Cât de reușită a fost era ‘MADE’ de la Big Bang?

După lansarea albumului final MADE de la Big Bang, din 12 decembrie 2016, dar și înrolarea lui T.O.P în armată, putem spune cu certitudine că era ”MADE”, care a durat aproape 2 ani, s-a încheiat.

Începând cu turneul mondial ”MADE” și finisând cu lansarea de noi hituri, putem spune fără îndoială că Big Bang a a avut un adevărat succes încă de la începutul erei MADE, aprilie 2015, și până la încheierea acesteia, decembrie 2016.

Dar cât de reușit a fost acest proiect?

Big Bang a susținut mai multe turnee, în cadrul proiectului ”MADE”, fiecare dintre acestea clasându-se în lista celor mai de succes proiecte k-pop:

  • În 2015 – 2016, MADE World Tour – acest turneu a adunat peste 1,5 milioane de fani, astfel, devenind cel mai mare turneu al unor artiști k-pop.
  • În anul 2016, seria de fan meeting-uri, numite MADE V.I.P Tour – a devenit cel mai vizitat eveniment străin din toate timpurile, în China.
  • În 2016, concertele aniversare și finale, intitulate 0.TO.10 – a adus profituri uriașe, colectând un număr record de spectatori.

În timp ce Big Bang făcea senzație cu turneul său mondial, grupul cunoștea un adevărat succes și la ceremoniile muzicale desfășurate în 2015 – 2017. Astfel, de la spectacole muzicale, până la festivități de premiere, numărul de premii câștigate de acest proiect, depășește cu ușurință pragul de – 100. Incredibil!

Big Bang este un grup care are mai mult de 10 ani de la debut, și chiar dacă membrii au început să se înroleze în serviciul militar, popularitatea acestuia este destul de uriașă.

În continuare aveți lista cu toate premiile câștigate de Big Bang cu proiectul ”MADE”.

În continuare aveți toate cele 11 melodii, care au fost incluse pe albumul ”MADE”. Trebuie remarcat faptul că 7 dintre aceste melodii (Loser, Bang Bang Bang, Sober, Let’s Not Fall in Love, ZUTTER, Fxxk IT și Last Dance) au ieșit învingătoare la emisiuni muzicale, iar 3 dintre ele au fost desemnate ”Melodia Anului” (Loser, Bang Bang Bang și Bae Bae), la diferite festivități de premiere.

Loser

Bae Bae

Bang Bang Bang

We Like 2 Party

Sober

IF YOU 

Let’s Not Fall in Love

ZUTTER

Fxxk IT

Last Dance

GIRLFRIEND

cr: yesasia

2 gânduri despre „Cât de reușită a fost era ‘MADE’ de la Big Bang?

Răspunde-i lui susodoi Anulează răspunsul