Junsu din JYJ jignit de un MC

Junsu din JYJ a fost invitat să evolueze la Goyang International Flower Exhibition, unde a avut loc un incident neplăcut pentru cântăreţ şi fanii acestuia.

La acel eveniment, Park Sang Do de la SBS a fost ales ca MC şi când venise rândul lui Junsu să iasă în scenă, acesta le-a spus fanilor: „Dacă vreţi să-l auziţi pe Junsu cântând, faceţi linişte. Dacă nu veţi asculta, îl voi trimite înapoi.”

Persoanele prezente la eveniment au mai spus că MC-ul a făcut comentarii sarcastice. Iniţial, Junsu nu intenţiona să cânte, însă a interpretat totuşi o melodie, după care MC-ul a spus: „Asta e tot? Chiar are de gând să cânte doar o melodie? Va pleca chiar dacă a mai rămas timp şi mai sunt discursuri de ţinut? Dacă nu poate cânta, atunci ar trebui să vină să-şi ia adio măcar. Ce vedetă minunată,” pe un ton sarcastic.

Şi pentru că nu era de ajuns, la sfârşit adăugase: „Probabil că-l vom invita şi anul viitor, când vom avea bani să-l plătim, va cânta trei melodii.”

Comentariile MC-ului i-a deranjat pe fani şi pe Junsu. Acesta postase pe Twitter mesajul înainte de incident: „Am locuit în Goyang de când eram mic. Sunt fericit să fiu invitat la un eveniment atât de mare. Şi tatăl meu m-a rugat să vin şi am decis să vin în calitate de purtător de cuvânt pentru o cauză nobilă,” înainte ca apoi să cânte Loving You Keeps Me Alive din musical-ul ‘Dracula‘.

Şi tot în acea zi, după eveniment, acesta a postat: „Domnule MC, nu vă cunosc, nu ştiu cine sunteţi, însă cred că ar trebui să aveţi, cel puţin, maniere. Lăsând la o parte vârsta, aţi fost foarte nerespectuos faţă de mine şi fanii mei.”

După mesajul lui Junsu, C-Jes Entertainment, agenţia sa, a comentat situaţia: „În legătură cu tweet-ul lui Junsu împotriva MC-ului de la Goyang Flower Exhibition, a fost un comentariu la adresa MC-ului după ce acesta a insultat fanii ce-l aşteptau pe Junsu. Inteţionase doar să-şi exprime opinia.”

„Pe reţelele de socializare, fiecare îşi poate exprima gândurile proprii, iar Junsu nu a intenţionat să îndrepte situaţia într-o anumită parte, aşa că vă rugăm să înţelegeţi. Junsu niciodată nu primeşte sume mari atunci când vine vorba de a evolua ca purtător de cuvânt.”

5 gânduri despre „Junsu din JYJ jignit de un MC

  1. Avatarul lui CarmenCarmen

    Primarul de Goyang este prieten cu tatăl lui Junsu așa că i-a cerut o favoare personală dacă Junsu ar putea veni eventual la evenimentul de astăzi. Pentru că nu a fost invitat oficial ca un cântăreț, Junsu nu trebuia să cante deloc. Dar, Junsu a simtit ca ar trebui să cante cel puțin o melodie pentru că el a fost recunoscător pentru a fi invitat la acest eveniment in orasul sau natal.
    Și totuși, acest MC l-a tratat batjocoritor ca și cum el era un cântăreț Halliyu ticălos .

    Apreciază

    Răspunde
    1. Avatarul lui LucyLucy Autor post

      Mdaa…si au venit cu scuza ca au cenzurat doar „XIA” pe motiv ca fanii s-ar putea supara ca au folosit numele de Xia Junsu si sa nu se creeze confuzie, cand, de fapt, nici Junsu nu s-a auzit si a luat oficial numele de Xia, la SM fiind ‘Xiah’…ce oameni -.-

      Apreciază

      Răspunde

Răspunde-i lui Lucy Anulează răspunsul