[Random Stuff] Experienţele unui student străin în Coreea de Sud

Un student străin a stat 3 luni în Coreea de Sud, alături de părinţi. Acesta a postat pe situl Reddit despre părţile negative ale Coreei şi despre experienţele sale nasoale pe care le-a întâmpinat din cauza faptului că era străin.

Am fost crescut în Londra şi SUA toată viaţa mea. Mama mea este din Londra, iar tatăl meu a fost născut şi crescut în Coreea de Sud, iar eu am fost crescut oarecum între două limbi. Pot îngâna câteva fraze pe atunci în coreeană şi pot înţelege orice spun alţi. Această vară, părinţi mei şi cu mine ne-am mutat în Seoul, şi chiar dacă merg încă la colegiu în State, mi-am petrecut vacanţele în Seoul până când îmi pot lua un loc al meu departe de părinţi.

Am avut speranţe decente, şi din ceea ce văzsesm anterior, m-am mutat iar locul părea drăguţ. Mâncare bună, oameni drăguţi şi o cultură străină. Am petrecut toate cele 3 luni de vacanţă de vară aici de asemenea şi luna trecută. Lăsaţi-mă să vă spun ceva. Urăsc fiecare parte din acest loc. Toţi oameni sunt al naibi de închişi la minte şi închişi în a fi sociali (cu alţi decât cei cunoscuţi), chiar dacă nici eu personal nu sunt un liberal înrăit. Pe lângă faptul că este unul dintre cele mai xenofobe locuri în care am fost vreodată, oameni te tratează ca pe un rahat şi ca pe un om din afară dacă nu faci parte dintr-un cerc social. Am un singur prieten aici şi acesta este abuzat de oamenii aiurea doar pentru că este negru. Nici eu nu vreau să fac parte dintr-un cerc social. Există o strictă ierarhie a vârstei aici, iar dacă eşti mai învârstă, poţi face orice naiba vrei, spune orice naiba vrei şi aşa mai departe. Relaţia şef-angajat este de asemenea bazată pe acest aspect. A trebuit să-mi lucrez posteriorul încontinuu vara trecută pentru ca în sfârşit să pot avea un angajament (cu contract) pentru job-ul de vară, şi în fiecare săptămână, există o nouă persoană care, eventual, primeşte acelaşi lucru ca şi mine fără ca măcar să facă ceva, pentru că toţi vor să îşi angajeze proprii fii. Este de asemenea o companie prestigioasă, şi mă refer la numirea de nume, şi este fără sens pentru că ceilalţi prieteni „străini” sunt experimentaţi în acelaşi lucru.

Credeam că cultura pop americană era de prost gust. Aici, multiplicaţi fiecare aspect al acestia. Numele faimoase nu primesc o pauză, şi parcă fiecare părticică de succes pe care au câştigat-o este legată de public precum ceva ce noi le datorăm. Agresiunile cibernetice, hacking-ul şi hărţuiala asupra vieţilor personale, din ceea ce am văzut, au făcut multe celebrităţi să se sinucidă în trecut. Ei nu pot lua o pauză.

Muzica coreană, kpop-ul, este de asemenea cea mai joasă formă de muzică pe care am auzit-o vreodată. Este cel mai mult grupuri de băieţi şi fete care domin scena muzicală ori cu fericire, fete inocente îmbrăcate în fuste scurte până la dansuri provicative, împreună cu muzica lor de rahat pe care ei nu o pot scrie, sau grupurile de băieţi cu părul dat cu gel, haine strâmte, cântând şi „făcând rap” pe acelaşi lucru din nou şi din nou.

Îmi pare rău, a trebuit să spun cuiva aceste lucruri. Ştiu că sunt un mare nesimţit scriind asta, şi ştiu că Coreea poate fi frumoasă şi super, cu o istorie bogată şi fascinantă, dar nu est epentru mine. Scena socială si culturală este prea restrânsă pentru mine, iar convingerile sunt incompatibile. Am simplificat totul. Mulţumesc că aţi citit intoleranţa mea.

P.S. Sunt atât de nervos din cauza faptului că trebuie să mă chinui din greu să cumpăr un Xbox one de aici pentru Crăciun. Poate că asta este rădăcina furiei mele.

În marea majoritate asupra celor ce le spune, eu sunt de acord, cu câteva excepţii. Voi ce părere aveţi?

12 gânduri despre „[Random Stuff] Experienţele unui student străin în Coreea de Sud

  1. Avatarul lui SoraSora

    Bineinteles ca exista si parti rele, doar nu e paradis acolo !! Nicaeri nu e…si de tarisoara noastra am putea spune o gramada, ppff mergi pe strada si baga unu cutitu in tine, ca vezi doamne ca l-ai imbrancit :/

    Apreciază

    Răspunde
  2. Avatarul lui BiaBia

    Daca iei la analizat fiecare tara peste tot gasesti ceva de care sa te legi. Spre exemplu,daca vii din strainatate si aterizezi pe aici,nu iti trebuie mai mult de 2-3 saptamanii sa iti dai seama ca lumea de aici e mai cretina,idioata si needucata decat deshidratatii din Africa. Dar pentru noi este ceva cotidian. Asa si coreenii au anumite ,,criterii,, la munca,scoala,in relatiile cu prietenii. Pentru mine tot Coreea ramane o tara perfecta,in numite limite…

    Apreciază

    Răspunde
  3. Avatarul lui JWalkerROJWalkerRO

    cu unele chestii sunt de acord..Coreea si coreenii in general..inca nu au fost expusi atat de mult strainilor si clar sunt mai reticienti..fiecare natiune cu stereotipurile si nebuniile ei..dar poate daca ar fi lasat la o parte putin din furia/mania care o simte si ar fi incercat sa accepte faptul ca asa stau lucrurile acolo..sederea lui ar fi fost ceva mai placuta

    Apreciază

    Răspunde
  4. Avatarul lui LucyLucy

    Coreenii sunt foarte axati pe infatisare…exemplu ar fi persoanele astea care tot apeleaza la operatii plastice si in rezultat, arata la fel: acelasi nas, aceeasi barbie etc. Mai sunt si idolii astia cu o imagine „perfecta”. Da, e adevarat ce a spus tipul..pana si despre k-pop. 70% din el sunt melodii cu versuri fara sens si doar catchy. Dar faza e ca el n-a cunoscut restul procentelor. Artistii care au un talent mai mare fata de cei americani spre exemplu, artistii care isi compun singuri melodiile…si da, daca k-pop-ul e cea mai joasa forma de muzica, atunci, desigur Nicki Minaj si clipurile ei sunt capodopere, Ce sa zic…tipul asta a spus doar partile negative. Coreea are niste parti pozitive pe care nu le are nicio alta tara…dar ce sa zic, daca respectiva persoana nu a observat frumusetea tarii, ci doar lucrurile urate din ea..degeaba se mai duce pe acolo..

    Apreciază

    Răspunde
  5. Avatarul lui naomi♥kpopnaomi♥kpop

    Parerea mea este ca ei coreeni fiind destul inhibati..adica ne putem da seama si din drame si cum isi exprima ei iubirea..nustiu poate asteapta primul pas de la straini..chiar el a spus ca nu e foarte deschis deci daca se uita urat la ei fara sa zica nimic nici ei nu erau prea incantati de el si mai ales daca avea o atitudine superioara….ma uit la simon si martina de la eat your kimchi..ei s au integrat asa bine pentru ca sunt super deschisi si vorbareti si veseli..probabil ca martina nu asteapta sa vina coreeni la ea ci ea vorbeste imediat cu ei….cred ca atitudinea coreenilor depinde si de atitudinea strainilor

    Apreciază

    Răspunde
  6. Avatarul lui CarmenCarmen

    Este foarte bine sa iti impartasesti impresiile dupa ce stai un timp in Coreea si incerci sa iti castigi painea acolo. Trei luni reprezinta o perioada de acomodare. Multumesc pentru aceasta postare foarte realista despre Coreea si coreeni.

    Apreciază

    Răspunde
  7. Avatarul lui AnaAna

    Eu am aceeasi parere ca el. Am si eu un prieten de familiie care lucreaza acolo si mereu zice ca daca esti strain , vei avea multe de suportat in tarisoara aia.

    Apreciază

    Răspunde
  8. Avatarul lui ilussorOBSESSION

    E total adevarat. Muzica coreeana uneori este o porcarie, frate. Ies din ce in ce mai multe trupe nasole cu melodii si mai nasoale. Noi nici nu avem trupe in Romania infara de Maxim,3SE si mai stiu eu cine. Si sa fim seriosi, Exo, Snsd,2ne1 si inca vreo cateva sunt cele mai bune. Bine, nu bune intr-adevar. Adica frate, au un stil muzical de copii, te doare capul.

    Singurul lucru mai la locul lui este o coregrafie,dar daca stam sa ne gandim la trupele feminine de exemplu Sistar-Touch my body, zici ca alea sunt la banchet si se chinuie sa dea din cur.

    Si naiba, daca iti iei vara un tricou cu buricul gop mai ceva ca iti politia amenda. In Coreea nu se face asa ceva! Sunt niste pudici. Ba au vazut-o pe CL ca a pozat topples, bine si-a acoperit sanii cu mainile, si imediat au sarit de cur in sus ca ce e aia sau ca s-a ingrasat.

    Sunt prosti si anorexici si scuze daca va distrug orgoliile, dar asta este adevarul. Imi place k-pop-ul si ip ascult, cum am zis, doaf cateva trupe, dar uneori si astea exagereaza.

    Apreciază

    Răspunde
    1. Avatarul lui Speedy👑🎶😈Speedy👑🎶😈 Autor post

      Depinde extrem de mult de obiectiv
      Museum entry: KRW 5,000
      Palace or temple entry: KRW 2,000
      Poti cauta pe google in functie de ce vrei sunt situri in engleza care oofera informatii

      Apreciază

      Răspunde

Răspunde-i lui Speedy👑🎶😈 Anulează răspunsul