[PERSONAL] 32 de melodii preferate din prima jumătate a anului

Fiecare articol de genul acesta începe cu ceva gen ‘ce repede au trecut 6 luni.’ Pentru mine, la modul cel mai serios, au trecut parcă prea repede. Și parcă îmi lasă un gust amar, având în vedere că nu am aproape nicio amintire amuzantă nouă decât școală, învățat, școală, învățat. Trecând peste, mi-a plăcut muzica din jumătatea asta de an. Este printre puținele lucruri care mi-au plăcut de altfel. Nu sunt aici să mă vait (deși cam asta fac, trebuie să mă descarc și eu în vreun fel) așa că haideți să vă arăt topul meu:

32. Jessica Jung – Fly

Mi-a plăcut cam tot albumului și melodia de titlul a fost aleasă bine. Îmi place MV-ul și povestea lui.

31. Taehyun (WINNER) – I’m Young

Nu prea pot să mă uit la MV pentru că mă apucă smiorcăială, dar melodia este super.

30. Zico – I Am You, You Are Me

Am avut o perioadă când o ascultam încontinuu. Este o melodie diferită față de ce scoate Zico de obicei, poate de aceea mi-a plăcut așa mult.

29. VIXX – Dynamite

Nu îmi place la fel de mult ca Chained Up, dar este destul de ok. Sper că data viitoare să revină cu ceva la fel de bun ca Error.

28. Taeyeon ft. Dean – Starlight

Starlight îmi place mult mai mult decât Why. Albumul ei este super, ca de obicei, iar colaborarea asta cu Dean mi-a plăcut extrem de mult.

27. BTS – Fire

Nu pot să zic că este în top 5 melodii preferate de la BTS, dar îmi place. MV-ul a fost amuzant, dansul a fost super, deci mi-a plăcut. Ce îmi place cel mai mult este partea de rap a lui Rap Monster.

26. Taemin – Press Your Number

Iubesc albumul lui, mai mult ca Ace. Are niște melodii geniale pe album, cum ar fi: Soldier, Guess Who și Sexuality. Știam că Press Your Number a fost compusă de Bruno Mars, și parcă se simte puțin din stilul lui în beat-ul melodiei, deci era imposibil să nu îmi placă.

25. Block B – Toy

E o melodie tare, albumul la fel. Deja m-am obișnuit că Block B scot aproape mereu lucruri de calitate, deci Toy nu avea cum să nu fie o melodie bună.

24. MAMAMOO – Taller Than You

La început nu puteam să cred că au scos așa ceva. MV-ul este genial, am râs imens când l-am văzut și melodia este catchy și amuzantă.

23. Chen ft. Heize – Lil’ Something

Mi-a plăcut foarte mult melodia și am ascultat-o imediat ce a fost lansată. Îmi place combinația pe care SM a făcut-o. Chen cu Heize sună bine împreună.

22. Luna – Free Somebody

Îmi pare rău că nu a stat mai bine în topuri, pentru ca albumului și melodia de titlu mi s-au părut super bune. MV-ul e interesant și e ceva nou cu trecerea de la realitate la animație. Eu am mai văzut animații în MV-uri doar în ”Hate You” de la 2NE1, așa că mi s-a părut super interesant.

21. AKMU – How People Move

E o melodia super drăgălașă și îmi plac mult versurile. Ce îmi place cel mai mult din MV este părul lui Suhyun, îmi atrage mereu atenția de la orice altceva.

20. Lee Hi – Breathe

E o melodie pe care nu pot să o ascult mereu, ci doar atunci când mă simt rău. Nu știu de ce, dar nu mai îmi place dacă o ascult când nu simt că ar trebuii să o ascult.

19. D.O & Yoo Youngjin – Tell Me (What Is Love)

Știam varianta pe care o cântă D.O în concerte, dar îmi place și mai mult cu Yoo Youngjin. MV-ul nu e cine știe ce, dar nu prea contează, pentru că îmi place prea mult melodia.

18. Tiffany ft. Simon D – Heartbreak Hotel

Sincer, de abia așteptam debutul ei și m-a cam dezamăgit. Nu prea îmi place I Just Wanna Dance, dar melodia cu Simon mi-a plăcut la nebunie.

17. BTS – Save Me

Îmi place melodia, îmi place dansul și îmi place că nu au făcut ceva special cu MV-ul. E perfect așa cum e. Ce să mai zic de de părul lui V, e genial.

16. Taeyeon – Rain

Rain e melodia mea preferată de la Taeyeon, deși nu credeam că o să îmi placă ceva mai mult decât I.

15. Block B – A Few Years Later

Îmi place mult mai mult ca Toy. Partea lui P.O de la final m-a omorât, o ador, e genială.

14. Dean ft. Gaeko – D (Half Moon)

Nu este ceva nou că băiatul ăsta este un geniu. Vreau neapărat să devină mai popular.

13. SISTAR – I Like That

SISTAR chiar sunt reginele verii. Îmi place tare mult melodia iar MV-ul este unul dintre cele mai frumoase pe care le-am văzut în ultimul timp.

12. WINNER – Baby Baby

Nu mă așteptam la conceptul ăsta de la ei și recunosc că nu este ceva ce este pe gustul tuturor. Oricum, mi-a plăcut mini-albumul. Să sperăm că vor reveni cât mai repede.

11. MONSTA X – All In

M-am îndrăgostit de I.M, deși nu era bias-ul meu, dar după ce i-am ascultat rappul nu am putut să rezist. Nu prea am înțeles mare lucru din MV. Poate cineva știe să îmi explice și mie ce se întâmplă??

10. Heize ft. Dean – Shut Up & Groove

Am ascultat acum câteva zile melodia deși nu e chiar atât de nouă, și m-am îndrăgostit de ea. Nu mă așteptam ca Heize să cânte, oricum, are o voce foarte frumoasă.

9. MAMAMOO – You’re The Best

MAMAMOO a ajuns una dintre trupele mele preferate. Oare există persoane care nu le plac? Pentru că pentru mine este imposibil. Îmi place melodia mai mult decât Um Oh Ah Yeh, dar nu la fel de mult ca Ahh Opp!

8. Lee Hi – My Star

Iubesc noul ei album. Într-un final YG a făcut o treabă bună și a lăsat-o să scoată minunăția asta de album, deși totul i se datorează ei și lui Tablo. Are melodii mult mai bune pe album, dar My Star este foarte catchy și nu pot să neg că One a urcat melodia în top cu vreo zece poziții.

7. Taemin – Drip Drop

Îmi place ritmul melodii foarte mult, și la fel ca la Save Me de la BTS, îmi place că a făcut un MV simplu, pentru că așa pot să fiu mai atentă la coregrafie, care este genială.

6. Dean – Bonny & Clyde

Cred că este melodia mea preferată de la el. MV-ul este interesant și eu cred că o omoară pe tipă, dar nu sunt super sigură. În orice caz, am melodia asta pe repeat de vreo două luni și nu cred că o să mă plictisesc prea curând de ea.

5. NCT U – The 7th Sense

E ceva nou pentru SM genul ăsta de melodie. Mi-a plăcut mai mult după câteva ascultări, până mi-a intrat complet în minte. Așa cred că o să înceapă într-un final și o generație foarte bună de rapperi în SM.

4. AKMU – Re-Bye

Aș vreau și eu ca eu cu frate-miu să fim atât de talentați, dar din păcate, Dumnezeu nu a vrut să ne dea și nouă ceva special. Copii ăștia doi mă uimesc mereu. Îmi place melodia la nebunie și îmi place și ideea MV-ului.

3. EXO – Monster

Am așteptat atât de mult comeback-ul ăsta, încât începusem să număr zilele. EXODUS rămâne albumul meu preferat de la ei, pentru că nu pot spune că EX’ACT este exact ce mă așteptam să fie. În orice caz, este primul albumul la care eu consider că au fost alese ca melodii de titlu cele mai bune melodii de pe album. Iubesc Monster, îmi place beat-ul, MV, versurile, coregrafia, cam tot. Iar când aud versul acela a lui D.O cu ‘my goddess’ mi se ridică instantaneu părul pe mine.

2. G-Friend – Rough

Nu știu cum, de ce și când, dar am ajuns să le iubesc pe fetele astea. Și credeți-mă, chiar nu vroiam să le iubesc, pentru că nu eram obișnuită ca așa ceva să îmi placă. Detestam cam orice melodie care avea un astfel de concept, dar cred că părțile acelea mai ritmate din Rough m-au făcut să mă îndrăgostesc atât de tare. Dar totul nu se termină aici, butonul de play m-a făcut să ascult și Glass Bead și Me Gustat Tu, și din păcate acum nu mai pot da înapoi… am devenit un fan G-Friend.

1. EXO – Lucky One

Sincer, nu știu de ce îmi place mai mult ca Monster. Pur și simplu îmi place mai mult. MV-ul e super ciudat și aș vrea să știu exact ce se întâmplă, însă firul mi se rupe după dansul lui Kai și după zâmbetul acela în colțul gurii a lui Lay. De acolo nu mai pot fi atentă la nimic altceva.

7 gânduri despre „[PERSONAL] 32 de melodii preferate din prima jumătate a anului

  1. Avatarul lui AdiAdi

    Mie nu mi-au placut niciodată G-Friend. Nu am nimic personal cu ele, dar nu imi place conceptul lor prea drăgălaș (poate de asta imi placeau 4 minute, twice sau red velvet). Nici melodiile nu imi plac pana acum, sper sa scoată ceva care sa ma dea pe spate si care sa ma faca sa le devin fana.

    Apreciază

    Răspunde
  2. Avatarul lui jwalkerjwalker425

    Dean e popular..nu e la nivelul idolilor cu un fanbase mare..dar oamenii ii apreciază mult muzica..are mel in top 20..mel lansate de CV luni.. 2-3 luni..e noul „Zion.T” noul „Crush” ..nu l compar cu ei..in sensul ca e noua senzatir rnb..pe scurt..e la fel de hot ca cei doi..lumea discuta despre el ..nu „omoară” topurile la fel ca ei..dar e peste tot..show uri are mereu..a luat premiul artistul rnb al anului la hiphoplaya cu doar doua single uri lansate..apărut pe scena muzicala(ca artist) de vreo câteva luni( tr asta se întâmpla la începutul anului)..Heize e cântăreață 🙂 a început ca si cântăreață si dupa a început sa si incorporeze rapul in mel..poate sa le facă pe amândouă..la fel ca Jay, Gaeko, Simon, Crucial Star..doar numele astea îmi trec acum prin minte :)) ca sunt destui rapperi-cantareti sau cantareti-rapperi 🙂 de acord cu frații AkMu..sunt al naibii de talentați.. N am ascultat prea multe mel din topul tau dar..Dean, AkMu, Lee Hi 😉 fetele din Mamamoo nu le am ascultat prea mult muzica..dar ce am ascultat..mi a plăcut..sunt talentate..plus Solar e adorabila in WGM cu Eric :)) ..ar tr sa fac si eu un post de genul..hmm..

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde
  3. Avatarul lui OddOdd Autor post

    Nu am zis-o in sensul ca lumea nu il cunoaste, dar vreau sa devina mult mult mai popular, sa sparga topurile… imi place tare mult de el, am vazut ca a avut si niste showcase uri prin america…mi se pare super. E foarte talentat si merita mai multa recunoastere

    Apreciază

    Răspunde
    1. Avatarul lui jwalkerjwalker425

      Am scris ce am scris ptr ca am vazut com de genul si cu Zion.T ..”de ce nu e popular” cand muzica lui se auzea peste tot in Coreea doar international fanii abia ce incepeau sa i acorde atentie..Dean chiar e hot zilele astea in Coreea..deja devine o chestie normala tripleta Dean Crush cu Millic in spate :)) .lumea vorbeste despre el, e vazut ca un artist/producator bun..eu zic ca e pe drumul cel bun 🙂

      Apreciază

      Răspunde
  4. Avatarul lui mkyoKaila

    imi place foarte mult topul tau <3, desi ma asteptam sa pui pe primu loc monster, nu stiu de ce. 🙂 da si eu am aceeasi parere ca si tine albumul exodus a fost mult mai bune decat cel de anul acesta. pe langa melodiile de titlul, cred ca imi plac doar 2 sau 3 melodii foarte mult de pe album.
    melodia re-bye de la AKMU mi se pare si mie geniala 🙂 , iar la g-friend, am devenit fan de la me gustas tu. nici mie numi place sa ascult tipu asta si dupa ce am ascultat melodia, am inceput sa ascult si alte trupe. plus, melodia e foarte catchy

    Apreciază

    Răspunde

Răspunde-i lui Adi Anulează răspunsul