Niel din TEEN TOP şi Hongki din F.T. Island s-au accidentat uşor

Hongki din F.T Island s-a rănit în timpul unui concert al trupei din Tailanda.

Se pare că acesta doar şi-a sucit glezna în timp ce sărea pe scenă. Accidentul nu pare să fie grav, Hongki revenind apoi pe scenă pentru a evolua cu restul, iar membrii râdeau de acesta când îl ajutau să părăsească scena mai târziu.

Acesta a postat şi poza de mai sus pe Instagram, asigurându.şi fanii că e bine scriind: „Voi fi în regulă, nu vă faceţi greiji pentru mine”. Se pare că e şi prima dată când artistul se accidentează în timpul unui concert live.

Un alt idol ce s-a accidentat recent este Niel din TEEN TOP.

A fost declarat că în timpul filmărilor pentru noul show de pe SBS, „The Racer”, Niel din TEEN TOP şi înotătorul Jung Da Rae au suferit un accident neaşteptat. Cei doi s-au accidentat în timpu curselor, astfel, filmările pentru show s-au oprit.

A fost declarat că directorul show-ului, Ryu Si Won, şi alte celebrităţi au fugit să vadă dacă cei doi sunt în reulă şi au fost duşi imediat la spital.

Însă, din fericire, agenţia lui Niel, TOP Media, a declarat că accidentul a fost unul minor şi că acesta este în regulă: „Chiar a fost un accident pe platoul de filmări, dar nu sunt răni rave. După accident, Niel s-a odihnit puţin şi şi-a continuat activităţile conform programului fără a depune prea mult efort. Nu vă faceţi griji. Mereu e o ambulanţă pe platoul de filmări, deci nu sunt probleme cu acest lucru.”

cr.: allkpop

Un gând despre „Niel din TEEN TOP şi Hongki din F.T. Island s-au accidentat uşor

Lasă un comentariu