Zhou Mi şi Henry nu sunt membrii oficiali Super Junior.”

Sau, în alte cuvinte, coreenii şi chinezii nu vor ca Zhou Mi şi Henry să fie membrii Super Junior, ci doar Super Junior-M, în timp ce restul lumii gândeşte invers – restul lumii printre care şi Singapore, SM/Eunhyuk făcând chiar o mare greşeală prin anunţarea unui asemenea lucru în acea ţară.

Acest „scandal” a pornit datorită următoarelor momente:

  • Super Junior-M au avut promoţii şi în Coreea.
  • La conferinţa de presă de la Super Show 5 din Hong Kong, Zhou Mi şi Henry au participat şi ei pentru prima dată printre ceilalţi băieţi oficiali.
  • Când Henry a interpretat Trap pe scenă, acesta a folosit un stick de culoarea albastră care, conform fanilor chinezi/coreeni, este reprezentant numai pentru membrii Super Junior, nu şi pentru Super Junior-M.
  • La final, când toată lumea s-a urcat pe scenă pentru a-şi saluta fanii, Zhou Mi şi Henry au fost şi ei invitaţi, din nou, pentru prima dată de către Eunhyuk, deoarece liderul declarase că se simţise prost să-i vadă stând singuri în camera de aşteptare ore în şir, aşteptându-şi rândul.
  • Henry a făcut totodată parte şi din proiectul coreean Younique Unit.
  • Iar la fel ca Herny, se zvoneşte că Zhou Mi ar putea debuta şi el solo în Coreea.
  • Şi nu în ultimul rând, Henry cântă împreună cu Eunhyuk şi Donghae într-o melodie de pe albumul I wanna dance care va fi lansată şi în Coreea.

Aceste întâmplări le-au dat speranţă fanilor pro 13, alarmându-i pe cei împotrivă. Şi de aici au început să curgă petiţiile trimise companiei: Petiţie pentru a-i susţine pe Henry şi Zhou Mi ca membrii Super Junior, necondiţionat sau Îi cerem lui SM Entertainment să continue să-i susţină pe Zhou Mi şi Henry ca membrii Super Junior.

Şi în loc ca SM să ignore aceste petiţii, aşa cum face de obicei, l-au pus probabil pe Eunhyuk să facă acea declaraţie de la Super Show 5 din Singapore, creând astfel şi mai multe valuri.

Mai pe scurt, prin declaraţia lui Eunhyuk s-a înţeles un lucru simplu: da, Henry şi Zhou Mi nu sunt membrii oficiali Super Junior, dar vor performa cu noi oricum.

În acelaşi timp, SM nici nu-i poate îndepărta pe Zhou Mi şi Henry de Super Junior pentru că ar stârni o revoltă şi ar pierde fani probabil, dar nici să-i integreze oficial în trupă pentru că i-ar supăra pe ceilalţi.

De aceea Zhou Mi şi Henry rămân undeva pe la mijloc, fiind chiar numiţi de unii pro-fani / fani-împotrivă membrii „invitaţi”.

Ba mai mult, de când membrii Super Junior au început să plece în armată, grupul are nevoie de Zhou Mi şi Henry pentru a menţine în concerte numărul stabil de cât mai mulţi membrii.

Voi ce părere aveţi? Pro 13 sau nu?

22 de gânduri despre „Super Junior: 13… sau nu? Fanii vorbesc

  1. Avatarul lui Speedy👑🎶😈Crissa

    Iti dai seama ca eu vreau sa vad Super Junior in formula de 13 + 2 din nou. Din pacate speranta mea (si a multor altora) nu se poate indeplini. Hangeng numai e, Kibum e cu actoria. Macar acum cand sunt ceilallti in armata sa vad SuJu cu multi membri asa cum m-am obisnuit.
    As vrea ca Henry si Zhou Mi sa intre un SuJy dar mici sanse…

    Apreciază

    Răspunde
      1. Avatarul lui HinaHina

        Serios ? Eu observasem ca unii sunt chiar obsedati dupa straini ,adica dupa felul in care aratam noi (in special ochii)…nu ma asteptam la asta…

        Apreciază

        Răspunde
  2. Avatarul lui KyucaKyuca

    Asta e! Alt scandal acum? Lumea chiar se plictiseste si nu are ce sa faca?…si iar consider ca „unii fani” au reactii exagerate(ca atunci cand trebuia sa se lanseze varianta drama de la WOLF si nu a mai aparut din cauza fanilor care plangeau de ciuda…=.=…WTF?) Mda. Super Junior inseamna si Zhou Mi si Henry. Daca ei nu au atatea activitati, asta e altceva. Avand in vedere ca acum pleaca astia rand pe rand in armata, mi se pare normal ca SI EI sa participe la concerte , evenimente si bla bla. Dar ceea ce nu mi se pare corect este ca ELF-ii sa ii excluda…Stai, adica ce vrei sa spui? „Tu esti fan EXO…deci pentru tine exista doar EXO-K si urasti EXO-M, sau ce?” Mie cam tot aia imi pare si nu cred ca regula aici se aplica… mda, in cocluzie „Dragi ElF-i hiper sensibili, incetati sa mai stricati imaginile oamenilor (va dati seama cat de bine se simt acum astia doi pentru ca practic vor sa „ii dea afara” fanii, nu -_-?) si zilele oamenilor care nu au inicio vina. 😛

    Apreciază

    Răspunde
  3. Avatarul lui mirabelle97mirabelle97

    Eu sincer vreau 13+2…Unii ELFi nu au minte…adica l-au sustinut pe HanGeng si il sustin in continuare, il cred inca un membru SJ si pe Kibum la fel (sa nu ma intelegeti gresit…si eu tin cu ei), iar pe tipii astia doi, care pana la urma au ajutat la etinderea popularitatii SJ, ii renega?! -.- Uneori chiar nu ii inteleg..daca ar fi in locul nostru si nu ar avea parte de concerte K-pop, cred ca ar fi de acord sa il bage chiar si pe LSM, insusi in SJ..

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  4. Avatarul lui AMAM

    Mare tam-tam…daca ar fii fani devotati i-ar accepta si punct. Nu le i-au mancarea din gura celorlalti membrii…whatever…e pacat, nu vreau sa stiu ce greu le e 😦 (ma refer la henry si zhou)

    Apreciază

    Răspunde
  5. Avatarul lui MiuuuuMiuuuu

    Aw… Si Henry e chiar talentat :3 Imi doresc din tot sufletul ca si Henry si Zhou Mi sa intre in Suju… dar stiu ca nu prea au sanse. Ei sunt la fel de talentati ca si ceilalti membrii… si nu ii accepta doar pentru ca sunt straini? Asta e o prostie dar ei asa procedeaza din pacate… Imi pare foarte rau pentru Henry…. fani afurisiti ce suntenti… si va numiti fani Suju -_- Imi vine sa ii omor.

    Apreciază

    Răspunde
  6. Avatarul lui daianadaiana

    doamne ma inebunes baieti astia dupa mne chiar daca fac parte din suju-m fac parte oficial din suju mie dor de kim bum si de restu.vreau sa ii vad din nou o echipa mare si unita.Saranghae SUJU

    Apreciază

    Răspunde
  7. Avatarul lui dea1syndromedea1syndrome

    TOTAL PRO!!!….chiar ar fi superb sa ii vedem pe Zhou Mi si pe Henry in super junior ca membrii oficiali…
    SM ar trebuie sa ia in considerare petitiile alea….:(

    Apreciază

    Răspunde

Răspunde-i lui Lexie Ryu Anulează răspunsul