
E-Sens a fost condamnat la un an şi 6 luni de închisoare pentru ‘suspiciune de marijuana’.
Acesta a intrat într-un scandal după ce a fost prins fumând marijuana. Acest lucru s-a întâmplat în 2012. În aprilie anul acesta el a admis că toate acuzaţiile aduse sunt adevărate.
La ultima prezenţă în faţa justiţiei care a avut loc pe 22 iulie, curtea a admis „Inculpatul şi-a admis crima, aşa că îl găsim vinovat. El a comis această ofensă în timpul unei perioade de probă, perioadă dată din cauza unei ofense anterioare în care a fumat marijuana, crima lui este considerată uşoară. Chiar şi când era investigat pentru acest lucru, el a continuat să comită ofense. Pare de asemenea să nu îşi regrete acţiunile.”
Astfel el a primit un an şi şase luni în închisoare. Iniţial în 2012 el primise un an şi 2 luni până la 2 ani cu suspendare, ceea ce însemna că trebuia să stea „curat” şi afară din probleme pentru 2 ani pentru a scăpa de puşcărie. Dar, el a fumat iarbă de câteva ori înainte de terminarea perioadei de probă de 2 ani şi din nou a fost arestat în aprilie anul acesta.
[+774, -128] Sigh, tsk tsk. Cea mai mare greşeală a ta e că nu te-ai dus la YG.
[+720, -156] Şi GD? Dacă E-Sens era sub YG, era afară până acum….curtea nu e corectă.
[+616, -105] Pfft el plăteşte consecinţele dar de ce nu şi YG?
[+88, -16] De ce Park Bom a scăpat?
[+85 ,-13] Ce s-a întâmplat cu cazul cu Aeroportul Incheon din iunie? Membrul era din YG …i-au plătit să tacă?
[+67, -18] Şi YG????
[+45, -11] Orice celebritate non-populară prinsă cu droguri! Afară!
Sursa: allkpop, netizenbuzz

Numai pe mine ma irita oamenii astea?/?
ApreciazăApreciază
:)))) nu esti singura :)))
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ma bucur ca mai sint persoane cu inima pozitiva si buna ❤
ApreciazăApreciază