
Noi zvonuri circulă în industria coreeană de divertisment. Dar aşa cum sunt toate zvonurile la ei, nici de data aceasta nu avem nişte nume, doar presupunerile internauţilor.
- Membrul A face parte dintr-o trupă populară de fete. Aceasta i-a spus companiei sale: „Nu voi mai cânta.” După ce s-a axat mai mult pe actorie şi emisiuni, A se crede actriță şi nu idol: „Nu mai sunt un idol, sunt actriță. Pentru a-mi păstra mândria ca actor, nu voi mai cânta.” Membrele trupei sale sunt descurajate.
- „Compania mea m-a ruinat!” Plângerile membrei B dintr-o trupă de fete sunt nesfârşite. Aceasta a câştigat bogaţie şi faimă fiind într-o trupă. Zilele astea, nu are prea multe promoţii şi dă vina pe agenţie. B a spus companiei: „Dacă n-aş fi ales să fiu într-o trupă de fete în compania asta, aş fi fost în Hollywood acum. Am sacrificat multe pentru trupă, ce e acum cu situaţia asta?” Cineva din interior a spus: „Indiferent cum privesc, n-o înţeleg. B a câştigat multe datorită trupei sale. E păcat că gândeşte în felul acesta. Ne îngrijorează pentru că ar putea urma o altă plecare din trupă.”
- Populara celebritate C care se poartă urât cu managerul, agenţia, membrii staff-ului ei, e cunoscută în a fi foarte politicoasă cu vecinii ei. C locuieşte într-un bloc de lux alături de alte persoane de top. Când se întâlneşte cu cineva în ascensor, se apropie şi îi salută politicos. O persoană din interior a vorbit despre făţărnicia acesteia: „Îşi tratează managerul, stilistul şi staff-ul ca pe nişte sclavi, dar are grijă de imaginea ei în blocul de locuit din moment ce e plin de persoane faimoase.”
- De multe ori, actorii ce lucrează mult timp la un proiect se îndrăgostesc. După ce se văd atât de mult timp, e natural să dezvolte un alt tip de relaţie. Dar unii actori sunt criticaţi pentru că pare că vin aici pentru a se întâlni, nu pentru a-şi face treaba. Actorul D e faimos pentru că se dă la orice actriţă cu care lucrează. Multe companii îşi avertizează actriţele când lucrează cu D.
- Multe celebrităţi sunt cunoscute pentru faptul că beau mult. Vedeta E e una dintre ele. Când aceştia vorbesc despre limitele lor când beau, de regulă, menţionează câte sticle de soju sau bere pot să consume. Dar E bea atât de mult, încât menţionează timpul şi nu numărul sticlelor. În dependenţă de condiţia sa, limitele sale se shimbă. Poate fi de la 12 ore până la o noapte sau două zile la rând, fără să doarmă. Şochează oamenii de lângă el.
- [+34, -0] A sună ca Han Sunhwa
-
[+20, -0] B nu e Minzy. Au spus că ar putea urma o altă plecare din trupă. Minzy e prima ce a plecat.
-
[+19, -0] Toată lumea deja ştie cine e A ㅋㅋㅋㅋ
-
[+13, -1] Este B 2NE1?
-
[+9, -0] A nu e miss A din moment ce Suzy se pregăteşte de albumul ei solo.
-
[+8, -0] A e Han Sunhwa ㅋㅋ
-
[+8, -0] Cred că Han Sunhwa şi CL sunt cu siguranţă
-
[+7, -3] B e Tiffany
-
[+7, -4] B sună ca CL…Hollywood-ul şi o altă plecare
-
[+7, -0] Sunt curios în legătură cu E cel mai multㅋㅋ E Sung Si Kyung cumva?
cr.: kpopkfans

1 e clar Sunhwa come on :))))) Fata cu imaginea de blank page, fata care nu are nimic in cap.
ApreciazăApreciază
cine o fi D?
ApreciazăApreciază
Vrei să lucrezi cu el? 😀
ApreciazăApreciază
Chiar vreau =))) Stii cine e?
ApreciazăApreciază
Eu ma gandesc la Lee Min Ho. El s-a intalnit cu majoritatea actritelor cu care a jucat.
ApreciazăApreciază
eu ma gandeam oare la vrun actor din dramele in curs de difuzare
ApreciazăApreciază
:))))))dada
ApreciazăApreciază
B chiar se aseamna cu CL.. Debutul ei in usa e amanat de un an si momentan nu a mai scos nici o melodie, nici solo nici cu trupa, deci nu a mai promovat.. si a plecat minzy deci se potriveste cu „ar putea urma o alta plecare din trupa”
ApreciazăApreciază
Pot sa jur ca la 2 e vorba de kara
ApreciazăApreciază
Dar oare cn e C?
ApreciazăApreciază