Min Hyorin spune care a fost reacția lui Taeyang la melodia trupei Unnies

Min Hyorin a vorbit despre reacția lui Taeyang din BIGBANG atunci când a aflat despre proiectul Unnies.

În timpul unui interviu cu Ilgan Sports, Min Hyorin a fost întrebată cât de des se întâlnește cu iubitul ei, iar aceasta a spus: ”Nu este în Coreea foarte des din cauza programelor lui în străinătate, dar încercăm să ne întâlnim de fiecare dată când este în țară.” La tema întâlniri aceasta a spus că: ”Mâncăm mâncare bună și pur și simplu petrecem timp împreună. Amândurora ne place să mâncăm și avem gusturi similare, așa că alegerile noastre nu sunt diferite aproape niciodată.

Cât despre debutul ei în muzică cu trupa Unnies, ea a spus: ”Lui chiar i-a plăcut și m-a felicitat. Cred că a fost mândru de mine că am reușit să fac ceea ce am vrut dintotdeauna. Mi-a spus că am muncit din greu. De asemenea, mi-a ridicat moralul când mă chinuiam în timpul antrenamentelor, și chiar mi le-a monitorizat.

În final, cu privire la relația lor ce a ajuns publica, ea a declarat că: ”Desigur că sunt îngrijorată din cauza fanilor, dar nu pot ignora întrebările atunci când îmi sunt puse. Ar trebuii să îl întrebi și pe el, având în vedere că eu am răspuns de multe ori la astfel de întrebări.

Cr.: Allkpop.

Un gând despre „Min Hyorin spune care a fost reacția lui Taeyang la melodia trupei Unnies

Lasă un comentariu