
Pentru început bine v-am regăsit. Am lipsit o perioada îndelungată, dar acum sunt fericit ca m-am întors, putând să îmi reiau activităţile.
Voi începe articolul prin a spune că am nişte veşti foarte, foarte bune pentru fanii Big Bang.
In timpul concertului “2014 Big Bang +A in Seoul”, concert ţinut pe 26 ianuarie, G-Dragon a dezvăluit faptul că Big Bang işi vor face comeback-ul la vară. Aceştia au promovat individul pentru o perioadă, această veste fiind una plăcută pentru fani, care sperau să îi vadă pe baieţi împreună pe scenă.
G-Dragon a spus, „După ce am debutat, ne-am ţinut primul concert la stadiom, şapte ani trecănd de atunci. Atunci, cântam numai în Coreea, dar acum cântăm prin toată lumea. S-au schimbat multe, dar simt că numai inimile fanilor noştri au rămas la fel, deci sunt mereu fericit.” G-Dragon le-a mulţumit fanilor şi pentru sprijinul acordat mereu.
G-Dragon a mai spus şi, „În timp ce am vizitat diferite ţări, simt că familia noastră devine din ce în ce mai mare. De aceea sunt foarte fericit. Îmi pare rău şi pentru fani, singura cale prin care a face ca aceast sentiment să dispară este să lansăm un album. Ne pregătim din greu pentru acest album. Acest lucru se va întămpla în această vară.
Am debutat cu mult timp în urmă, dar nu am lansat multe albume întregi. Probabil ar trebui să lucrăm din greu, ca acest lucru să se întâmple cât mai repede”
Cele trei concerte care s-au desfăşurat între 24-26 ianuarie au atras în total 36,000 de fani.


In sfarsit… de cand asteptam un comeback!!! Yey, thanks, you made my day (or my night.. in this case).. =))
ApreciazăApreciază
De cand asteptam aceasta veste ❤ Nu cred ca mai am rabdare pana la vara :)))
Dar Big Bang au debutat de 7 ani nu de 9 …..
ApreciazăApreciază
De unde am scris articolul scria 9. Nu prea ascult Big Bang, asa ca nu stiu aproape nimic despre ei.
ApreciazăApreciază
Ce fericita sunt!!Uraaaaaaaaaa:)) A trecut un an de cand nu au mai performat impreuna…….Ce bine ca -si fac comeback-ul.Oare cum va fi tema melodiei??
ApreciazăApreciază
Abia astept sa-i vad din nou impreuna pe scena 🙂
ApreciazăApreciază
omagagagagaaagagagad. .>>>>>>
olthtoiygeuh
NU
POT
ASTEPTA
DELOC
UITE-ASA
PENTRU
CA
E GREU
.
.
. . .. GD MAMA . T.O.P MAMAA:x .YB MAMAAAA. DAESUNG MAMAAAAAAAAA. SEUNGRI MAMAAAAAAAAAA
ApreciazăApreciază