12 cele mai scandaloase controverse

Seungri

Industria muzicală niciodată nu a fost lipsită de scandaluri, în special cea coreeană. Koreaboo a adunat şi a făcut un rezumat la 12 cele mai controversate scandaluri din k-pop.

– G-Dragon şi dansatoarea pe scenă

În timpul concertului „Shine a Light”, GD a fost acuzat că a fost prea intim cu o dansatoare pe scenă, acesta fiind legată de un pat. A fost uns candal destul de mare, pentru că s-a ajuns ca şi evoluţia să fie investigată legal, de către experţi. GD a fost acuza de „Dry humping” (un fel de imitaţie a actului sexual, doar că partenerii sunt amândoi îmbrăcaţi) şi dacă era găsit vinovat, primea un an de închisoare. Cu toate astea, dansatoarea respectivă, Aimee, i-a asigurat pe toţi că nu a existat un astfel de moment.

– Relaţia intimă dintre Jo Kwon din 2AM şi Soohyun din U-KISS

Da, homosexualitatea e încă ceva şocant în această industrie, iar în 2008 era şi mai mult. Au aprut speculaţii legate de o posibilă relaţie între Jo Kwon din 2AM şi Soohyun din U-KISS după ce internauţii au descoperit nişte scrisori mai vechi de dragoste ale celor doi. În scrisori se găseau mesaje ale celor doi în care spuneau că vor să mănânce, să doarmă, să locuiască şi să stea împreună. Cu toate astea, Jo Kwon a negat totul spunând că doar făceau nişte glume, ca între prieteni.

– Aventura de o noapte a lui Seungri

O femeie necunoscută a dezvăluit presei japoneze detalii despre noaptea acesteia petrecută cu Seungri din Big Bang. Postând şi nişte imagini cu acesta dormind, femeia a spus că o strângea de gât în timpul sexului şi că nu a sărutat-o nici măcar o dată. Seungri a spus că reflecta asupra celor întânplate, însă fanii au spus că sunt minciuni şi că pozele sunt false. Nici până acum nu s-a aflat dacă totul era adevărat sau doar o minciună.

– Moartea misterioasă a lui Kim Sung Jae

În noiembrie, 1995, Kim Sung Jae a fost găsit mort într-un hotel cu 28 de urme de injecţii în braţul său. S-a ajuns la concluzia că acesta a decedat în urma injectării unui stimulent animal. cu toate astea, cântăreţul nu s-a atins niciodată de droguri, fapt ce a dus la bănuiala că ar fi fost omorât. Prietena sa era suspectată de asta pentru că toată lumea ştia că nu era chiar în toate minţile. Odată, aceatsa îl legase când Sung Jae dormea ca să nu poată merge la o întâlnire programată. Pe lângă asta, îl împuşca cu un pistol cu gaz şi îl chema mereu când era peste  hotare. În final, prietena sa nu a fost găsită vinovată, dar se bănuieşte că părinţii ei bogaţi şi cunoştinţele cu persoanele care trebuie au schimbat verdictul acesteia.

– Scandalurile lui Ivy

În 2007, cântăreaţa Ivy a fost implicată într-o serie de controverse începând cu plagierea scenei de luptă din „Final fantasia VII” în clipul ei pentru „Sonata Of Temptation”. În acelaşi an, fostul ei prieten a şansajat-o cu poze nud şi filmuleţe care aşa şi n-au mai fost dezvăluite. Mai apoi, fostul ei prieten a fost arestat. La puţin timp dup atsa, cântăreaţa a fost implicată într-un alt scandal. Au apărut tot felul de bârfe legate de faptul că l-ar  înşela pe iubitul ei, Wheesung, de 8 luni. Şi din nou, a avut probleme în 2010 când s-a descoperit un clip cu aceasta ce conţinea scene de sex. Din fericire, s-a descoperit că nu era actriţa în clip.

– KARA şi disputa cu agenţia lor

Din cauza cunoscutelor „contracte de sclavi”, KARA şi-au dat agenţia în judecată pentru că erau prost plătite şi munceau prea extrem de mult. Agenţia a negat tot ce au spus fetele, fapt ce i-a înfuriat pe fani. Câteva luni mai târziu, KARA au semnat din nou contracte cu DSP Media după ce vânzările lor au crescut şi au devenit foarte populare.

– T-ARA şi conflictele cu Hwayoung

În 2012, Hwayoung a părăsit oficial T-ARA. Se pare că a fost din cauza comportamentului urât al celorlalte membre faţă de ea şi terorizarea acesteia. T-ARA totuşi era aprată de agenţie, dar Hwayoung era apărată de naţiune. În urma scandalului, fetelorl li s-au anulat contractele pentru CF-uri, au fost date afară de la filmări, iar comeback-ul cu „Sexy Love” nu le-a adus acelaşi succes ca înainte. Ura împotriva trupei continup până astăzi.

– Jae Won din Code V

Cu toate că puţini oameni ştiu asta, Jae Won din Code V a fost dat afară din trupă după ce fosta sa prietenă a scris o scrisoare şi a postat-o pe internet. Aceasta declarase că se folosea de ea pentru bani şi că a lăasat-o însărcinată şi a părăsit-o. De asemenea, femeia a mai vorbit şi despre rasismul lui împotriva japonezilor şi  de faptul că era fericit când a avut loc cutremurul din Japonia în 2011. Din această cauză, agenţia japoneză a acestuia, Dream Music, l-a dat afară.

– Fanii Super Junior declară război agenţiei SM Entertainment

În 2010, SM Entertainment plănuia un sub-unit al trupei adăugând membrii chinezi, Zhou Mi şi Henry. Crezând că-i va adăuga pe cei doi la membrii vechi, fanii au protestat în faţa agenţiei cu bannere pe care scria „Only 13”. Într-un final, agenţia a cedat şi nu i-a adăugat pe cei doi în grupul original.

– Jang Seok Woo agresează sexual stagiarii

CEO-ul agenţiei Open World Entertainment, Jang Seok Woo, a fost arestat pentru agresarea sexuală a stagiarilor. Reporterii spun că le dădea lichior mai întâi şi apoi îi agresau chiar în studio. De asemenea, îi forţa pe stagiarii masculini să atace fetele în timp ce acesta le trimitea instrucţii prin mesaje şi îi urmărea din altă cameră. A fost condamnat la 6 ani de închisoare.

– Fanii îl dau afară pe Jay Park din 2PM, iar acesta se întoarce mai glorios ca niciodată

După ce au descoperit că Jay Park a scris pe internet „Coreea e plină de homosexuali…urăsc coreenii”, fanii au fost furioşi ş au cerut să fie dat afară din trupă. Jay Park a plecat în 2009 şi şi-a cerut scuze de la fani. Dup ce a plecat în America, fanii l-au rugat să vină înapoi, iar în 2010 a revenit ca artist solo şi cu agenţia sa proprie.

– G-Dragon şi prietena sa, marijuana

G-Dragon a fost prins că a consumat marijuana, lucru, evident, interzis în Coreea de Sud. Acesta a spus că era foarte beat după o petrecere şi a luat marijuana de la cineva, crezând că e o ţigară. De atunci, totul s-a uitat.

cr.: koreaboo

15 gânduri despre „12 cele mai scandaloase controverse

  1. Avatarul lui Dan PahomiDan Pahomi

    ‘Seungri a spus că reflecta asupra celor întânplate’ este ca si cum ai spune ‘ce a spus fata aia este adevarat’
    GD, ala este dry humping.
    Cazul cantaretului din 1995 este scary.
    De cand am auzit de scandalul dintre T-ara si Hwayoung, am incetat sa le ascult. La jocurile atletice pentru idoli, Hwayoung era de una singura. M-am simitit foarte prost, iar starea asta s-a accentuat cand Infinite si SISTAR au venit sa stea cu ea.
    De ce au BB asa de multe scandaluri?
    Nu au avut si TVXQ un scandal cand SM a spus ca vrea sa mai adauge un membru japonez? Din cate stiu fanii au mers in fata agentii si au protestat.

    Apreciază

    Răspunde
  2. Avatarul lui WitherDaisyWitherDaisy

    Ma amuza faza. Jay uraste coreenii, desi numele sau de familie e Park… eeeh
    Aventura lui Seungri… Parca a mai fost ceva asemanator pe net, dar nu mai tin minte cu cine… Wu Yi Fan, cumva?

    Apreciază

    Răspunde
    1. Avatarul lui jwalkerjwalker425

      inainte sa te amuze..poate ar trebui sa te documentezi putin sa vezi care a fost situatia.. cuvintele alea au fost scrise de un pusti care murea de dorul de casa..nervi, suparare..dorul de tot ce ii era cunoscut..plecat intr-o tara straina, cu o limba pe care nu o cunostea..un anturaj si un mediu total nou pentru el..au fost doar cuvinte spuse de un pusti suparat..nu inseamna ca uraste sau ca nu e constient ca e coreean..

      nu fanii l au dat afara pe Jay din 2pm..JYP pur si simplu i-a terminat contractul..din cauza unei ” greseli” ce nu are legatura cu controversa .. Jay a fost lasat sa se descurce de unul sigur.cei care ii considera si se considerau prieteni l au lasat singur doar ca sa isi salveze carierele..dar cine rade la urma..rade mai bine..va saluta Jay din pozitia de CEO..cu o cariera care nu face altceva decat sa infloreasca..pe munca si sudoarea lui..fara nicio mare companie in spate..doar pasiune, munca si respect pentru fani, familie si prieteni..prieteni pe care ii pune in lumina reflectoarelor ori de cate ori are ocazia

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde
  3. Avatarul lui Chokollis KaendiChokollis Kaendi

    cazul din 1995 e demn de un serial horror….ai zice ca SEUNGRI ar recunoaste ca a facut-o….ce super e faza cu GD si dansatoarea,desi a existat un mic scandal….despre JAY PARK am citit ca ar fi fost din alte motive

    Apreciază

    Răspunde
  4. Avatarul lui AdeeAdee

    Sinceră să fiu, popularitatea unor idoli se datorează unor astfel de scandaluri. Când apare o situaţie de acest gen, fanii imediat o asociază cu numele unui idol care a făcut aşa ceva.
    Pe mine nu mă deranjează scandalurile în care sunt implicaţi Big Bang. Ei nu pot merge la toaletă fără să apară un nenorocit de articol în ziar. Şi nu au atâtea scandaluri pentru că nu sunt atenţi, ci pentru că lumea exagerează. Acum, pe bune, GD doar nu era să o „fufu” pe tipa aia pe scenă. Are şi el conştiinţă. Ce se întâmplă în spatele cortinei, e problema lor. Cât timp sunt în afara scenei, pot face ceea ce fac oamenii obişnuiţi. Nu înţeleg de ce oamenii privesc diferit o activitate întreprinsă de un idol şi un om obişnuit. Şi idolii sunt oameni. Şi a greşi e omeneşte. 😉

    Apreciază

    Răspunde
  5. Pingback: K-Idol Facts: Jo Kwon | Kpop Romania

Răspunde-i lui Chokollis Kaendi Anulează răspunsul