Yonghwa din CNBLUE vrea să construiască o sală pentru concerte

Într-un interviu acordat pentru publicația „JoongAng Ilbo”, Yonghwa a vorbit despre stilul CNBLUE și planurile sale de viitor.Yonghwa a spus: „Când am debutat, am fost foarte criticați și publicul nu ne-a considerat un grup adevărat. Din cauza acestor reacții, am fost obligați să introducem bucăți extrem de gălăgioase și mult prea prelucrate în muzică, pentru a înlătura stilul nostru puternic de rock. Dar în timpul turneului nostru mondial din 2013, a început să dispară puțin câte puțin acest tip de gândire – au fost numeroși fani și oameni cărora le-a plăcut muzica noastră, pentru faptul că era muzica noastră. Am simțit că este ok să avem mai multă încredere în noi și ne-am liniștit.

 

Jurnalistul care îl intervieva a remarcat că, în ultimul timp, CNBLUE are mult mai multe concerte, la care Yonghwa a răspuns: Există multe limite la show-urile muzicale săptămânale. Ne-am dori să cântăm pe scenă dar, din cauza anumitor circumstanțe, devine foarte dificil acest lucru. De asemenea, în comparație cu alte grupuri care cântă și dansează, noi ne prezentăm pe scenă doar cu instrumentele noastre, așa că pare că facem același lucru de fiecare dată.

De asemenea a vorbit despre anumite probleme de stil muzical cu care trupa CNBLUE a trebuit să se confrunte: „La începutul grupului, aveam gusturi muzicale complet diferite. A fost foarte greu să acomodăm toate tipurile noastre de stiluri, dar acum acestea au devenit foarte similare. Exact așa cum există obiceiuri în muzică/cântece, la fel este și pentru instrumente. Ca atunci când vrem să oprim tobele în anumite părți ale melodiei sau să lăsăm doar chitara să cânte în timpul unui cântec.”

 

Interviul a continuat cu opiniile artistului despre deosebirile dintre albumele solo și albumele de grup.

El a spus: „Când sunt singur, pot experimenta mai liber. Totuși, CNBLUE este oaza mea.”

Acesta a încheiat interviul cu speranța că, într-o zi, va crea o sală de concerte unde să poată cânta trupele coreene: „Cred că motivul pentru care piața japoneză de trupe este atât de mare este pentru că au atâtea locuri mari în care să poți cânta. Pentru noi, dacă cântăm într-un loc și mergem apoi la următorul, al doilea trebuie să fie de două ori mai mare decât primul. Dar, dacă am crea mai multe săli cu capacitate de 1000, 2000, 3000 de locuri etc., acest lucru ar putea ajuta trupele să supraviețuiască și să reziste mai mult timp. Deci, dacă aș avea ocazia, aș dori să înființez o sală de concerte pentru aproximativ 8000 de persoane.

Sursa

2 gânduri despre „Yonghwa din CNBLUE vrea să construiască o sală pentru concerte

Răspunde-i lui oanamp11 Anulează răspunsul