
Lucrurile nu au fost tot timpul atât de uşoare pentru luptătoarea Song Ga Yeon, însă aceasta nu dă semne că se va opri vreodată din a lupta.
Aceasta a apărut pentru prima dată pe o scena ca invitată în primul sezon din emisiunea „Roommate.” Ea fiind o practicantă a artelor marţiale mixte, mulţi s-au întrebart care este motivul pentru care aceasta a apărut la emisiune. Cinicii au acuzat-o de prefăcătorie şi că îşi promovează imaginea pentru viitorul său debut, însă a fost de la început obişnuită cu criticile.

Frumoasa luptătoare şi-a făcut debutul la evenimentul „ROAD FC 17,” unde a învins-o în prima rundă pe adversara sa de origine japoneză, Emi Yamamoto. Criticii nu au fost deloc impresionaţi, sugerând că adversara sa era prea slabă. Unii au dus-o şi mai departe cu ura, transmiţânu-i ameninţări cu moartea.

Producătorii de la „ROAD FC” au intervenit şi au inaintat acuzaţii împotriva celor ce au trimis ameninţări, însa stresul emoţional acumulat a făcut-o pe aceasta să ia o pauza de la antrenamente.


Song Ga Yeon a revenit patru luni mai târziu la „ROAD FC 20,” de data aceasta confruntându-se cu o adversara cu o experienţă mai vastă, Satomi Takano, însă din păcate, de data aceasta a pierdut.

După ce a suferit prima înfrângere, lucrurile nu au devenit mai simple pentru aceasta. Mai târziu, aceasta a avut o discutie cu agenţia sa, E&M, prin care a solicitat anularea contractului pe motiv că nu şi-ar fi îndeplinit în totalitate obligaţiile.


Cu toate distragerile, Song Ga Yeon nu a avut încă o luptă oficială de la cea de înfrângere. Chiar și așa, ea s-a antrenat din greu între timp, actualizările sale de pe Instagram dovedind acest lucru.
https://www.instagram.com/p/BDAPrOkIwwE/
Bătălia legală este în curs de desfășurare, însă între pregătirea de lupta sa în sala de judecată, Song Ga Yeon încă îşi mai găseşte timp pentru a se pregăti pentru următoarea luptă în ring.




sursă: koreaboo
