Wanna Laugh!? (37)

Ne-ar trebui o petiţie în care să schimbăm versul „Someone call the doctor” din melodia celor de la EXO, în „Someone call the lawyer” (Cineva să cheme avocatul).

Vă anunţ de pe acum că sunt mai multe glume despre EXO şi SM, dar nu numai.

1. Parcă YG Entertainment avea un show unde se eliminau concurenţi. Atunci de ce din EXO pleacă membrii mult mai repede?

2. Cred că fanii B.A.P sunt numiţi Babzy cu un scop:

3. Următarea persoană de care vreau să aud că părăseşte SM, este CEO-ul.

4. Avem iPhone, iPod, deci asta înseamnă că vom avea şi iKon?

5. SM Entertainment vor rămâne fără idoli cu care să acopere scandalurile, în curând manageri vor începe să debuteze. 

 6. Putem privi momentul de mai jos în care o dominşoară îi atinge părţile intime ale lui Taeyang iar el nici nu pare să sesizeze?

7. Hmm nu vi se pare ceva cunoscut, Kris pleacă, Luhan se îmbolnăveşte…?

Cred că SM nu a vrut să ne de-a o a treia parte a dramei, pentru că o trăim chiar acum.

8. Până şi propriul manager te judecă…

9. B.A.P şi reacţiile lor când unul dintre membrii îşi ridică tricoul:

10. Cum ar fi dacă Heechul ar fi mama ta?

Când te duce la şcoală:

image

Când îi spui că te duci la un coleg acasă pentru un proiect:

HC: Deci vaţi uitat la filme xxx?

image

În timpul întâlnirilor dintre părinţi:

image

Când glumeşti spunându-i că îmbătrâneşte:

image

Când oameni cred că e sora ta:

image

Când îi ceri să te ajute cu tema:

HC: Habar nu am

image

Îţi va da sfaturi despre cum să fi răutăcios:

image

Când îţi vei lăsa iubitul singur cu el:

image

Când îi ceri un sat:

image

Când îi veri voie să mergi la o petrecere:

HC: Normal că poţi şi nici să nu te gândeşti să vi acasă înainte de miezul nopţii

image

Când bârfeşti despre profesori tăi singuri:

image

Când îi arăţi afecţiune:

image

Când îl întrebi despre pubertate:

image

Ziua balului şi tu arăţi ca naiba:

HC: Provocare acceptată

image

Când vi acasă mai devere:

HC: Sunt decent

image

10 ani mai târziu va apărea la nunta ta mai sexy decât tine:

image

11. Când afară este frig, dar refuzi să îţi pui o geacă pe tine:

12. Cine zicea ceva de copii care spun mereu adevărul?

Copil: Unnie eşti aşa bună dar urâtă!

HC: Cum a fost ziua cu unnie?

Copil: Mi-a displăcut!

12. Yongguk şi copii săi:

13. Hyungs întotdeauna te vor judeca:

14. Acel moment când Super Junior decid să îi facă pe plac lui Heechul şi să se îmbrace ca şi personaje din Frozen:

15. Ce te-ai face fără maganerii aceştia?

Shindong: După părerea managerului vostru, ce vă lipseşte?

B.A.P: Vizual, corp, abilităţi pentru variety show-uri, sinceritate, prietenie şi mâncăm într-una:

16. Un sfat pentru momentele în care nu ştii ce să faci:

Nu ştiam ce să spun

Aşa că doar am mâncat

17. Când cineva spune în spatele tău că kpop-ul e o prostie:

image

18. Cu toţi avem acele momente când:

Scoate căciula din geamantan:

Ce voiam să fac?

19. Uneori e bine să ai prieteni care să te ajute:

20. Ce vedeţi greşit în poza de mai jos?

oppas-eyeliner:</p>
<p>

21. Când cineva întreabă „Ce aia kpop?”

Famile: oh nu
Prieteni: oh nu
Vecini: oh nu
Câine: oh no
Obama: oh no
Eu: STAI JOS, E VREMEA POVEŞTILOR!!

22. Când cineva este foarte interesat de ceea ce spui:

23. Mulţumim că ne-ai anunţat:

P.O: Ochii lui Park Kyung sunt cei mai mari

Kyung: Şi alte părţi sunt de asemenea mari

Dacă veţi comenta vă plimb cu căruciorullll:

Şi vă dau şi acadele:

9 gânduri despre „Wanna Laugh!? (37)

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s