Sexy vs inocent: Care dintre concepte îi atrag cel mai mult pe coreeni

Dacă este să ne luăm după actuala modalitate de a lucra în industra muzicală, oriunde în lume, este imposibil să nu vezi „piele” sau să stai cuminte şi să nu îţi expui diferite părţi ale corpului.

Noi am mai vorbit despre aceste stiluri, şi ştim că celor din Coreea nu prea le place când fetele îşi arată corpul prea mult.

Cu toate acestea, au existat şi grupuri care au avut succes necontenit cu ceva sexy, iar unul dintre aceste grupuri ar putea fi fără doar şi poate SISTAR.

Dar astăzi nu vorbim de SISTAR, vorbim despre grupurile mai noi în industrie precum AOA, MAMAMOO, Hello Venus, A Pink şi Lovelyz. 

Deşi nici nu au debutat Lovelyz, au atras prin felul în care şi-au prezentat teaserele. Imagini inocente cu fete îmbrăcate în uniforme şcolare. (Deşi după mine fustele acelea sunt cam scurte).

De ce îi atrage pe coreeni mai mult stilul inocent şi fără prea multe mişcări sexy? Pentru că aceştia sunt un popor mai pudic, nu le place expunerea şi de obicei se gândesc la minorii din jurul lor. Dar nu vă luaţi după aparenţe. Orice popor are bubele sale şi coreenii nu duc lipsă de „sex appeal”. Coreenii sunt unul dintre popoarele asiatice cu aşa-numitele „love motels”, adică locuri unde te duci cu partenerul şi plăteşti pentru a închiria o cameră pentru…nebunii…(Pentru poze puteţi intra aici).

Deci…cărui scop îi datorăm această pudicitate faţă de câteva mişcări sexy la un post de televiziune? Majoritatea emisiunilor de muzică, precum „Music Bank„, „Music Core„, „Show Champion„, şi aşa mai departe sunt difuzate la care, oricine are acces la televizor, şi astfel se crede că se pot uita şi minorii.

Hello Venus şi-au schimbat recent stilul cu o nouă revenire şi „un nou început” aşa cum citează şi noua lor melodie. Coreenii cred că fetele au cam dat-o în bară cu acest concept, mai ales că partea în care „îşi mângâie posteriorul” aduce aminte de „So Cool” de la SISTAR.

sexy: AOA, Hello Venus
inocent: A Pink, LOVELYZ, MAMAMOO

  1. [+2,235, -122] Hello Venus şi-au schimbat stilul cu Bravo Brothers şi au dat-o în bară…A Pink şi acele noi LOVELYZ au nevoie să rămână la concepte inocente. Pot schimba asta mai târziu.
  2. [+2,006, -48] Sincer, Hello Venus se potriveau mai mult vechilor concepte.

  3. [+1,688, -252] A Pink!!!!!!!!!

  4. [+1,235, -81] Multor bărbaţi nu le pasă dacă este sexy sau inocent, le place orice.

  5. [+1,093, -292] Personal aştept să văd ce scot LOVELYZ şi MAMAMOO

  6. [+226, -66] Hello Venus deja au dat-o în bară. Şi cine naiba sunt LOVELYZ? În final, e totul despre A Pink vs AOA.

  7. [+184, -46] Sper ca A Pink să nu arate piele niciodată.

  8. [+146, -11] De ce nu au putut Woolim să le dea celor din LOVELYZ un nume mai bun, ce fel de nume e ăsta?

  9. [+131, -19] Îmi amintesc că descărcam melodiile Hello Venus în trecut şi erau bune, dar noua lor melodie e dezamăgitoare….Dacă tot schimbi conceptul, măcar fă-o cu o melodie bună…Grupurile care devin populare cu un concept sexy, nu au succes doar pentru că au arătat piele şi pentru că au dat din fund. Au avut melodii bune. Priviţi-le pe Stellar, melodia lor a fost naşpa şi nici un pic de piele nu a făcut să fie altfel.

  10. [+95, -9] De ce nu pot conceptele sexy şi inocent să co-existe?

Voi ce părere aveţi? Exagerează coreenii sau au dreptate?

4 gânduri despre „Sexy vs inocent: Care dintre concepte îi atrag cel mai mult pe coreeni

  1. Avatarul lui HinaHina

    Mie mi-a placut mult melodia de la Stellar, dar excluzand asta, exagereaza in unele cazuri. Daca judecam video-ul de la Stellar, acolo nu au exagerat dar la Hello Venus chiar nu e motiv pentru astea…

    Apreciază

    Răspunde
  2. Avatarul lui SoraSora

    Ne dorim ca odraslele noastre sa mai copilareasca, nu ? Eu sunt de acord cu cenzura in cadrul emisiunilor tv fiindca na …avem frati mai mici , copii etc doar nu o sa le spunem: marsh la tine in camera :)))
    In fine consider ca exista classy sexy (Sistar-ALone) si trashy sexy (umm 4L ?) well that’s my opinion ^^

    Apreciază

    Răspunde

Răspunde-i lui Hina Anulează răspunsul