De ce s-au distanţat Akdong Musician de prietenii lor după ce au devenit celebrităţi?

Pe 14 iulie, la ‘Healing Camp’ de pe SBS, Akdong Musician au vorbit despre cum viaţa lor s-a schimbat dup ce au câştigat ‘K-Pop Star 2’ şi au semnat cu YG Entertainment.

Chan Hyuk a spus: „La început, eram entuziasmat. Era interesant că oamenii mă recunoşteau şi mă bucuram să consum mâncare delicioasă. Mă bucurasem că am intrat într-o lume diferită, însă când m-am întâlnit cu prietenii mei, aceştia se comportau cu noi ca şi cu nişte celebrităţi. Asta a durut.”

Soo Hyun a continuat: „Ne-am îndepărtat de ei, pentru că au devenit aşa,” iar Chan Hyuk a adăugat: „Fiind încă la liceu, prietenii mei studiau şi mergeau la meditaţii, dar nu aveam şi eu lucruri grele de făcut? Dacă mergeam la o şedinţă foto şi înregistram până dimineaţă, ei spuneau, „Eşti norocos.” 

2 gânduri despre „De ce s-au distanţat Akdong Musician de prietenii lor după ce au devenit celebrităţi?

  1. Avatarul lui CarmenCarmen

    Apare o diferenta intre prieteni daca unul dintre ei este diferit fata de cum a fost ( a devenit celebru, bogat , mai sarac , a dobandit alt statul social, s-a maturizat mai repede, are o noua pasiune etc.) Acesti doi frati imi plac pentru ca sunt talentati, muncitori, naturali si pentru mine sunt un simbol al tinerilor coreeni normali, fara operatii estetice, cu o greutate cat de cat normala, cu fata lata si fara pleoape duble si alte modificari considerate necesare de catre agentiile de impresariat coreeane.

    Apreciază

    Răspunde
    1. Avatarul lui LucyLucy Autor post

      De fapt, sunt multi artisti, idoli acum, care pe langa faptul ca au zeci de mii de fani (mai populari decat AKMU) si care ies liber cu prietenii lor. Faza e ca si prietenii celor din AKMU sunt doar niste adolescenti care pana acum erau mega fani BIGBANG si bursc, dintr-o data, prietenii lor sunt in aceeasi agentie. Nu e iesit din comun comportamentul lor, cred ca au nevoie de timp pentru a se obisnui,…

      Apreciază

      Răspunde

Răspunde-i lui Carmen Anulează răspunsul