Avocatul lui Kim Hyun Joong a ţinut o conferinţă de presă

Avocatul lui Kim Hyun Joong a stat în faţa presei pentru a vorbi despre poziţia clientului său în viaţa Domnişoarei Cho, şi despre copilul acesteia.

Mulţi s-au întrebat dacă la conferinţa de presă vor fi dezvăluite rezultatele testului ADN, pentru a determina dacă Kim Hyun Joong este sau nu tatăl copilului. Cu toate acestea ei au dezvăluit ceea ce s-a întâmplat şi au citit o scrisoare de la cântăreţ.

Avoatul a început prin a spune că această conferinţă de presă a fost făcută pentru a clarifica situaţia pe care Miss Choi a început-o anterior.

Apoi a citit scrisoarea acestuia:

„Bună, aici este Kim Hyun Joong. Nu sunt sigur de unde să încep, dar vă salut pentru prima dată după o perioadă, prin cuvinte. Pentru început, îmi pare rău că v-am arătat o latură proastă a mea prin poveştile care au apărut pe internet. Sunt sătul de ele aşa că mă întreb cât de sătuli sunteţi voi. Deci pentru a mă asigura că nu mai apar şi alte neînţelegeri, am decis că este timpul să îmi spun poziţia cu propria gură, şi voi dezvălui câteva poveşti pe care nu le-am putut spune înainte.”

El a mulţumit instructorilor din armată care au fost drăguţi cu el şi i-au dat putere, ca apoi să spună despre testul de paternitaee.

Ei spun că Kim Hyun Joong refuză testul de paternitate, dar eu am auzit numai despre data la care se aştepta să se nască copilul şi anume 12 septembrie, înainte de înrolare şi nu am auzit că a născut. Am văzut ştirile despre nasterea copilului şi am citit că refuz să fac testul de paternitate. Cred că acele ştiri au apărut pentru că nu am spus nimic. În armată, am completat toate documentele şi pregătirile pentru un test ADN. Am crezut că partea cealaltă mă va contacta în jurul datei de 12 septembrie şi am aşteptat. Motivul pentru care vreau acest test de paternitate este pentru că este singurul mod prin care pot lua responsabilitate legală (pentru copil). Chiar dacă vreau să cresc copilul, nu este ceva ce-mi revine mie să decid. Îmi pare rău că nu pot spune că voi lua responsabilitate legală. Chiar şi scriind asta, mă simt ciudat. Este chiar şi mai ciudat pentru că scriu asta fiind soldat. În fiecare zi mă gândesc la faptul că nu sunt capabil să felicit naşterea copilului ca şi alţi taţi şi mă întreb dacă bebeluşul arată ca mine. Cred că voi trăi restul vieţii părându-mi rău pentru copil, pentru că nu am putut să fiu acolo în ziua naşteri, lucru care se întâmplă doar odată.

Mă întreb pe mine dacă sunt cu adevărat gata şi ce ar trebui să fac. Inima mea se simte sufocată pentru că pot face numai ceea ce curtea îmi dă voie atunci când vine vorba de custodia copilului. Partea cealaltă mi-a spus doar sexul copilului, dar nu mi-au spus grupa de sânge sau spitalul. Chiar dacă am lipsuri ca şi tată, voi avea responsabilităţi. Chiar dacă vreau să văd faţa copilului şi sunt foarte curios, de acum, voi fi răbdător şi voi face ce pot ca tată demn.

Cer asta sincer de la voi. Nu vreau nicio informaţie despre copil expusă oriunde. Chiar dacă sunt în lipsă de cuvinte, sper că veţi înţelege. Recent am auzit ceva drăguţ – chiar dacă cuvintele scrise pot fi stânjenitoare, sunt capabile să acopere mai multe emiţii decât cele vorbite. Vă voi întâmpina ca bărbat mai sănătos şi mai matur.”

Avocatul acestia, Lee Jae Man, a dezvăluit dovada că Kim Hyun Joong şi-a făcut partea de test de paternitate, arătând o poză cu cântăreţul în armată.

El a mai spus „(Kim Hyun Joong) mi-a cerut să spun la conferinţa de presă astăzi ‘Chiar dacă există un copil, nu sunt şanse să mă împac cu Miss Choi.'”

Cu privire la testul de paterniate, Lee Jae Man a declarat că, indiferent dacă cer grupa de sânge a copilului pentru testul ADN al copilului, Miss Choi le neagă cererea. Ea insistă ca va exista un test ADN cu Kim Hyun Joong prezent fizic. Avocaţi artistului au cerut să se separe testul având în vedere că acesta este momentan în armată.

sursa: allkpop

 

5 gânduri despre „Avocatul lui Kim Hyun Joong a ţinut o conferinţă de presă

    1. Avatarul lui AmbyKamby7

      Nu inteleg de ce viata lui ca celebritate sa sfarsit??Atata timp cat el e un cantaret si un actor minunat nu inteleg de ce sa se sarsesca, din cauza unui scandal?? Hai fi serioasa! Atata timp cat va mai avea fani totul va fi bine. El va ramane o celebritate pentru totdeauna!!

      Apreciază

      Răspunde
  1. Avatarul lui CarmenCarmen

    O femeia care vrea sa domine cu orice pret, indiferent de binele copilului, si care il vrea pe Kim Hyun Joong cu bani cu tot. Probabil este cea mai mare realizare a vietii ei acest scandal.

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un comentariu