15 superstiții coreene pe care trebuie să le știi

Fiecare cultură are propriile superstiții, de la cele mai normale la cele mai lipsite de sens. Coreea cu siguranță nu este o excepție de la această regulă, având o serie de superstiții care sunt menite să protejeze și să mărească calitatea vieții. Astfel, am ales 15 cele mai importante și mai cunoscute superstiții care stau la baza culturii coreene:

1. Ventilatoarele te pot ucide.

Da, vorbesc serios, chiar ventilatoarele, cele care îți țin camera răcoroasă pe timpul nopților călduroase de vară. Conform acestei superstiții, un ventilator dintr-un spațiu închis va trage tot oxigenul din camera și, de asemenea, va mișca aerul astfel încât să îți fie greu să respiri, ducând la sufocare și moarte. Așa că aveți grijă de acum cu ventilatoarele pentru că se pare că sunt foarte periculoase.

2. Nu cânta sau fluiera în timpul nopții.

Nu face asta, dacă nu vrei să atragi atenția nedorită a spiritelor, fantomelor și demonilor. Mai există o altă versiune a acestei superstiții, conform căreia dacă fluieri sau cânți vor apărea șerpi în jurul tău.

3. Nu da din picioare.

Dacă îți miști picioare, oprește-te chiar acum! Această superstiție spune că dacă dai din picioare, îți scuturi tot norocul și bogăția.

4. Numărul ‘4’ este un număr ce aduce ghinion.

Aceasta este o superstiție ce provine din China. În China, pronunția numărului ‘4’ este foarte similară cu pronunția cuvântului ‘mort’, și astfel această superstiție a pătruns și în Coreea. Chiar și unele lifturi au marcat etajul 4 cu litera ‘F’, urmând exemplul clădirilor din S.U.A care nu au etajul 13.

5. Nu îi da iubitului/iubitei tale o pereche de încălțăminte.

Fă asta doar dacă vrei o despărțire. Acest lucru spune că îl va face pe partenerul tău să fugă de tine, astfel relația dintre cele două persoane destrămându-se.

6. Nu sări peste un copil.

Este evident că nu este bine să sari sau să treci peste un copil pentru că îl poți răni. Cu toate aceste, asemănător și cu superstiția de la noi din țară, dacă treci peste un copil acesta nu va mai crește în înălțime.

7. Nu te plimba pe Calea Deoksugong cu partenerul tău.

Dacă te plimbi cu partenerul tău pe Deoksugong înseamnă că vă veți despărți în curând. Această superstiție este strâns înrădăcinată în istorie, astfel încât un cuplu certat trebuia să meargă împreună de-a lungul Deoksugong dacă dorea să divorțeze.

8. Dacă scrii numele unei persoane cu cerneală roșie îi vei determina moartea.

În Coreea, numele persoane moarte se obișnuiește să se scrie în roșu. Astfel, în ziua de azi se spună că dacă scrii numele unei persoane cu cerneală roșie, acesta va muri curând. (Asta este un fel de Death Note accesibil pentru toată lumea.)

9. Mănâncă o mulțime de alimente lipicioase înainte de examen.

Cu toții avem propriile noaste superstiții cu privire la învățatul pentru examene, ce credem noi, ne vor ajuta să le trecem cu brio. Superstiția coreeană spună că dacă mănânci alimente lipicioase, cum ar fi caramele și yut (o bomboană tradițională coreeană), cunoștințele acumulate vor sta mai bine ”lipide” în cap.

În schimb, dacă mănânci ceva uleios în ziua examenului, cum ar fi supa de alge, este posibil ca tot ce ai învățat să ”alunece” cu ușurință din capul tău.

10. Visează la porci!

Nu știu cum am putea să facem asta, dar se pare că ar fi foarte bine să visăm porci. În Coreea, porcii sunt un simbol al bogăției și norocului.

11. Visează cum moare cineva!

Cât de morbid ar suna, defapt, dacă visezi cum cineva moare îi va aduce acelei persoane noroc pe viitor. Așa că abțineți-vă din a vă visa dușmanii murind.

12. Nu ține o oglindă în fașa ușii.

Oglinzile par a fi baza multor mituri norocoase sau ghinioniste din întreaga lume. În timp ce americanii evită oglinzile sparte, coreeni ivită să lase o oglindă direct în fața ușii, spunând că norocul va fi deviat și nu va mai intra în casă.

13. Nu te spăla la cap în timpul zilei de Anul Nou.

Ziua de Anul Nou îți va aduce un nou început. Astfel, nu îl începe prin a-ți spăla norocul.

14. Dacă vezi o mașină funerară de dimineața vei avea ghinion pe tot parcursul zilei.

Conform acestei superstiții, dacă de dimineață vezi o mașină funerară, acest lucru îți va aduce numai ghinion pe tot parcursul zilei. Pentru a evita acest lucru, ieșiți din casă doar pe timpul nopții.

15. Nu îți arunca unghiile tăiate pe stradă!

Acestă superstiție este destul de ciudată. Se pare dacă îți arunci unghiile tăiate pe stradă în timpul nopții, șoarecii le vor mâncă, îți vor lua forma și îți vor fura sufletul.

Cr.: Allkpop.

19 gânduri despre „15 superstiții coreene pe care trebuie să le știi

    1. Avatarul lui Speedy👑🎶😈Crissa

      Si la noi e una asemanatoare cand eram mica si stateam pe ceva inalt cu picioarele atarnate le balansam p bunica mea era ceva in genul „Nu iti mai balangani picioarele”, „De ce?” Intrebam eu, si ea „Il dai pe ala cu coarne uţa”. Si acum cand ma gandesc sunt really? -_- Sau cand mai baga vreo de-aia cu „Nu nu nu sa nu speli ca azi e Sfantul Nuj care”….si eu „Deci sa vedem cred ca mai am si bluza cealalta, daa si sosetele le bag pe toate”? :)))

      Apreciază

      Răspunde
        1. Avatarul lui Speedy👑🎶😈Crissa

          Motiv sa nu consumi apa spalandu-te :))) Da….am stat putin si m-am gandit si am realizat ca cele mai multe supertisti romanesti si moldovenesti sunt bazate pe religie…

          Apreciază

          Răspunde
          1. Avatarul lui LucyLucy

            Uhu, de obicei, duminica e interzis totul: sa speli (inclusiv si pe tine), sa cosi, sa tai, sa coresetezi, sa maturi, sa faci curat, ce mai..banuiesc ca nici vasele n-ai voie sa le speli… doar e Sfanta Duminica!!!

            Apreciază

            Răspunde
            1. Avatarul lui Speedy👑🎶😈Crissa

              Bunicamea era sa ma injure cand am zis „Ce dr**u bat astia clopotu’ duminica la 8 cand lumea doarme? E poluare fonica” :)))))) Si azi m-a dat pe spate „Vezi ca am adus anafura sa mananci dimineata sa fi om bun” :))))

              Apreciază

              Răspunde
  1. Avatarul lui MadaMadaa

    La noi mai e superstitia aia, daca te mananca palma stanga inseamna ca vei lua bani iar daca te manca palma dreapta, vei da bani :)) Sau daca te mananca urechea inseamna ca ploua, daca te mananca nasul inseamna ca te certi sau te bati cu cineva :))) Si multe alte chestii

    Apreciază

    Răspunde
  2. Avatarul lui SoraSora

    Daca iti taie calea o pisica sau un popa ai ghinion, daca lasi geanta pe jos aduce a saracie, daca fluieri in casa aduce a cearta, nr. 13 cu ghinion la noi….4 e si la japonezi si vine shin=moarte.
    Faza cu ” spartul oglinzii aduce ghinion” , nu stiu daca a fost dintotdeauna la noi, dar stiu ca atunci cand moare cineva se acopera pentru ca sufletul sa nu ramana prins ea.
    Si inca o chestie …asa ma bucur ca ai folisit acea poza cu bebelusul, dulce foc 😄 ptr cei curiosi vizitati canalul bobaepapa pe YT 😉

    Apreciază

    Răspunde
  3. Avatarul lui Oana OnikOana Onik

    Se spune ca daca plimbi un carucior fara un copil in el,defapt il plimbi pe ala rau..asta e cam penibila:))..daca te intorci din drum o sa iti mearga prost toata ziua,sau daca dai bani luni o sa dai toat saptamana :)))

    Apreciază

    Răspunde
  4. Pingback: Superstiții pe care coreeni le cred | K-POP ROMÂNIA

Răspunde-i lui Oana Onik Anulează răspunsul